Andreea Leta ∙ May 4, 2022 ∙ 5 min read

MET Gala 2022 este subiectul săptămânii. Prima zi de luni din mai este întotdeauna dedicată celui mai mare eveniment fashion, care anul acesta a revenit cu o temă pe cât de fascinant, pe atât, din păcate, de puțin exploatată pe covorul roșu. Cu toate acestea, după ce am văzut toate pozele, ne-am putut alege preferatele, așa că iată cine ne-a plăcut și de ce: 

The Gilded Age

MET Gala 2022 a revenit cu una dintre cele mai frumoase teme ale tuturor timpurilor. The Gilded Age in the U.S. e un subiect extrem de vast, de permisiv și de bogat din punctul de vedere al elementelor decorative. Mai exact, această temă face referire la momentul dintre Războiul Civil și Primul Război Mondial. Perioada 1865-1914, în istoria Americii, a fost una de expansiune a tuturor industriilor, un moment exploziv pentru clasa privilegiată, care a început să-și etaleze cât se poate de complex succesul prin toate mijloacele, de la case, la, desigur, haine. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre invitați nu par să fi mizat pe un moodboard desprins din această perioadă glorioasă, apelând la diverse alte surse. 

MET Gala este acel eveniment la care, dacă ai norocul să primești invitație, trebuie să te asiguri că arăți perfect, în temă, original și cu mult bun gust. Rochia lui Marilyn Monroe e un element impresionant, cu siguranță, dar asta nu a transformat-o pe Kim Kardashian într-un icon al covorului roșu anul acesta. Ci dimpotrivă, ne-am convins odată pentru totdeauna că nu haina face pe om. Așa că am avut ocazia să observăm alte persoane, mai puțin celebre, dar mult mai inspirate. 

Cele mai bune ținute în temă

Volane, funde, flori, pene, broderii cu aplicații din perle sau strălucitoare, materiale care mai de care mai pretențioase în kilometri per croială – all in, cum ar spune un jucător de poker. Asta a însemnat the Gilded Age din punct de vedere vestimentar. 

Gemma Chan, Maisie Williams, Bella Hadid

Nu trebuie să îți pui un muzeu în cap, ci doar să apelezi la un stilist cu drag de studiu. Exact așa a fost lookul purtat de Gemma Chan, unul dintre favoritele noastre. Singurele nepotrivite erau sandalele, însă lookul este corect și foarte stylish. Alături de ea, pe poziții fruntașe se află Maisie Williams, cu unul dintre cele mai bune lookuri ale serii, și Bella Hadid, desprinsă parcă dintr-unul dintre serialele Netflix. 

Caroline Trentini, Laura Harrier, Emma Corrin

Lookuri mult mai aproape de sursă, au purtat Caroline Trentini, Laura Harrier și Emma Corrin, care ne-au adus puțin din aerul acelor vremuri, într-o manieră foarte stylish. 

Cele mai bune ținute post-Gilded Age

Blake Lively, Molly Sims
Michelle Yeoh, Miranda Kerr

Cele mai multe dintre clebrități au fost inspirate de perioada de glorie a Hollywoodului, astfel că am regăsit multe outfituri Old Hollywood, superbe, dealtfel. Blake Lively a fost una dintre cele mai spectaculoase apariții, într-o ținută pe care a schimbat-o din roz în turquoise printr-o mică intervenție din partea a 3 oameni. Lejer! Ceva mai puțin fast, dar nu mai puțină eleganță, au prezentat și Michelle Yeoh, Miranda Kerr și Molly Sims.

Eiza Gonzalez, Emma Stone, Hailey Bieber
Karlie Kloss, Carey Mulligan, Kate Moss

Apoi avem ansablul frumoaselor lebede mici, Emma Stone, Hailey Bieber și Eiza Gonzalez, care au mizat pe albul imaculat , strălucitor și plin de farmec, urmat de misterioasele ladies in black, Karlie Kloss, Carey Mulligan și Kate Moss

Boys, boys, boys

Lenny Kravitz, Stromae, Tom Ford

Dacă doamnele au preferat să scape de corsetul specific perioadei, Lenny Kravitz s-a încumetat să poarte unul la MET Gala 2022, într-un look excentric caracteristic. Stromae a purtat un costum ecosez cu o linie inspirată de sfârșitul secolului 19, însă adevăratul star la capitolul men on the red carpet, a fost, ca de obicei, Tom Ford, lordul absolut al rafinamentului. 

Foto: hepta.ro

Related Posts

MURMUR prezintă “Marile speranțe”, colecția pret-a-porter primăvară/vară 2024

MURMUR, brand-ul românesc favorit al celebrităților de la Hollywood, a prezentat ieri noua colecție SPRING/SUMMER 2024 în cadrul…

Alessandro Michele este noul director de creație Valentino

Este oficial! Alessandro Michele este noul director de creație Valentino, după ce săptămâna trecută a fost anunțată plecarea…

Ținutele all black: Fascinante, atemporale și gata oricând pentru orice eveniment

Cu toate că în fiecare an vorbim despre o nuanță care conturează atmosfera generală a momentului, există ceva…

Laura Olaru și Aleksander Revas, designerii prezenți în această lună la Alist Designers Boutique (VIDEO)

București Mall Vitan, partenerul nostru de încredere în proiectul Alist Designers Boutique, îi găzduiește în aceste zile pe…

Ținutele office de ieri și de azi. Inspirație direct de pe marile podiumuri

Cum arată în 2024 o ținută office și cum este definită? Iată cum poți adapta acese ținute la…

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia…

Întâmpină primăvara cu cele mai cool ținute pentru copii

Primăvara se apropie, iar odată cu vremea caldă sosesc și noile tendințe în modă. Lasă-te captivat de culorile vibrante…

C&A lansează colecția Denim Spring 2024

Denimul este unul dintre materialele noastre preferate, pe care, indiferent de tendințe, îl vom avea mereu în topul…

Star Style: Kristen Stewart reinventează imaginea rockstarului prin aparițiile sale

Aflată în turneul de promovare al celui mai recent film ce o are ca protagonistă, Love Lies Bleeding,…

Designerul Dries Van Noten se retrage din lumea modei

După o carieră de 38 de ani în lumea modei, designerul belgian Dries Van Noten se pensionează, dar…