Adriana Moscu ∙ December 19, 2020 ∙ 7 min read

Luna decembrie poate da ușor planurile peste cap și celei mai organizate persoane din lume. Cu un munte de lucruri de terminat înainte de finalul anului, orice ajutor în plus este binevenit. Nu-i așa?

Când m-am mutat, în urmă cu mai bine de șapte ani, în zona de sud a orașului, îmi amintesc că am analizat îndelung decizia. A contat mult să am un mijloc de transport public chiar în fața casei, o piață în apropiere și puncte comerciale și de servicii esențiale prin împrejurimi. Foarte important a fost să putem ajunge relativ ușor și la școlile copiilor. Am fost bucuroasă să descopăr o mică florărie la doi pași de locuința noastră.

Iar faptul că la doar o stație de tramvai distanță am descoperit un magazin Lidl, m-a entuziasmat atât de tare, încât am înțeles pe loc că am făcut alegerea cea mai potrivită.

De-a lungul timpului, și zona în care locuiesc, și obiceiurile mele s-au schimbat mult, însă ritualul de-a merge la Lidl cel puțin o dată pe săptămână a rămas constant. Îmi place să-mi fac cumpărăturile de acolo nu doar în zilele obișnuite de peste an, dar și în preajma acelor momente festive, cum sunt Sărbătorile de iarnă, în care masa trebuie să arate cu totul și cu totul special. Și cât de cât… impecabil. 🙂

Și, cu o familie numeroasă, care include două adolescente greu de mulțumit, lista pentru masa festivă de Crăciun este, de fiecare dată, kilometrică și variată, menită să împace toate gusturile și toate mofturile. Știu că așa merg la sigur, nu am timp de experimente și nici nu-mi permit să risc să nemulțumesc pe careva. 🙂

Sunt însă zile atât de pline, încât nu-mi mai rămâne foarte mult timp la dispoziție pentru cumpărături, cu atât mai puțin pentru idei culinare geniale, care să ne strângă pe toți în jurul mesei.

Așa că m-am bucurat când am descoperit aplicația Lidl Plus, o platformă digitală care mă ajută să descopăr tot felul de produse cu extra reduceri și să-mi organizez, astfel, timpul alocat cumpărăturilor mult mai eficient. De la produse bio, fructe și legume proaspete din Piața Lidl, lactate și alte preparate de care ai nevoie în bucătărie, cu siguranță găsești în aplicație ceva diferit săptămânal, din ce ai nevoie pentru tine și familia ta.

Eu am aflat de Lidl Plus într-un mod destul de original. Adică la casa de marcat, într-una dintre acele zile în care, venită, ca de obicei, după două, trei produse, am sfârșit (tot ca de obicei) prin a-mi încărca coșul de cumpărături pentru că, ce să vezi, dintr-o dată, tot ce îmi ieșea în cale îmi trebuia neapărat.

Ridicând o sprânceană pe jumătate dojenitor, pe jumătate salvator, casierița m-a întrebat pe nepusă masă: „Aveți Lidl Plus?”. În timp ce ridicam din umeri și produsele mele (care nu se mai terminau) erau scanate rând pe rând, casierița mi-a explicat pe nerăsuflate despre ce e vorba, despre avantajele de a avea extra reduceri la cumpărături și m-a convins să revin pregătită în magazin data viitoare.

Ajunsă acasă, am descărcat aplicația și am găsit atâtea beneficii într-un singur loc, încât mi-am inventat un pretext să mă întorc cât mai repede în magazin. Mi-am creat un cont și am trecut în revistă de la ofertele sub forma unor reduceri și promoții, până la cupoanele cu reduceri procentuale sau prețuri speciale aplicate pe cantitatea de produse achiziționate, Tot ce trebuie să faci este să scanezi cardul digital la casa de marcat și astfel beneficiezi de toate acestea. După ce ai scanat cardul și ai făcut cumpărăturile, mai ai parte de o surpriză: poți primi în aplicație un talon răzuibil virtual ce ascunde premii surpriză, care o să îți fie de folos data viitoare la cumpărături.

Mai mult, cu Lidl Plus mi-am dat seama că pot să țin evidența cumpărăturilor și a bonurilor care le însoțesc și, astfel, să îmi contorizez economiile realizate într-o anumită perioadă prin folosirea aplicației. Încă o modalitate care mă ajută să evit un comportament de cumpărare haotic și compulsiv.

Mergi din timp la cumpărături și profită de ofertele speciale

Ce m-a încântat peste măsură este că am găsit în aplicația Lidl Plus și catalogul produselor Deluxe, atât de potrivite pentru un meniu festiv, dar și cataloagele săptămânale care îmi sunt de un real folos în încercarea mea de a organiza o masă bogată și savuroasă, cu minimum de efort. Te vor ajuta să te bucuri de fiecare moment petrecut alături de cei dragi și să îi dai fiecăruia în parte o savoare specială.

Așa că îmi organizez lista plecând de la aceste delicatese, iar apoi mă uit în aplicația Lidl Plus să văd ce oferte găsesc, pentru a întregi meniul.  Astfel, combin alimentele pe care le-am găsit la promoție în aplicație cu produsele Deluxe, pentru a crea meniuri delicioase și prietenoase cu buzunarul pentru mesele de sărbători. În felul acesta eficientizez mult mai mult timp.

La noi acasă, de exemplu, știu că fetița cea mică va aprecia cartofii gratinați cu roșii și mozzarella, pentru că uneori preferă un meniu fără carne, și că fetița cea mare va face ochii mari la vederea somonului scoțian afumat la rece, pentru care a făcut o adevărată obsesie în ultimul timp. Mai știu că soțul meu va fi încântat de soté-ul de fructe de mare (da, chiar și în sezonul rece) și că eu n-o să-mi refuz o tratație cu caviar de sturion. Fără doar și poate, cu toții ne vom îndulci cu o porție de cheescake cu lămâie și ciocolată – desertul la care ne punem întotdeauna cu toții de acord.

Nu găti în exces

Cumpătare este cuvântul de ordine în vremurile pe care le trăim. Da, îmi doresc să-i răsfăț pe cei dragi de Sărbători cu gusturi cât mai rafinate. Dar, în același timp, nu vreau să fac risipă de mâncare. Sărbătorile nu sunt doar despre asta, ne putem aduna în jurul mesei toți cei ai casei pentru a juca un joc împreună, sau în jurul bradului, la colinde românești.

Nu uita să te bucuri de tot ce ai pregătit

Aranjează masa cu o zi înainte și verifică ce îți mai trebuie pentru un decor ca în povești. Pune paharele la urmă, ca să nu se umple de praf peste noapte. Chiar dacă anul acesta în jurul mesei de Crăciun se va aduna un număr restrâns de persoane, totul trebuie să arate impecabil. Câteva flori de sezon și lumânări parfumate vor da un aer festiv, de sărbătoare. În caz că lipsește ceva, poți consulta broșurile Lidl – e locul unde vei găsi mereu ceva care să se potrivească perfect în decorul hibernal și vesel.

Aici catalogul unde pot fi consultate ofertele Deluxe https://www.lidl.ro/ro/cataloage/catalogul-deluxe, iar pentru produsele săptămânale, puteți afla detalii pe: https://www.lidl.ro/cataloage. Poți descărca aplicația Lidl Plus gratuit din App Store sau Google Play.

Anul acesta, pune cadourile și pe masă, nu doar sub brad!

 

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…