A List Magazine ∙ March 7, 2025 ∙ 8 min read

Legătura dintre părinte și copil este un univers de emoții, provocări și momente de descoperire. Pentru orice părinte, dorința de a face ce este mai bine pentru copilul său vine la pachet cu îndoieli, temeri și momente de nesiguranță. Cum știm că luăm deciziile corecte? Cum ne dăm seama dacă suntem părinți suficient de buni? Aceste întrebări nu sunt rare, dar în lipsa unui spațiu sigur unde să fie exprimate, ele pot deveni o povară tăcută. Prin cea de-a doua etapă a campaniei „Discuții din Inimă”, Pepco România, alături de Fundația Noi Orizonturi, vine în sprijinul părinților, oferindu-le instrumente valoroase pentru a construi relații mai echilibrate și mai sigure cu copiii lor.

Această a doua etapă a campaniei este dedicată sprijinirii a 3.000 de părinți din întreaga țară prin ateliere structurate pe baza metodologiei Cercul Siguranței, în cadrul proiectului Inimi Deschise: Cercul Siguranței la tine acasă, implementat de Fundația Noi Orizonturi. Aceste ateliere sunt concepute pentru a ajuta părinții să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor lor și să își dezvolte încrederea în propria capacitate de a le răspunde adecvat.

Un spațiu sigur pentru emoții și întrebări

Cei care participă la aceste cursuri descoperă nu doar noi perspective asupra rolului lor de părinte, ci și un cadru în care își pot exprima îngrijorările, fără teama de a fi judecați. Una dintre mamele care au luat parte la acest proces în București, a împărtășit cât de valoroasă a fost această experiență pentru ea:

„Nu știu dacă teama copleșitoare că nu ești suficient de bun, de “la înălțime” pentru copilul tău e consemnată și numită științific în vreun fel. Poate atelofobie? Țin minte că mă copleșea o sumbră neliniște când, vorbind cu alte mămici, aflam că ele procedaseră altfel decât mine in situații problematice cu copiii lor. Țin minte că îndoiala și vinovăția nu îmi dădeau pace. Dacă nu sunt eu mama potrivită pentru fetița mea?, mă întrebam. Pe parcursul ședințelor am înțeles că anxietatea mea mă făcea să blochez inițiativele fetiței mele de a explora. Iar faptul că excelez la a-i oferi confort, dar îi anihilez inițiativa vine din faptul că dorința ei de a explora, mai precis plecatul ei de lângă mine îl percep ca pe un abandon. Punând acum pe hârtie, deci aducând în partea rațională a ființei mele această frică, înțeleg cât este de absurdă. Este eliberator și salutar să poți face așa descoperiri.” – G.S.

Faptul că aceste emoții pot fi exprimate deschis, într-un grup de părinți care trec prin provocări similare, este o parte esențială a procesului. Cercul Siguranței le oferă părinților un ghid clar și accesibil despre cum pot răspunde nevoilor copiilor lor, într-un mod care să le ofere acestora stabilitate și încredere. O altă participantă a descris astfel impactul atelierului asupra sa:

„Fiecare întâlnire este o nouă șansă de cunoaștere și înțelegere a nevoilor umane, a ceea ce ne va ajuta să consolidăm orice relație, îndeosebi pe aceea cu copiii noștri, pentru care îmi doresc să fiu un părinte suficient de bun și cred că pot reuși dacă: aleg să identific nevoile ajutând-mă de harta care le împarte atât de clar fie în zona de Explorare, fie în cea de Refugiu, aleg să rămân cu mâinile pe Cerc pentru ei, apelând la rândul meu la mâinile care mă susțin când este nevoie, aleg să fiu blândă și totuși să preiau controlul, amintindu-mi că orice copil are nevoie de părinți mai mari, mai puternici, mai înțelepți, aleg să fac pași mici și să mă bucur mai mult de reușite, de copii, cu o profundă recunoștință pentru Cercul Siguranței, care a sprijinit enorm de mult parcursul meu ca fiică, ca mamă, ca om. Mulțumesc!” – E.I.

Instrumente valoroase pentru părinți

Întâlnirile organizate în cadrul campaniei de Fundația Noi Orizonturi, prin rețeaua de facilitatori formați în metoda Cercul Siguranței, nu sunt doar un spațiu de discuție, ci și un loc în care părinții primesc unelte concrete pentru a naviga mai ușor prin provocările relației cu cei mici. Cursurile sunt structurate astfel încât să le ofere părinților exemple practice și ghidaje clare, ajutându-i să recunoască mai bine nevoile emoționale ale copiilor lor și să le răspundă adecvat.

Unul dintre cele mai mari beneficii ale acestui proces este faptul că informația științifică este transpusă într-un limbaj accesibil și aplicabil în viața de zi cu zi. O mamă participantă la curs a subliniat cât de important a fost pentru ea acest aspect:

„Am fost surprinsă să descopăr că de multă vreme nu mi-am mai privit copiii prin cheia aceasta a bebelușiei din ei. Imaginile cu bebeluși mi-au readus aminte cum era acum câțiva ani și că nevoile lor sunt nevoi, indiferent de vârstă. Îi iubesc enorm și siguranța lor pentru mine este foarte importantă, atât ca autonomie, cât și ca apropiere. Și este și mai important ca ei să simtă acest lucru. Cum pot ajunge, ca părinte, la conexiune emoțională cu copiii mei și cum să fac ca ei să se simtă înțeleși și sprijiniți a devenit mult mai simplu de aplicat cu exemplele din curs și harta pe care o am acum ca imagine în minte. Maniera de structurare a informației, pe care o aveam altfel integrată înainte de acest curs, e una de o accesibilitate fabuloasă, care oferă încredere și curaj, în egală măsură. Copiii au nevoie de adulți atenți și  responsabili lângă ei. Ca om care lucrează cu copiii, cu părinții și cadrele didactice, găsesc în parcurgerea acestui curs instrumente valoroase prin simplitatea lor pentru a sprijini familiile din comunitate, ajutându-le să construiască relații mai echilibrate și mai sigure cu cei mici. Informația științifică este tradusă în limbaj comun, oferind o nouă perspectivă asupra modului în care putem crește copii încrezători și rezilienți, crescând noi întâi. Recomand cu căldură această experiență tuturor părinților și celor care lucrează cu familii!.” – E.B.

Această combinație dintre teorie și practică, dintre știință și experiențe reale ale părinților, face ca atelierele Cercul Siguranței să fie o resursă esențială pentru orice părinte care își dorește să crească un copil echilibrat și încrezător.

Împreună, pentru copii mai fericiți

Participarea la aceste cursuri nu reprezintă doar un exercițiu individual, ci un pas înainte pentru întreaga comunitate. Un cadru sigur, în care părinții își pot exprima vulnerabilitățile și își pot împărtăși experiențele, este un element-cheie pentru schimbarea modului în care relaționăm cu copiii. Atunci când părinții învață să-și înțeleagă mai bine copiii, aceștia cresc într-un mediu mai armonios, cu mai multă încredere în ei și în adulții din jurul lor.

Totodată, luna martie este dedicată mamelor – iubirii, grijii și devotamentului lor, dar merită să fim conștienți și de provocările pe care le întâmpină zi de zi. Campania „Discuții din Inimă” a scos la iveală realitatea cu care se confruntă multe dintre ele: îndoieli, temeri și întrebări despre cum să fie părintele de care copiii lor au nevoie, dar pe care nu au cu cine și nici un cadru unde să le împărtășească. Prima etapă a proiectului a demonstrat cât de valoros este un spațiu sigur în care mamele să își exprime emoțiile, să își înțeleagă mai bine copiii și, în același timp, să își acorde mai multă blândețe. În această lună dedicată lor, continuăm să le oferim sprijin prin ateliere care le aduc mai multă încredere, resurse utile și instrumente practice pentru a construi relații mai solide cu copiii lor. 

Cum se pot înscrie părinții

Părinții interesați se pot înscrie la cursuri -până la finalul lunii aprilie, în limita locurilor disponibile. Ei pot accesa harta virtuală disponibilă în linkul alăturat: https://inimideschise.noi-orizonturi.ro/#hartaproiectinimideschise , unde vor putea identifica facilitatorul cel mai apropiat de zona lor geografică și vor putea trimite o intenție de înscriere în program.

Campania “Discuții din Inimă” își propune să transforme felul în care părinții din România își privesc rolul și interacțiunea cu copiii lor, oferindu-le sprijin, ghidare și, mai ales, încrederea că sunt suficient de buni pentru copiii lor. Pentru că orice copil are nevoie, înainte de toate, de un părinte prezent și conștient de impactul pe care îl are asupra lui.

Articol susținut de Pepco 

Related Posts

Homeopatie și emoție

Dr. Olivia Breabăn Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie integrativă, Homeopatie și Herbologie spune că homeopatia are un impact…

Ce legătură de rudenie există între Eva Longoria și Meryl Streep

Eva Longoria a dezvăluit recent că există o legătură de rudenie între ea și nimeni alta decât Meryl…

Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună

Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…

Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”

După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…

Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series

Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…

Cum își educă Beyoncé cei trei copii

Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…

La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume

Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…

Bruce Willis a împlinit 70 de ani

Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…

Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian

Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…

Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani

Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…