Moment istoric: Carla’s Dreams și The Motans, pentru prima dată pe aceeași scenă la Paris

mo

Concertul susținut duminică seară la Paris, parte din turneul european Carla’s Dreams – „Și…? Dă-i!”, a adus un moment mult așteptat de fani: Carla’s Dreams și The Motans au urcat pentru prima dată împreună pe aceeași scenă, pentru a interpreta piese din propriile lor repertorii.

Două piese, un singur vibe

Cei doi artiști au oferit un moment memorabil, interpretând două dintre cele mai îndrăgite piese din creațiile lor – „Versus” (The Motans) și „Acele” (Carla’s Dreams).
Momentul a fost primit cu aplauze prelungite, filmat de zeci de spectatori și distribuit rapid pe rețelele sociale.

Mai mult decât atât, cei doi au interpretat piesa ,,Ne Bucurăm În Ciuda Lor” și alături de Satoshi, artistul care va deschide toate show-urile Carla’s Dreams din acest turneu.

După apariția comună de la Paris, comunitățile ambilor artiști au început să spere la o piesă în colaborare între Carla’s Dreams și The Motans.

Pe rețelele sociale, fanii au inundat secțiunile de comentarii cu mesaje de susținere și entuziasm și cu speranța că cei doi vor lansa o piesă împreună.  Deși niciunul dintre artiști nu a confirmat oficial o astfel de colaborare, energia de pe scenă și reacțiile publicului lasă loc speculațiilor.

Pentru mulți, momentul de la Paris pare doar începutul unei povești muzicale comune, una pe care o așteaptă deja cu nerăbdare.

Turneul „Și…? Dă-i!” continuă prin marile orașe europene

Momentul Carla’s Dreams x The Motans a deschis perfect noul turneu „Și…? Dă-i!”, cu care Carla’s Dreams revine pe scenele internaționale.
Carla’s Dreams, cunoscut pentru stilul său inconfundabil și versurile profunde, promite o serie de show-uri pline de emoție, energie și autenticitate. Setlist-ul include hituri care au marcat parcursul Carla’s Dreams – precum „Sub Pielea Mea”, „Te rog” și „Victima”. Artistul a anunțat show-uri în toată Europa. Biletele pot fi achiziționate aici. 

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă