Iuliana Tudor, obiceiuri și tradiții de Paști

Pentru Iuliana Tudor, Paștele nu este doar o sărbătoare, ci este un moment de întoarcere la tradiție, credință, la familie. Cunoscută pentru promovarea valorilor și tradițiilor românești, vedeta TVR 1 ne dezvăluie câteva lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui să le știe, pentru că fac parte din noi, din identitatea noastră.
Masa de Paști nu e despre mâncare
În fiecare casă, masa de Paște arată diferit. Dar, în esență, înseamnă același lucru. Nu este doar despre preparate. Despre ouă, cozonac sau drob. Este despre oameni.
În tradiția românească, masa era momentul în care familia se aduna complet. Uneori, era singura dată din an. Se stătea mult. Se vorbea. Se povestea. Nu exista grabă.
Pentru că, în lumea satului, sărbătoarea nu era un eveniment bifat. Era un timp trăit. Astăzi, poate că ritmul este altul. Poate că nu mai avem răbdare. Dar ne rămâne aceeași nevoie: de a fi împreună. Pentru că, indiferent de epocă, OAMENII dau sens sărbătorii. Nu lucrurile!, spune Iuliana Tudor.
Ce nu ai voie să faci de Paști
Sărbătorile, în lumea tradițională, nu însemnau doar bucurie și mese bogate. Însemnau și reguli. De Paște, exista o listă întreagă de lucruri pe care nu aveai voie să le faci. Nu se spăla. Nu se cosea. Nu se muncea. Nu pentru că oamenii nu aveau treabă… Ci pentru că această zi era scoasă din timpul obișnuit….. Era o zi dedicată liniștii. Familiei. Și, mai ales, reflecției.
Se spunea că dacă dormi în prima zi de Paște, vei fi somnoros tot anul. Dacă te cerți, vei avea un an tensionat. Dacă ești vesel, așa îți va merge. Superstiții? Poate….
Dar, în esență, ele transmit un mesaj foarte simplu: felul în care începi contează. Într-o lume în care timpul era organizat în jurul naturii și al sărbătorilor, aceste reguli aveau rolul de a crea echilibru. Astăzi, poate nu le mai respectăm. Dar ne-ar prinde bine, măcar o zi pe an, să ne oprim. Să nu facem. Ci doar să fim., mai spune vedeta TVR.
De ce vopsim ouă roșii
În fiecare an, vopsim ouă roșii. Dar puțini mai știu de ce? O poveste spune că Maria Magdalena a mers la împăratul roman cu un ou simplu, spunând că Hristos a înviat! Acesta i-a răspuns că va crede doar când oul se va face roșu. Și atunci… s-a întâmplat.
Dincolo de legendă, oul este simbolul vieții, iar roșul – al sacrificiului și al iubirii.
Poate că tradițiile nu sunt doar gesturi. Poate sunt felul nostru de a nu uita., încheie Iuliana Tudor.