Indiferent de vârstă și de joburi, vine un moment în viață în care, cu mic cu mare, ne întoarcem la zilele copilăriei. La jocurile fără griji în grădină, la râsete cu poftă, la înghețate savurate la soare și la baloane colorate. Am provocat șase vedete-mame să intre în jocul nostru și să se lase surprinse în fotografii de către copiii lor. Iar cei mici și-au luat rolul foarte în serios: s-au transformat în stiliști, în regizori de platou și fotografi. Ce-a ieșit? Vă invităm să urmăriți imaginile!
Amalia Enache
Cel mai important lucru învățat în perioada asta este că, pentru un copil, nu există „prea mult timp petrecut împreună”. Iar Alma, în mod special, nu se plictisește niciodată, nici măcar în lipsa unor copii parteneri de joacă, pentru că are grijă să dea indicații regizorale să-i fim noi personaje în filmele create de ea în permanență.
Vestimentația Amaliei, aleasă de Alma (3 ani și 9 luni), este compusă dintr-o rochie Johanna Ortiz pentru H&M și botine Tezyo.
Sore: De la Erin am învățat cât de ușor este să te bucuri din lucruri mici.
Vestimentația lui Sore, aleasă de Erin (4 ani): „Îi plac tricourile punk, așa că alegerea ei a fost simplă. Bijuteriile sunt cele pe care le port de regulă (sunt de la Hard Coeur), iar ei îi place tot ce e strălucitor, așa că nu a avut nicio problemă cu ele”.
Anna Lesko: În această perioadă de izolare, petrecută alături de Adam, am căpătat și mai multă răbdare.
Fotografiile Annei Lesko, făcute de fiul ei Adam (6 ani): ochelari Chloé, rochia Andreea Corvin, flip-flops Havaianas.
Antonia: Am învățat în ultimele luni că unitatea și sprijinul reciproc te ajută să treci mai ușor prin perioade dificile ca acestea.
Antonia a fost fotografiată de către fiul ei, Dominic (5 ani), iar vestimentația aleasă de acesta pentru ea a fost compusă dintr-o geacă Gucci și pantaloni Babs.
Adela Popescu: În ultimele luni petrecute în izolare împreună cu familia mea am învățat că lumea ta de acasă îți poate fi suficientă.
Ținuta Adelei – rochie PNK Casual – a fost aleasă de către fiul ei, Alexandru (4 ani), caare a făcut și fotografiile.
DANA ROGOZ
În lunile de izolare am învăţat ce înseamnă homeschooling-ul şi cum se foloseşte aplicaţia Zoom, am învăţat să gătesc dulciurile copilăriei mele, să transform spaţiul casei în loc de joacă – camere cu lasere, muzeu, restaurant, spital sau orice altceva îşi imagina copilul meu. Am învăţat cu toţii să ne m de ajuns şi să ne bucurăm de ce avem. Dana, fotografiată de fiul ei, Vlad (6 ani) poartă o rochie Vivetta şi pantofi Aldo.
Articolul integral apare în numărul 15 al revistei A List Magazine, distribuită gratuit
Cine este noul iubit al Selenei Gomez?
Selena Gomez (31 de ani) a păstrat secretă relația pe care o are de șase luni cu producătorul…
Grace Couture Cakes lansează colecția de Crăciun Nordic Lights
Grace Couture Cakes deschide sezonul sărbătorilor de iarnă prin dezvăluirea colecției festive ”Nordic Lights”, inspirată de designul scandinav…
The Timeless Pirelli
Sfârșitul anului a adus cu el și lansarea iconicului calendar Pirelli, a 50-a ediție, lansare care a avut…
Corina Olaru, designerul de interior care a transformat Room 12 în „acasă”
Ediția print de iarnă Alist Magazine este o bucurie estetică de la prima până la ultima pagină. Pentru…
Cozonacul lui Scărlătescu, secretul desertului-vedetă de pe Masa de Crăciun
Ai intrat deja în febra Sărbătorilor? De la cadouri până la preparatele cu care îi surprinzi pe cei…
Taylor Swift a fost desemnată Personalitatea Anului de publicația Time
Nu e nicio surpriză în alegerea publicației Time pentru Personalitatea Anului 2023. Taylor Swift (33 de ani) primește…
De Crăciun, Stella Artois continuă să aducă prietenii și familiile împreună
Îmi amintesc cu claritate Crăciunurile copilăriei, cea mai așteptată și frumoasă perioada a anului, când găseam dimineața bradul…
Angelina Jolie revine în Maleficent, partea a treia
Angelina Jolie (48 de ani) anunță că revine în rolul ei de succes, Maleficent, partea a treia, după…
Peste 140 000 de vizitatori în weekend-ul prelungit de deschidere al “WEST SIDE CHRISTMAS MARKET”, târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE
Spectacol cu focuri de artificii, zeci de mii de luminițe de Crăciun și concerte Fuego și Gașca Zurli…
Cele mai bune filme ale anului 2023
Cele mai importante publicații internaționale au realizat clasamente cu cele mai bune filme ale anului 2023. Anul care…