Diana Lupu ∙ October 31, 2020 ∙ 6 min read

Iată că ne reîntâlnim din nou, la final de lună cu noi recomandări și dezvăluiri personale legate de ce am citit și ce mi-a atras atenția în ultima vreme. Luna octombrie a fost o perioadă în care am simțit nevoia să echilibrez lectura din zona de psihologie aplicată cu beletristică sau romane autobiografice, iar această serie de încurajări Turn The Page, cred eu, că aduce un astfel de mix,  care sper să își găsească loc și utilitate în viața voastră. Astfel că, vă invit să descoperiți cărți ce merită răsfoite.

  1. Love Worrior. Iubește și luptă de Glennon Doyle

Trebuie să recunosc că Love Warrior m-a atras în primul rând prin grafica coperții, fiind una din cărțile care mi-a reconfirmat idea că nu este bine să judeci o carte după copertă. Am crezut că o să mă întâlnesc cu un roman superficial în acre să găsesc chiar și câteva sfaturi din seria ”5 pași pentru a…” însă am rămas surprinsă de realitatea și vulnerabilitatea cu care autoarea Glennon Doyle își expune viața, greutățile și demonii interiori și în special transmite un mesaj puternic la adresa discriminării și a imaginii corporale impuse de societate. Pe măsură ce povestea se desfățoară, descoperim printre rânduri un imens bagaj de adevăruri dureroase, de care niciunul dintre noi nu este foarte departe.

Iar povetse începe cam așa: ”A avut o copilărie nefericită, iar în adolescenţă a descoperit refugiul în alcool, droguri şi mâncatul în exces. Apoi, când l-a întalnit pe chipeşul Craig şi au întemeiat o familie, a simţit cum renaşte, cum îşi lasă în urmă trecutul şi îşi descoperă sinele autentic. Dar nimic n-a pregătit-o pentru cosmarul în care urma să se transforme viaţa ei când a primit vestea că a fost tradată de cel pe care îl iubea.”

Cartea ne invită la introspecție în propria povetse de viață și pur și simplu ne izbește de realitatea cruntă a dependenței ce izvorăște din nesiguranță, deconecatre de propriul corp, de teama de a nu fi acceptat și înțeles, dar prin toți acești spini dureroți ai vieții își fac loc mesaje și experiențe de viață optimiste ce îndeamnă la lupta cu înverșunare pentru iubire. Însă, în povestea lui Glennon, conceptul de iubire este cel de sine, deoarece fără aceasta nu sntem capabili să oferim iubire și celorlalți.

În încheiera mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi unul din pasajele care mi-a rămas în minte: „M-am gândit la hotărârea cu care am refuzat să privesc înapoi.Cât de sigură am fost că progresul înseamnă a merge înainte. A continua să evoluezi. Dar dacă ar trebui întâi să mă duc înapoi? Dacă progresul înseamnă involuție?

 

2. Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi de Fundația Friends For Friends

Iar acum, a venit rândul unei cărți sau mai degrabă a unui caiet de lucru dedicat adolescenților din România și a felului în care ei percep relațiile romantice, despărțirile, prietenia și bullying-ul. Atunci când Fundația Friends For Friends și proiectul In a Relationship au anunțat lansarea acestui caiet de lucru realizat pe baza a trei ani de cercetare și întâlniri periodice cu adolescenți, nu mi-a venit să cred că o să pot să am acces la lentila adolescenților din țara noastră și nu doar din studiile și articolele de specialitate realizate în străinătate. Personal, am tot spus că putem folosi perioada asta ca o oportunitate de a lucra mai mult la relațiile noastre, iar pe lângă relația de cuplu, legătura cu adolescenții din viața noastră merită investiția de timp de care dispunem acum.

Cartea se adresează adolescenților, părinților și profesorilor, prezentând date statistice, sfaturi și aplicații concepute de specialițti din domeniul psihologiei. De asemenea, cele 120 de pagini ale caietului aduc în atenție nevoi și tematici ale adolescenților precum: lipsa de modele de comunicare sănătoase, standardele duple cu care tinerii sunt nevoiți să se lupte în această perioadă de viață, adulți care nu le oferă autonomia necesară pentru a se dezvolta și despre tipare învechite care nu maisunt relevante pentru realitatea în care ei trăiesc.

Am recomandat acest caiet de lucru adolescenților și părinților de adolescenți pe care îi întâlnesc în practica terapeutică, deoarece cred că în etapa adolescenței părinții și tinerii au nevoie de informații care să îi ajute să se flexibilizeze și să ajungă să îți înțeleagă nevoile și temerile. De asemena, cred că este relevan să descoperiți această carte pentru a descoperi realitatea adolescenților din țara noastră și pentru a putea înțelege mai bine anumite fenomene ți evenimente care pentru mulți dintre noi par de ne descifrat.

3. Legături pierdute de Johann Hari

Iată că am ajuns la o recomandare puțin mai stufoasă și mai solicitantă. Experiența mea cu această carte se rezumă la un mix între curiozitate și răbdare, deoarece Legături pierdute este o carte ce are nevoie de timp datorită detaliilor amănunțite pe care jurnalistul Johann Hari le-a strâns de-a lungul a multor ani de interviuri, călătorii ,cercetare și cel mai relevant din experiența personală cu depresia și consumul de antidepresive. Din punctul meu de vedere, cartea de față reprezintă un DEX al istoriei depresiei și a dependenței și ne oferă atât o perspectivă istorică asupra felului în care depresia a fost percepută de-a lungul timpului în societate, dar și a modului în care cei care se confruntă cu aceasta au de suferit.

Chiar dacă este o carte care pentru mulți dintre noi pare ca o arhivă ce ne încearcă răbdarea, cred că merită să îi acordăm o șansă deoarece ăn această perioadă suntem mai predispuși și mai încercați la capitolul sănătate mintală, iar această lectură ne poate oferii explicațiile necesare pentru anumite stări, gânduri sau emoții pe care le trăim. Mai mult decât atât, prin căutările sale, autorul aduce în atenția noastră faptul că depresia și anxietate sunt cauzate de problemele cruciale tot mai mari privind modul nostru de viață din ce în ce mai deconectat de experiențele din trecut, de oamenii din prezent, de o muncă plină de stres, de natură și de viitor.

Înainte să vă invit la o incursiune în istoria depresiei și a anxietății (o invitație care sunt sigură că provoacă foarte mult refuz și disconfort) vă încurajez să faceți cunoștință cu jurnalistul Johann Hari și să vă lăsați inspirați și incurajați de pasiunea cu care vorbește despre acest subiect și de povestea s-a de viață într-unul dintre discursurile sale Ted Talk.

Sper că v-am convins sau că v-am inspirat să răsfoiți măcar una dintre acetse cărți. Let’s TURN THE PAGE!

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…