Adriana Moscu ∙ January 13, 2021 ∙ 6 min read

Valentina iubește poveștile și îi place să le adauge flori pentru a le face speciale. În 2008, Atelier Interesart a făcut primii pași în designul floral. De atunci și până acum s-au strâns peste 500 de evenimente în portofoliu.

Fie că e vorba de brunch-uri, nunți, decorațiuni interioare sau un buchet de flori, Valentina mizează pe simplitate și natural în detrimentul sclipiciului. O cunosc de foarte mulți ani și îmi amintesc că ea este cea care m-a împrietenit cu florile. Înainte, dezvoltasem un soi de respingere față de ele, îmi plăcea să le dăruiesc, dar mi se părea complicat, spre imposibil să am grijă de ele. A fost de ajuns să particip la unul dintre workshopurile ei de design floral ca să înțeleg ce ratam stând departe de plante și flori: șansa de a te relaxa și de a uita de toate cu minimum de efort.

Începuturile unui business cu flori

Atelier Interesart a luat naștere acum 12 ani. La puțină vreme după ce am născut-o pe fiica mea cea mare am știut că nu vreau să mă mai întorc la jobul meu, că nu mi se potrivește.

La început nu a fost vorba de flori, am făcut multe obiecte handmade, am organizat ateliere de creativitate pentru copii. Am ajuns să fac flori ca o extensie a firii mele creative.

Am copilărit la bunici, așa că am fost aproape de natură mereu. Apoi, îmi plăcea să am întotdeauna flori pe birou. 

Reguli nescrise din lumea designului floral. Noroc și ghinion

Sigur că există reguli, ca în orice domeniu, fie el creativ sau tehnic. Dar cred că este foarte mult și despre feeling, despre cum le așază natura. Uneori, tot ce trebuie să faci tu este să le observi.

Eu, personal, nu cred în flori care aduc ghinion, cred, însă, în niște principii pe care le aplic. De exemplu, sunt atentă la potrivirile cromatice și nu combin între ele flori care nu cresc în aceeași parte a globului. Nuu le-aș pune împreună nici măcar într-o vază, dară-mi-te într-un aranjament floral cu pretenții.

Cea mai originală comandă

Cel mai probabil, un buchet de mireasă din ardei iuți. Totodată, a fost și buchetul care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap. Eram la început, nu aveam așa multă experiență și nici nu am găsit exact materia primă pe care mi-o doream. 

Florile preferate ale floristei

Îmi plac florile nu foarte prețioase, le prefer pe cele mai wild, micuțe, cu forme și texturi diferite, speciale. Nu am o singură floare preferată, dar iubesc mimoza. Îmi plac, de asemenea, florile parfumate. 

Amintirea cea mai dragă legată de flori

Prețuiesc toate momentele în care am primit feedback-uri personale și emoționante de la oamenii cu care am lucrat. 

Fir direct cu iubitorii de flori

Este destul de clar că noi accesăm o nișă de oameni pasionați de aranjamente mai relaxate, nestudiate, sau interesați de evenimente în aer liber – și asta este evident și din portofoliul nostru. Oamenii care ne abordează au, uneori, idei clare și le este ușor să vorbească despre ce își doresc, altădată, însă, descoperim lucrurile pe parcurs. Atât cu clienții mei persoane fizice, cât și cu cei din corporate este foarte importantă relația personală, dincolo de ofertă și detalii tehnice. Succesul unui proiect este asigurat și de comunicarea și deschiderea față de clienți.

Când florile se ofilesc

S-a întâmplat și să nu iasă cum ar fi trebuit. Uneori, am intuit că nu a fost tocmai cum și-ar fi dorit mireasa, alteori, nici nu am bănuit. În ultimii ani, cred asta că s-a întâmplat din ce în ce mai puțin. Au fost momente când fie nu am comunicat suficient și nu am avut aceleași repere cu ale clientului, fie natura nu a ținut cu noi – florile special comandate nu au ajuns la timp sau s-au stricat.

Ateliere de artă florală și well-being

Este o experiență în sine (sau era, cel puțin, înainte de pandemie). Un spațiu de întâlnire cu alte femei pasionate de frumos, un schimb de energie bună. Cred că orice lucru care presupune o oarecare manualitate îți aduce o stare de bine. 

„Acasă” este acolo unde sunt florile

Cred că acasă este un spațiu al relaxării, sau cel puțin așa văd eu lucrurile. Când ajung acasă, vreau să încetinesc ritmul. Cred mult în sezonalitatea florilor și mi se pare o idee bună să aduci natura acasă, cumpărând flori de sezon crescute local.

Oamenii au început să se preocupe mult de vibe-ul spațiului în care locuiesc, au adus multe plante verzi în caselele lor, care se întrețin ușor.

 Florile la modă

Am creat foarte multe coronițe pentru Sărbătorile de iarnă care tocmai au trecut. Ce se poartă anul acesta în materie de decorațiuni? Nu știu cu exactitate, știu însă că noi iubim decorațiunile naturale, fără plastic și sclipici, și se găsesc mereu oameni care să iubească același stil ca al nostru. Naturalul va fi mereu la modă.

Efectul pandemiei asupra florilor

Am fost și noi afectați, am pierdut sau am mutat toate evenimentele persoanle, câteva luni bune am avut încasări foarte mici. Am livrat multe buchete, lucru pe care nu îl făceam prea des înainte. Oamenii au început să se uite spre evenimentele mici, mai întâi forțați de împrejurări, dar, cu timpul, au descoperit că și acestea au farmecul lor. 

Flori, fete și copii

Valentina, alături de cei trei copii ai săi

Valentina, alături de cei trei copii ai săi

Am mult ajutor de la copiii mei. Și nu doar de la ei. Atelier Interesart este un business de familie, lucrez cu socrii mei și, mulți ani, familia a fost cel mai de încredere ajutor. Fetele mele sunt măricele (14 și 9 ani) și mai vin prin atelier, cea mare mă ajută serios, cel mic are numai trei ani și vine doar să facă dezordine. 🙂

Este greu de găsit echilibrul, pentru că lucrez mereu în weekend sau când alții se pregătesc de vacanță, dar programul ăsta îmi oferă și multă flexibilitate și atunci mă bucur de ce primesc. 

Buchetul perfect, cuceritorul desăvârșit…

 

Buchetul ideal trebuie să fie și să arate cât mai natural. Nu iubesc buchetele cu 101 trandafiri, îmi plac cele relaxate, cu multe specii de flori, care au mai multe dimensiuni – cu adâncime, cu lățime, cu puncte de interes. Fără ambalaje inutile. Și neapărat să fie parfumat!

Fotografii din arhiva personală; Olya Kobruseva from Pexels.

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…