A List Magazine ∙ May 12, 2023 ∙ 2 min read

Vești noi pentru cei ce iubesc muzica bună și artiștii de top. Vara aceasta, pe platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, vor susține recitaluri super trupa DJ Project, alături de fermecătoarea Ioana Ignat. 

În perioada 18-20 august 2023 au fost anunțați mulți artiști îndrăgiți care vor urca pe scenă pentru a-i încânta pe fani. Line-up-ul festivalului s-a îmbogățit cu nume mari, iar fanii sunt nerăbdători să își întâlnească artiștii preferați la WeLoveMusic Festival. Una dintre surprize este că se vor întoarce Maxx și Gino Manzotti, care vor cânta, de data aceasta, cu Ioana Ignat, cu care tocmai au lansat videoclipul piesei ”Supernatural”. Vă reamintim că au urcat și anul trecut pe scena, WeLoveMusic Festival, la prima ediție, însă într-o altă formulă, căci DJ Project a cântat atunci împreună cu Ana Baniciu, iar Ioana Ignat împreună cu Ronan Keating, duet care a obținut ropote de aplauze. Și asta nu este totul, un alt invitat într-una dintre seri va fi Johny Romano, care s-a făcut remarcat în peisajul muzical românesc cu piesa ”Na Janau”, fiind unul dintre artiștii descoperiți de Connect-R. 

La de-a doua ediție WeLoveMusic Festival vor face spectacol legendarii Fayde, East 17, Fun Factory, La Bouche, Snap!, Mr. President, Milli Vanilli, Nick NND, MC Dylma & DJ Pappa M., Cappella, Akcent, Pepe și Holograf, care ne vor încânta cu piesele devenite hituri de-a lungul anilor.

Prima ediție a acestui festival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele două scene din incinta acestuia. Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind fabuloasă! Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project au făcut un show de zile mari, iar publicul a fost în delir.


Biletele pentru cea de-a doua ediție We Love Music Festival se pot achiziționa de pe www.magazindebilete.ro

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…