Monica Cismaru ∙ April 15, 2020 ∙ 5 min read

vedete coronavirus

Nici vedetele nu au fost ocolite de virusul nemilos COVID-19, iar cele care s-au vindecat vorbesc acum despre suferința lor și despre manifestările bolii care a atins până acum mai mult de două milioane de persoane la nivel global. Printre primele celebrități infectate cu Coronavirus s-au numărat Pink, Tom Hanks și Rita Wilson sau Idris Elba.

 

Rita Wilson, soția lui Tom Hanks, a acordat recent un interviu în care a vorbit despre experiența ei cu Coronavirus. Actrița, alături de Hanks, a descoperit că suferă de COVID-19 în timp ce se afla la filmări, în Australia, locul de unde s-a și molipsit.

”Simțeam că mă doare tot corpul, aveam o senzație de disconfort, nu suportam să fiu atinsă, apoi am început să am febră și frisoane. Temperatura a ajuns la 39 de grade și mă simțeam foarte obosită.” Vedeta a mai povestit că Tom Hanks a avut simptome mai blânde decât ale ei, fără febră mare și că nu și-a pierdut nici simțul mirosului și al gustului, dar că perioada de vindecare a durat la fel de mult în cazul ambilor. Rita Wilson a mai adăugat că în timpul petrecut în spitalul din Australia, i s-a administrat clorochină, o substanță folosită ca medicament antimalaric, dar că nu s-a dovedit științific dacă tratamentul a funcționat sau dacă boala a trecut de la sine. ”Mi-a scăzut febra, dar clorochina a avut și efecte adverse. Aveam stări puternice de  greață și de amețeală și îmi simțeam mușchii slăbiți. Nu se știe încă dacă și cât de efecient este acest medicament”, a adăugat actrița în vârstă de 63 de ani.

În prezent, Rita Wilson și Tom Hanks se află în Los Angeles, acasă, și, datorită faptului că s-au imunizat în fața bolii, au donat sânge pentru a ajuta cerectările demarate în vederea găsirii unui vaccin anti-COVID-19.

 

Pink a dezvaluit la începutul acestei luni că ea și fiul ei în vârstă de trei ani, Jameson, au suferit de Coronavirus și că au contractat o formă gravă. ”Au fost nopți în care am plâns până la epuizare și niciodată nu m-am rugat mai mult pentru viața mea ca acum”, a mărturisit artista. ”Nimeni nu este în siguranță”.

 

View this post on Instagram

 

Two weeks ago my three-year old son, Jameson, and I are were showing symptoms of COVID-19. Fortunately, our primary care physician had access to tests and I tested positive. My family was already sheltering at home and we continued to do so for the last two weeks following the instruction of our doctor. Just a few days ago we were re-tested and are now thankfully negative. It is an absolute travesty and failure of our government to not make testing more widely accessible. This illness is serious and real. People need to know that the illness affects the young and old, healthy and unhealthy, rich and poor, and we must make testing free and more widely accessible to protect our children, our families, our friends and our communities. In an effort to support the healthcare professionals who are battling on the frontlines every day, I am donating $500,000 to the Temple University Hospital Emergency Fund in Philadelphia in honor of my mother, Judy Moore, who worked there for 18 years in the Cardiomyopathy and Heart Transplant Center. Additionally, I am donating $500,000 to the City of Los Angeles Mayor’s Emergency COVID-19 Crisis Fund. THANK YOU to all of our healthcare professionals and everyone in the world who are working so hard to protect our loved ones. You are our heroes! These next two weeks are crucial: please stay home. Please. Stay. Home.❤️

A post shared by P!NK (@pink) on

”Jameson a fost foarte, foarte bolnav. Am ținut un jurnal cu simptomele noastre din ultimele trei săptămâni, iar micuțul a avut temperatură mare zile la rând. A fost ca un rollercoaster perioada aceasta pentru noi, dar Carey și Willow (soțul și fiica cea mare a vedetei) nu s-au îmbolnăvit.”

Vedeta a adăugat că starea ei și a fiului ei s-a îmbunătățit treptat, dar că nu se simt pe deplin recuperați și că încă e speriată de ce se poate întampla. În plus, starea lui Pink este cu atât mai delicată cu cât aceasta suferă de astm.

Idris Elba, actorul englez în vârstă de 47 de ani a fost, la rândul său, depistat pozitiv cu Coronavirus, și la fel ca și Pink, și el suferă de astm. Actorul și-a ținut fanii la curent permanent cu starea lui și a soției lui, care s-a molipsit la rândul ei de boală. Idris Elba și soția lui, Sabrina Dhowre, au avut manifestări blânde și s-au recuperat amândoi, dar asta nu-l împiedică pe actor să nu fie îngrijorat pentru ceilalți oameni expuși virusului. ”Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă acum în lume”, a menționat acesta.

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….