A List Magazine ∙ January 2, 2022 ∙ 6 min read

Temperaturile scăzute din această perioadă, precum și ninsorile de la munte au reușit să redeschidă apetitul oamenilor pentru sporturile de iarnă, oarecum mai devreme decât eram obișnuiți. Acesta este și motivul pentru care foarte mulți dintre pasionații sporturilor albe au revenit pe pârtii, acolo unde cele mai frecvente tipuri de mișcare sunt legate de schi sau snowboarding. Trebuie, însă, să fim atenți la felul în care ne reîntoarcem la aceste sporturi și la intensitatea efortului fizic pe care îl planificăm pentru acest tip de activitate. Pentru că, din păcate, din ce în ce mai multe accidente au loc în timpul vacanțelor la munte și multe dintre ele țin de o dozare greșită a efortului, combinate de dorința unora de a-și depăși limitele. Pentru a afla cele mai bune răspunsuri la întrebările legate de sporturile de iarnă, stăm de vorbă cu medicul ortoped Vlad Predescu, unul dintre cei mai apreciați chirurgi, specializat în traumatologie sportivă și protezare articulară.

Pregătirea înainte de sezon

În primul rând, trebuie să luăm în calcul faptul că schiatul sau snowboardingul au nevoie de o perioadă de pregătire înainte de a ajunge în forma optimă pentru a practica acest sport. “Este foarte important să fim conștienți că forma fizică și mentală pe care o aveam la finalul sezonului trecut de schi nu se regăsește și în prezent, chiar dacă sunteți persoane active, care merg frecvent la sala de fitness. Dacă ar fi să fac o analogie, cel mai periculos sport de iarnă este cel pe care nu știi să îl practici și pe care îl încerci fără un minim instructaj și fără echipamentul adecvat.” începe discuția doctorul Predescu. Statistic, aproape 45% din accidentele care au loc la schi afectează genunchiului, motiv pentru care este imperios necesar un program de antrenare a mușchilor care susțin această articulație. Medicii traumatologi recomandă cel puțin două luni de exerciții menite să completeze rezistența corpului nostru, așa că pregătirea pentru sezonul de schiat trebuie începută încă din toamnă. Sunt recomandate exercițiile care se canalizează pe antrenarea echilibrului și a capacității organismului de a realiza mișcări pe un plan înclinat, precum și pe întărirea mușchilor de la nivelul membrelor inferioare, în special musculatura coapsei și cea fesieră.

Nu epatați în sporturile de iarnă

Medicii ortopezi specializați în traumatologie sportivă declară că cele mai multe accidente la schi sau snowboard au loc în primele zile ale sezonului, atunci când persoanele bravează sau forțează anumite tehnici pe care nu le stăpânesc. În principiu, cei fără experiență au tendința să își fixeze foarte strâns echipamentul și, prima dată când vor cădea, schiurile nu mai sar corespunzător din picioare și așa apar accidentele. Din păcate, mai există și o altă categorie de practicanți ai sporturilor de iarnă: cei care au avut deja un traumatism la nivelul articulației și care, în loc să le trateze corespunzător, încearcă să le protejeze cu diferite tipuri de orteze. În această situație, rezultatele sunt și mai grave în cazul unui accident, chiar dacă acesta pare, la prima vedere, să nu fie foarte grav.

Afecțiunile cel mai des întâlnite

Fracturile sunt, de asemenea, des întâlnite în cazul celor care practică sporturi de iarnă. În cazul acestora, contextul clinic și diagnosticul sunt destul de clare, așa că persoana în cauză întrerupe orice formă de efort intens și apelează la ajutorul specialiștilor. Însă, în cazul unor rupturi sau leziuni ligamentare, lucrurile stau mult mai diferit. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt suprasolicitările ligamentelor, întinderea acestora sau chiar o ruptură parțială a țesutului. Dacă sunt identificate în timp util, toate acestea se pot vindeca de la sine, într-un interval de repaus de la câteva zile până spre câteva săptămâni, în funcție de gravitate. “Cele mai grave sunt însă rupturile ligamentare, care sunt asociate cu entorsele de genunchi. Consider că ruptura de ligament încrucișat anterior este principala problemă medicală care ajunge să fie tratată de medicii ortopezi, atunci când ne referim la cei care practică sporturi de iarnă.” susține doctorul Predescu.

Ruptura de ligament încrucișat anterior

Situația în cazul rupturilor de ligamente este oarecum atipică. Chiar dacă există o manevră greșită a schiorului și are loc un accident, o ruptură sau o leziune ligamentară nu impiedică persoana respectivă să își continue coborărea. De cele mai multe ori se întâmplă așa și, astfel, o leziune mai ușoară la momentul accidentului tinde să se agraveze. Abia la câteva ore, după ce trece efectul adrenalinei și a efortului fizic intens, durerile devin din ce în ce mai puternice. “Dacă simțiți o instabilitate a genunchiului sau sentimentul că articulația scapă, luați legătura de urgență cu un cabinet ortopedic, astfel încât să puteți face investigațiile necesare. Foarte important: nu este nevoie de o intervenție de urgență, așa cum primesc sfaturi mulți dintre pacienții noștri, care sunt îndrumați către cel mai apropiat spital de pârtie. Puteți aștepta câteva zile, astfel încât procedura medicală să fie realizată de un medic ortoped traumatolog, cu mare experiență în astfel de proceduri, într-un spital cu aparatură adecvată”, concluzionează Vlad Predescu. Din fericire, rata de succes a unor astfel de operații de refacere a ligamentului este una mare, astfel că șansele ca pacientul să revină pe pârtie în sezonul următor sunt reale. Însă totul depinde de precizia operației și de corectitudinea efectuării procedurilor de recuperare post intervenție.

Leziunile de menisc

Frecvente sunt și leziunile de menisc care apar în momentul producerii unor mișcări bruște de răsucire a genunchiului, în timp ce greutate corpului este sprijinită pe membrul aflat într-un punct fix, așa cum este cazul schiurilor. În majoritatea cazurilor, genunchiul se umflă la câteva ore după ce traumatismul a avut loc. Durerea își face și ea apariția, mai mult atunci când piciorul este în extensie. În cazuri extreme, atunci când un fragment de menisc rămâne blocat între femur și tibie, durerea devine puternică. Diagnosticarea se face de către medicul ortoped, prin examinare clinică coroborată cu investigații RMN. În prima etapă, tratamentul este unul conservator, cu repaus, prin aplicarea unor comprese cu gheață, purtarea unui bandaj menit să prevină umflarea, alături de prescrierea unor medicamente antiinflamatoare și analgezice. Dacă efectele nu sunt cele dorite în urma acestor proceduri, tratamentul chirurgical devine singura opțiune viabilă de recuperare completă.

Related Posts

Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase vor concerta pentru prima dată la Jubile

Simion Bogdan- Mihai este doctor în Litere, dar pasiunea pentru folclor l-a transformat într-unul dintre cei mai buni…

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…