Diana Lupu ∙ March 4, 2021 ∙ 4 min read

Profesia mea de psiholog mă încurajează să îmi antrenez curiozitatea cu fiecare ocazie. Ei bine, asta am făcut și în momentul în care am descoperit seriale care abordează tematici pe care le întâlnesc și în poveștile oamenilor care îmi calcă pragul cabinetului de psihologie. Poveștile și tematicile din care multe ecranizări se inspiră sunt ancorate în realitate, iar asta aduce un context de învățare și de multe ori ne ajută să deschidem conversații dificile din propria poveste de viață, pornind de la filmul sau serialul vizionat.
Nu mai zăbovesc cu explicații, cred că e timpul să trecem direct la subiect și să împărtășesc cu voi serialele pe care le-am văzut în ultima vreme, pe care le-am recomandat și clienților din cabinetul de psihologie.

Fără să stau pe gânduri, serialul Normal Peopleadaptat după romanul cu același nume scris de Sally Rooney este  cea mai bună poveste pe care am văzut-o în ultima vreme. Înainte ca serialul de 12 episoade să ajungă în aplicația mea HBO GO, am citit cartea și am fost extrem de impresionată când am descoperit cât de bine și cât de fidel s-au regăsit și păstrat momentele cheie și esența poveștii în ecranizare.

Am trecut de la citit și vizionat acest serial la a-l recomanda ca pe un exercițiu în practica terapeutică pentru părinții și adolescenții cu care mă întâlnesc în cabinet, deoarece creează subiecte de discuție prin care părintele are acces, la părerile adolescentului legate de subiecte considerate tabu: sexualitate, relații romantice și prietenie.

Dar, cred că cea mai bună variantă este să vă povestesc despre cum am perceput eu acest serial și de ce cred că e un deschizător pentru discuții delicate și de flexibilizare a perspectivelor dintre generații.

La început pare că avem de-a face cu o poveste de dragoste care începe în liceu și continuă pe parcursul facultății. Un el  popular și integrat în grupurile școlii și o ea retrasă și reținută. Până aici poate să pară destul de clișeic. Însă mesajele din spatele acestei povești sunt departe de a fi clișeice. Astfel că, se pune accent pe parcursul dezvoltării, diferențele sociale, căutarea de experiențe inedite, universul emoțional; toate aceste a conturând universul emoțional și drumul de inițiere în spre viața adultă.

În esență, este o poveste despre procesul de maturizare, iar în acest serial, asta reprezintă un proces dureros de a dărâma ceea ce ai fost o dată pentru a te transforma în persoana care vei fi.

Pe lângă faptul că serialul poate să reprezinte un deschizător de conversații autentice pentru părinți și adolescenți, motivul pentru care îl recomand este faptul că ne atrage atenția asupra importanței poveștii de viață, asupra faptului că în ciuda imperfecțiunilor, sau temerilor suntem oameni și este normal să dispunem de un imens și variat bagaj emoțional datorită mesajelor și lecțiilor de viață pe care le-am primit din copilărie. Însă, pentru a schimba povestea este nevoie să parcurgem un drum de inițiere care de multe ori vine cu disconfort și reticență. (Poți urmări Normal People  pe HBO GO!)

Iar acum, cred că a venit timpul să trecem la un alt serial care mi-a acaparat serile de luni și care cred că e un exemplu potrivit pentru un alt subiect tabu: infidelitatea. The Undoing aduce în atenție povestea unei familii care pare că are toate caracteristicile pentru a primi eticheta de “familia și viața perfectă”. Însă, așa cum ajungem să descoperim, în spatele ușilor închise și ale aparențelor, ne întâlnim cu infidelitate, dificultăți de comunicare, secrete, neîncredere și orgolii.(Poți urmări The Undoing  pe HBO GO!)

La fel ca și Normal People, serialul The Undoing ne invită să vorbim despre infidelitate și poate, ne face să ne întrebăm de ce elemente relaționale avem nevoie pentru a evita deconectarea și durerea provocată de infidelitate. De asemenea, povestea serialului pune accent pe confuzia și deconectarea cu care ne putem întâlni în astfel de situații și ne reamintește cât de importantă și esențială este comunicarea într-o relație romantică.

Un alt aspect asupra căruia povestea ne îndreaptă atenția este cel al așteptărilor și al miturilor pe care le avem despre o relație, pentru că nu tot ceea ce vedem este realitatea pură. Iar a conștientiza că fiecare relație are nevoie de angajament și implicare din partea ambilor parteneri este un mesaj indirect pe care îl regăsim în această poveste ecranizată. (P)

 

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…