A List Magazine ∙ April 22, 2024 ∙ 7 min read

Fundația Renașterea organizează pe 8 iunie ediția aniversară a 10-a a Race for the Cure Romania- Cursa de alergare / plimbare 4 km sau de 0.7 km cu punct de Start/Sosire în Rondul Kiseleff (de lângă Muzeul Țăranului Român) din București.

Ediția din acest an, pe langa prezența la cursa fizica din București, posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro. Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe site-ul www.fundatiarenasterea.ro

“Anul acesta este unul special pentru noi, deoarece vom sărbători, pentru a zecea oara, sănătatea, la Race for the Cure România. Este un eveniment al bucuriei, la care vă așteptăm împreună cu familia, prietenii, colegii, alături de prietenii Fundației Renașterea și de învingătoarele în lupta cu cancerul! Și în acest an, românii de pretutindeni își pot arăta solidaritatea față de femeile vulnerabile, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Astfel, suntem alături de femeile din Romania, în drumul către combaterea cancerului, prin prevenție, stil de viață sănătos și acces la investigații medicale. Pe 8 iunie, vom avea o ediție specială, aniversară a Race for the Cure România, cu multe suprize pentru cei prezenți și vom colora din nou Bucureștiul în roz, în semn de susținere a Sănătății femeilor din România!”, a declarat Mihaela Geoană, Președintele fondator al Fundației Renașterea.

Race for the Cure Romania

Participanții la cursa din 8 iunie, ce va avea punctul de start / sosire in Rondul Kiseleff, se vor bucura, alături de familie, colegi si prieteni de o mulțime de surprize:

Program de încălzire pe muzică

Jocuri educative și activități distractive pentru copii

Photo fun booth

Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, generoasă sau inimoasă echipă

Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă)

Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele in Roz, vor participa la Tombola Roz

Cursa nu este competitivă, sărbătorim sănătatea, îmbinând sportul distracția și emoția, printr-o plimbare sau alergare roz.

Fondurile strânse vor fi folosite pentru a oferi investigații medicale gratuite femeilor vulnerabile si peruci din par natural pentru pacientele si copiii diagnosticati cu cancer.

Traseul cursei de alergare / plimbare de 4 k din București este următorul : Start – Rondul Kiseleff catre Piata Arcul de Triumf, unde se virează dreapta (fara inconjurarea Arcului), pe banda 1 de circulatie si trotuarul dreapta al Bd Maresal Constantin Prezan, pana la Piata Charles de Gaulle, continuând pe Bd Aviatorilor pe bretea si trotuar pana la Piata Victoriei, unde se vireaza dreapta pe Bd Kiseleff pana la zona de eveniment si locul de SOSIRE (sensurile de alergare/plimbare 4 km vor fi delimitate de garduri si banda semnalizatoare). Pink walk 0.7 km are urmatorul traseu : Start – Rondul Kiseleff spre Arcul de Triumf, pana la Piateta Regelui (intersectia cu Bd Ion Mincu), unde se intoarce in loc, pe dreapta pe trotuar, spre zona de eveniment si SOSIRE, (sensul de alergare/plimbare 0.7 km vor fi delimitate de garduri si banda semnalizatoare).

Race for the Cure Romania

Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu si la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.

Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 20 mai – 7 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este platit de destinatar).

Race for the Cure este cea mai mare cursa internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a zecea ediție in țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei in cursa pentru prevenirea si combaterea cancerului la femei.

La ediția din 2023 a cursei Race for the Cure România au participat peste 3100 de persoane, iar 120 au fost invingatoare în lupta cu cancerul.

La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată la competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală, generoasă sau inimoasă echipă.

Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email : raceforthecureromania@gmail.com / contact@fundatiarenasterea.ro

Înscrieri online : https://www.raceforthecure.eu/ro/Races/Race/Id/17

Multumim pentru implicare, sponsorilor si sustinatorilor evenimentului Race for the Cure –2024:

Sponsor Diamond: Kultho, Fundatia Superbet

Sponsor Gold: Catena, MSD

Sponsor Bronze: Novartis, Cec Bank, Pfizer, Roche, Kpmg Legal

Susținători: Hervis, Ana Hotels Eforie, Ana Hotels Poiana Brasov

Parteneri media principal: PRO TV

Parteneri media: TVR, Trinitas TV, Agerpres , Alist Magazine, Magic Fm, KISS Fm, Rock Fm, Radio Romania Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, United Media

Race for the Cure

Race for the Cure reprezinta cel mai important eveniment global de constientizare, educare si strangere de fonduri pentru cancerul de san. Inaugurata in anul 1983, Komen Race for the Cure a evoluat de la o cursa cu 800 participanti in Dallas, la peste 150 de curse, pe 4 continente, cu peste 1.6 milioane de participanti in intreaga lume.

Pentru Fundatia Renasterea, acest eveniment reprezinta, in egala masura, un bun prilej de a promova mesaje pentru prevenirea si depistarea precoce a cancerului, de a reaminti femeilor ca cel mai bun tratament este preventia, iar informarea corecta, sportul si optimismul, sunt reteta propriei noastre sanatati. Primele nouă editii ale evenimentului s-au bucurat de participarea a peste 28.100 de persoane, din care peste 500 invingatoare in lupta cu cancerul.

Informatii despre Fundatia Renașterea

Fundatia Renasterea este o organizatie neguvernamentala, infiintata in anul 2001, care a primit statut de Organizatie de Utilitate Publica in anul 2007. Misiunea Fundatiei Renasterea este aceea de a promova importanta preventiei si depistarii precoce a cancerului de san si de col uterin, de a oferi investigatii medicale gratuite si consiliere pacientilor oncologici.

In ultimii 22 ani, Fundatia Renasterea a obtinut rezultate remarcabile in ceea ce priveste informarea femeilor din Romania, despre importanta depistarii precoce a cancerului si a oferit peste 119.000 de investigatii medicale in cele doua centre medicale pe care le detine in Bucuresti. In plus, cu sustinerea partenerilor sai, Fundatia a achizitionat si operat doua Unitati Medicale Mobile care au oferit in regim de gratuitate peste 34.200 de investigatii medicale gratuite pentru femei ce locuiesc in zone rurale sau orase mici, unde rata mortalitatii este crescuta din cauza depistarii tardive a afectiunilor. Majoritatea femeilor din România sunt diagnosticate cu cancer in stadii avansate, din cauza lipsei informatiilor si a barierelor de ordin geografic si financiar.

Related Posts

Imagini în premieră din sezonul 3 Bridgerton

Așteptarea aproape că a luat sfârșit pentru fanii serialului Bridgerton, care se vor bucura în curând de cel…

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…

Vedeta și documentarul: Celine Dion vorbește despre suferința sa într-o nouă producție biografică

Celine Dion este cea mai recentă vedetă care anunță un nou documentar. Artista canadiană va vorbi în producția…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii. Iată ce ne-a atras atenția,…

Horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024. Berbec Atenția și eforturile îți sunt îndreptate mai…

Wedding Trends by Jubile! Vedetele au venit în număr mare să afle care sunt trendurile acestui an, în materie de evenimente

Zilele trecute, Andreea Antonescu şi Dan Cruceru au fost gazdele unui eveniment inedit: Wedding Trends by Jubile, și…