Nicoleta Nicolae ∙ June 7, 2021 ∙ 5 min read

Tudor Boldor este un sportiv care a învățat de la tatăl său ce înseamnă performanța. A pășit pe terenul de rugby la o vârstă fragedă și de atunci nu l-a mai părăsit. Deși este un sport dur, nu se vede practicând altceva și spune că rugby este cel mai complex sport din punctul său de vedere. Despre începuturile sale în sport, despre viața în pandemie și multe altele ne dă detalii jucătorul de la Nationala de rugby a României!

Îți mai amintești primul moment când ai pășit pe terenul de rugby?

Provin dintr-o familie care are rugby-ul “în sânge”, atât tatăl, cât și unchii mei practicând acest sport de performanță. Astfel, am avut ocazia de a pași pe teren de la o vârstă foarte frageda, toate amintirile mele din copilărie sunt legate de acest sport.

Este un sport dur. De ce rugby? Și ce care ar fi cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un jucător?

Având în vedere importanța rugby-ului pentru familia mea, pentru mine a fost o alegere naturală. Rugby-ul este prima mea dragoste și cu siguranță nu cred că m-aș fi simțit mai bine dacă m-aș fi îndreptat spre alt sport.

Cea mai importantă calitate a unui viitor sau actual jucător de rugby cred că este curajul. În rest, orice jucător își poate dezvolta atuuri individuale cu care să iasă în evidență.

Este un sport care implică foarte multe accidentări. Cât de importantă este prevenția?

Din punctul meu de vedere, practicarea oricărui sport de performanță prezintă o serie de riscuri, pentru că avem de-a face cu un efort susținut pe care organismul nostru trebuie să-l mențină. Evident că un efort de lungă durată și cu o intensitate mare poate duce la un moment dat la o accidentare, tocmai de aceea cred că prevenția este cea mai importanta în reducerea unor astfel de evenimente. În definitiv, prevenția este cea care poate ajuta chiar și la recuperarea organismului în cazul unei accidentări.

Ce este cel mai greu pentru un sportiv astăzi?

Viața unui sportiv de performanță nu este deloc scutită de momente mai puțin plăcute. În spatele rezultatelor se află ani de muncă și sacrificii, mai ales în ceea ce privește viața personală. Uneori suntem departe de cei dragi, chiar și la mii de km depărtare, însă azi pot spune că tehnologia ne vindecă puțin dorul. Cred cu tărie ca apelurile video reprezintă un adevărat instrument terapeutic pentru sportivi.

Cum apreciezi evoluția echipelor de rugby în România?

Rugby-ul are în România o îndelungată tradiție, chiar dacă nu ne aflăm printre țările care prioritizează acest sport la nivel de politică publică. În acest moment echipele din campionatul intern, indiferent de eșalonul valoric, se străduiesc să performeze la cel mai înalt nivel. Îmi doresc ca pe viitor echipele să recruteze cât mai mulți tineri de perspectivă, însă din păcate interesul pentru sport în România este în continuă scădere.

Care este sportivul pe care îl admiri cel mai mult și de ce?

Jucătorul meu preferat este Jonny Wilkinson, pentru că este un jucător complet din toate punctele de vedere și un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. Wilkinson reușește să inspire generații întregi de tineri jucători atât pe teren, dar și în afara lui.

Ce îți place să faci atunci când nu ești pe teren?

Având în vedere că programul meu este foarte încărcat, în timpul liber prefer să mă odihnesc și să mă relaxez, petrecând timp cu cei apropiați sau urmărind îndeaproape serialele sau filmele de pe platformele de streaming.

Cum arată o zi din viața ta?

De obicei ziua mea începe devreme, având în vedere că am minim două antrenamente pe zi. Astfel, iau micul dejun și pornesc spre baza sportivă, unde-mi petrec aproape trei sferturi din program. Recent am început școala de șoferi, astfel că după terminarea antrenamentelor încep orele de condus, iar în jurul orei 20.00 mă reîntorc spre casă.

Cum a fost perioada de pandemie pentru tine? Care a fost cea mai importantă lecție învățată în ultima perioadă?

Pandemia ne-a pus într-o postură total necunoscută, pentru că a trebuit să ne adaptăm rapid unor schimbări ce au avut un mare impact asupra noastră, atât la nivel fizic, cât și mental. Din punct de vedere al activității mele sportive pot spune că această perioadă a fost foarte grea, cu restricții și limitări nemaiîntâlnite, dar pe care a trebuit să le respectăm, având în vedere gravitatea situației. Poate că un mare câștig al acestei pandemii este faptul că am început să apreciem mai mult relațiile cu oamenii apropiați. Aceasta cred că este lecția învățată în pandemie, să nu lași deoparte lucruri pe care crezi ca le poți face mâine, mai ales în interacțiunea cu cei importanți din viața ta.

Ce le-ai transmite celor care vor să joace acest sport?

Îmi doresc ca toți cei pasionați de rugby, indiferent de vârstă sau gen, să îndrăznească să se apropie de acest sport, inclusiv prin practicarea lui. Chiar dacă rugby-ul nu este cel mai popular sport din România, cred cu tărie că este cel mai una dintre cele mai complexe discipline din punct de vedere al valorilor pe care le promovează. În rugby nu va exista niciodată discriminare de gen, rasă, vârstă sau etnie, așa că toată lumea este binevenită pe teren! (P)

Fotografii: Arhiva Personală

Ai grijă de sănătatea ta! 

Medlife.ro

Related Posts

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…

Flavia Andrei a renunțat la shoppingul compulsiv

Fiecare călătorie pe care o facem, fiecare conversație purtată și fiecare decizie luată aduce cu sine momente de…

Simona Vilău, curator Art Safari: „Arta e un sport al minții. Ne lasă libere emoțiile”

Artist și curator, Simona Vilău este responsabilă primăvara aceasta cu o fascinantă punere în scenă a unei expoziții…