Andreea Leta ∙ January 23, 2020 ∙ 4 min read

 

Seara trecută i-a aparținut lui Jean Paul Gaultier. După 50 de ani de activitate, creatorul s-a retras, dând o ultimă reprezentație de zile mari, care va rămâne în istorie și care va stârni mereu emoție. Nu a plâns nimeni, așa cum s-a întâmplat în 2002 (sper că apreciază toată lumea simetria faptelor) la unul dintre cele mai elegante și sensibile momente din istoria modei, atunci când Yves Saint Laurent a pășit pentru ultima dată pe podium, dar nu aveai cum să te uiți și să nu te gândești la universul francezului care a schimbat fața costumului în era noastră.

Aproape 4000 de oameni erau conectați la transmisiunea live de pe contul oficial de Instagram al casei, așteptând cu sufletul la gură să înceapă showul. Iar când a început… mai, mai că îți venea totuși să verși o lacrimă. Când regretatul Alexander McQueen punea la punct ultimele detalii fancy ale înmormântării Isabellei Blow, nu credeam că se poate ca un eveniment funebru să fie mai chic de atât. Dar seara trecută, Jean Paul Gaultier a pus la cale un marș funerar simbolic, care pare să le fi depășit pe toate. 

Legendarul Boy George interpreta destul de sobru și de sofisticat în același timp, piesa Back to Black a lui Amy Winehouse, în timp ce câțiva dansatori cărau pe umeri un sicriu pe care tronau două cupe de corset, asistați de un alai Couture excepțional. 

Cu tristețea am terminat-o atunci când Karlie Kloss, una dintre muzele lui JPG, care purta pe spate o coroană de flori cu mesajul Mode pour la vie, a deschis sicriul și, practic, a început aevărata prezentare. De fapt… 

…este puțin spus prezentarea, pentru că pe podium, timp de o oră, au pășit 50 de ani de modă, 50 de ani de elemente iconice, dintre care, în afară de Madonna, nu a lipsit absolut nimic. Îmi aminteam din anii trecuți multe dintre ținutele pe care le-am văzut, ma gândeam dacă va include totuși aia, aia, aia și cealaltă, apoi mi-am dat seama că mama avea 5 ani atunci când el a început să schițeze și că e cam dificil să le ai pe toate: curele, corsete, crinoline, sacouri deconstruite, mătase, voal, dantelă, satin, paiete, flori, pălării, dungi, Marilyn Monroe, Portocala Mecanică, marinari, tot. Dar le-am văzut pe parcursul showului până la urmă, asta când nu îmi distrăgea atenția vreuna dintre personalitățile care îi purtau creațiile (Amanda Lear, 80 ani, o pereche de picioare magnific de frumoase!) 

Demi Mondaine

Dita von Teese

Irina Shayk

Karlie Kloss

Gigi Hadid

Germain Louvet

Farida Khelfa

Amanda Lear

Plin de surprize, nu putea JPG fix la ultimul show să nu aibă o distribuție impresionantă. Cum spuneam, Boy George în deschidere, Amanda Lear, Dita von Teese, Rosy de Palma, Germain Louvet, Paris Jackson (debut), Karlie Kloss, Irina Shayk, Jourdan Dunn, Winnie Harlow, Gigi și Bella Hadid, Coco Rocha (care a dansat step), supermodelele anilor 80-90 Chrystèle Saint Louis Augustin, Estelle Lefébure, Farida Khelfa sau Erin O’Connor și mulți, mulți alții.

Am privit showul mai degrabă ca pe o piesă de teatru și asta nu pentru că „excentric” sau „flamboaiant” nu cuprind chiar tot ce a fost pe podium, ci pentru că a fost o oră de spectacol care prezenta o lume, un univers, conturat de-a lungul a 5 decade, în care fiecare detaliu a contat și chiar a făcut diferența. Nu poți să nu te gândești, când vezi o asemenea desfășurare de forțe, cum poate, totuși, să fie atâta bogăție fantastică vizuală în mintea unui singur om care, vorba lui Picasso, a învățat regulile like a pro și le-a sfidat ca un artist, lăsând o moștenire din care zeci de generații vor putea numai să își preia inspirația (aducându-i tribut, sper), dar pe care cu greu o va mai putea egala cineva. 

I am very lucky because I am realizing my childhood dreams, and after presenting my shows it’s like a party, spunea cândva Jean Paul Gaultier. Sperăm să continue petrecerea începută aseară încă 50 de ani de acum înainte. 

Boy George

Foto: Hepta

Related Posts

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…

Roberto Cavalli a încetat din viață la 83 de ani

Roberto Cavalli a încetat din viață seara trecută, la 83 de ani. Desginer vestimentar și inventator al unei…

Cele mai apreciate prezențe de la Fashion Trust US Awards

Vedetele nu spun niciodată nu unei invitații la un eveniment de fashion și acceptă orice ocazie prin care…

Noua colecție Spring Edit disponibilă la CCC

Lasă-te fermecat de colecția Spring Edit de la CCC! Descoperă pantofi și genți la modă de la brandurile…

Jennifer Lopez este mai senzuală ca oricând în cea mai recentă campanie Intimissimi

Jennifer Lopez surprinde din nou prin cea mai recentă campanie a brandului de lenjerie intimă, Intimissimi. Artista arată…