A List Magazine ∙ August 15, 2024 ∙ 8 min read

Vara aceasta ți-ai propus să te familiarizezi cu istoria artei, să descoperi secretele civilizațiilor de mult uitate și, mai ales, să vizitezi cele mai cunoscute muzee europene? Special pentru tine am pregătit un mini ghid care te va ajuta să le afli povestea și câteva sfaturi practice.

Text de Monica Neațu (Fundația Calea Victoriei).

Muzeul Luvru (Paris)

Prima noastră oprire va fi la Paris, pentru a admira Musée du Louvre. În Evul Mediu a fost  fortăreață și reședință regală, iar în timpul Revoluției franceze a fost transformat în muzeu, fiind deschis publicului în 1793. Este considerat, alături de Ermitaj, cel mai mare muzeu din lume, care atrage zeci de vizitatori zilnic. Nucleul muzeului a pornit de la operele de artă colecționate de-a lungul timpului de regii Franței. Portretul enigmaticei „Gioconda”, pictat de Leonardo da Vinci, a fost adus, cel mai probabil, chiar de către pictor, în bagajele sale, atunci când a acceptat protectoratul lui Francisc I. Cu zâmbetul ei misterios, este mai puțin un portret ci, mai degrabă, o meditație asupra timpului și destinului uman.

Dacă te întrebi, care este opera de artă cea mai spectaculoasă din colecțiile muzeului, atunci te invit să admiri „Nunta din Cana”. Pictată de Veronese, ea simboliza luxul și puterea politico-comercială a Veneției. În timpul campaniilor lui Napoleon din Italia, pânza uriașă (6,77 x 9,94 metri) a fost rulată și transportată de către armatele franceze la Paris (1797). O pradă de război splendidă, care ne invită să admirăm coloritul venețian, dar și să medităm la destinul operelor de artă în timp de război.
Dacă vrei să vizitezi în tihnă Muzeul Luvru, o misiune imposibilă de cele mai multe ori, rezervă-ți biletul pentru nocturnele de vineri seara. Poți să zăbovești în fața tabloului preferat sau pur și simplu să hoinărești prin muzeu și să admiri „Scribul egiptean” sau „Hermafroditul adormit”. Nu rata sala dedicată antichităților elenistice, „Venus din Milo” merită o vizită, iar dacă vrei un selfie spectaculos, „Victoria din Samothrace” își așteaptă vizitatorii.  Dimineața, atunci când Parisul abia se trezește,  ai șansa să admiri, în liniște, celebra piramidă de sticlă, imaginată de  arhitectul sino-american, Ieoh Ming Pei.

Muzeul Orsay (Paris)

De pe malul drept al Senei, după ce te-ai relaxat în Jardin des Tuileries, treci pe cel stâng pentru a admira una dintre cele mai cunoscute gări din istoria artei europene. Da, gară, ai citit bine, căci muzeul Orsay a fost inițial o gară construită pentru marea expoziție universală din 1900. Transformată în muzeu în anii ’80, adăpostește, astăzi, una dintre cele mai mari colecții de pictură europeană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Poți admira cele două pânze care au declanșat scandalul din 1863, de la Salonul refuzaților, „Olympia” și „Dejun pe iarbă” de Édouard Manet. „Gara Saint Lazare” de Claude Monet sau „Leagănul Berthei Morisot” nu trebuie ratate. Dacă te fascinează experimentele culorii ai șansa să admiri pânzele lui Van Gogh.
Dacă ai obosit sau ai chef  de o delectare gustativă și vizuală, nu ocoli restaurantul de la primul etaj, cu sala plină de fresce și decorațiuni din epocă și un meniu inspirat de expozițiile muzeului. Pentru o vizită relaxată, evită ziua de marți, când Luvrul și nenumărate muzee sunt închise, Orsay atrăgând toți amatorii de artă.

Galleria degli Uffizi (Florența)

Dacă ești îndrăgostit iremediabil de farmecul Florenței, atunci sigur nu vrei să ratezi Galleria degli Uffizi. La doi pași de piața Senioriei, Giorgio Vasari a proiectat, la cererea marelui duce al Toscanei, Cosimo I,  o elegantă și impunătoare clădire menită să adăpostească centrul puterii politico-administrative și economice. Galeria birourilor (gli uffizi) avea să fie terminată în 1581 și, în scurt timp, a devenit loc de expunere a amplei colecții de sculpturi antice a familiei de Medici. Marele duce Francesco I, principe alchimist, a comandat arhitectului Bernardo Buontalenti faimoasa Tribună. Un adevărat microcosmos, ea a fost gândită pentru a conserva nenumărate obiecte rare.

Poți admira cupola ornată cu 5000 de cochilii aduse din Oceanul Indian. Nu rata picturile de inspirație mitologică ale lui Botticelli. „Primăvara”, „Nașterea Venerei” sau „Pallas și Centaurul” ne permite să întrezărim aspecte intelectuale și politice din epocă. Tot la Uffizi ai șansa să descoperi unul dintre cele mai senzuale tablouri din istoria civilizației europene – „Venus din Urbino” de Tițian. Lucrat în contextul unui mariaj nobiliar, a fost gândit să decoreze camera nupțială. 
La final, oferă-ți o incursiune unică în secretele de la curtea familiei de Medici, vizitează faimosul coridor Vasari care face legătura între Palazzo Vechio și Palazzo Pitti. Nu uita să consulți site-ul muzeului pentru a-ți rezerva, din timp, biletul pentru galerie și pentru coridorul Vasari.

Muzeul Prado (Madrid)

După Paris și Florența, a patra noastră oprire va fi la Madrid, pentru a afla istoria colecțiilor regale spaniole și a muzeului care le adăpostește. Deschis în 1819, Prado este un muzeu care se poate vizita într-o după amiază și care ne oferă o inițiere erudită în istoria artei și civilizației europene.
Pentru început, îți propun  să descifrzi sensurile Grădinii desfătărilor, enigmaticul triptic a lui Hieronymus Bosch. Mesajul său reflectă ideile și morala timpului. Admiră nenumăratele fructe din panoul central, cele care evocă Paradisul, dar și plăcerile senzuale. Te intrigă cuplurile care se îmbrățișează în bule de cristal? S-ar putea să facă referire la un proverb din epocă: „Fericirea este precum sticla!”.

Maja desnuda

Tițian, pictorul lui Carol V, a îmbogățit colecția regală cu faimoasele portrete ale împăratului și prințului moștenitor, dar și cu un ciclu inspirat de Metamorfozele lui Ovidiu și de alte scrieri antice. Minunatele zeițe ale lui Tițian aveau să îi inspire lui Goya, câteva secole mai târziu, primul nud feminin autonom, fără o justificare religioasa sau mitologică  – „Maja desnuda”.

National Gallery (Londra)

Ultima noastră oprire va fi la Londra, mai precis, în Trafalgar Square, pentru a vizita National Gallery. Printre tablourile care ne atrag în interiorul muzeului, stârnindu-ne curiozitatea și fascinându-ne, în egală măsură, portretul soților Arnolfini și Venus Rokeby ne oferă o inedită meditație asupra privirii.

Portretul Soților Arnolfini, de Jan van Eyck

Jocul cu oglinda devine o adevărată delectare intelectuală și picturală. Muzeul oferă intrare gratuită pentru expozițiile permanente. 

Câteva sfaturi pentru o vizită plăcută:
1. Rezervă-ți biletul on-line și respectă ora de pe bilet.
2. Consultă site-ul muzeelor: Luvru – www.louvre.fr; Orsay – www.musee-orsay.fr; Galleria degli Uffizi – www.uffizi.it; Prado – www.museodelprado.es; National Gallery – www.nationalgallery.org.uk. Poți găsi nenumărate informații practice și cercetări referitoare la diverse opere expuse.
3. Închiriază sau descarcă audioghidul muzeului. Dacă ai timp și chef, poți opta pentru o vizită ghidată oferită în engleză sau în limba țării respective de către ghizii muzeului.

Monica Neațu este istoric și predă cursuri de cultură și civilizație europeană la Fundația Calea Victoriei – @fundatiacaleavictoriei. Este interesată de mentalitățile europene și de legăturile dintre artă și imaginarul politico-religios. În ultimul timp, a studiat rolul femeilor în istoria europeană, încercând să facă cunoscută, prin intermediul diverselor cursuri și conferințe, o istorie la feminin.

Foto: arhiva personală.

Articol publicat în revista A List Magazine (31).

Related Posts

Jurnal de călătorie: MAURITIUS- insula verde cu apusuri spectaculoase

Raluca Mohora s-a întors din Mauritius și ne împărtășește câte ceva din experiența ei pe această insulă superbă….

Top 19 destinații de vacanță preferate ale celebrităților

Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…

5 destinații pentru fiecare stil de viață

Fie că preferi vacantele leneșe, la plajă, sau pleci în căutarea celei mai bune gastronomii sau într-un retreat…

Cele mai frumoase case care le-au aparținut marilor pictori, de la Claude Monet la Salvador Dali

O idee de turneu de vacanță – poți merge pe urmele marilor artiști ai secolului 20 și să…

Shine your Light la Electric Castle

Trei zile magice alături de Zalando la Electric Castle, o ediție aniversară la care îmi doream nespus de…

Vacanțele celebrităților: unde au fost, deja, vara asta?

Unde au fugit pentru o minivacanță, până acum, vedetele de la Hollywood? Răspunsul este: în Europa. Aflate de…

Harta plajelor ”de brand”- de la Dior, în Taormina, la Dolce&Gabbana, în Saint Tropez

Marile casa de modă și-au adjudecat locuri pe plajele de la Mare Mediterană, pe care le-au transformat în…

Top 10 destinații pentru 2024, potrivit TikTok

Nu mai e niciun secret că rețelele sociale, în special TikTok, dau tonul în modă, beauty, călătorii și…

Lituania, cel mai fericit loc din lume pentru cei sub vârsta de 30 de ani

Conform clasamentului realizat de World Happiness Report 2024, Lituania, cu capitala la Vilnius și cu o populație de…

Art Encounters a adus la Timișoara prima expoziție amplă Marius Bercea 

Marius Bercea: This Side of Paradise este expoziția pe care trebuie să o vezi vara aceasta. Deschisă între…