Monica Cismaru ∙ January 6, 2022 ∙ 8 min read

Selly (Andrei Șelaru) este protagonist, dar și producător al celui mai nou film românesc din cinematografe, ”Tabăra”, o producție educativă, cu accente de comedie și de aventură; filmul ”Tabăra”spune povestea unor copii care ajung într-o tabără de deztehnologizare, unde sunt învățați să scape de dependența de telefoane, de tablete și de rețelele de socializare. Selly vorbește despre felul în care a luat naștere filmul, care este deja un succes de casă, dar și despre propria lui persoană, despre relația cu părinții săi și despre ce-l ține lipit ”prea mult timp” pe social media.

Selly, se poate spune despre tine că ești un tânăr înaintea timpului tău și că faci cu o extraordinară ușurință lucruri care par complicate pentru alții. Cât e talent, cât e muncă, cât e intuiție, ce alte elemente compun tabloul, personalitatea numită Selly?

Cred că e mai multă munca decât talent, nu m-am considerat niciodată o persoana foarte talentată. E și un pic de intuiție, a fost și un pic de noroc, aș fi ipocrit să nu spun că a fost un moment norocos faptul că am intrat în ”jocul” ăsta la timpul potrivit și am făcut-o încă de când eram foarte mic; cu siguranță asta mi-a dat foarte mult timp să învăț ce presupune jobul pe care îl fac acum. Între 12 și 16 ani înveți cel mai repede și se lipește cel mai repede informația de tine, absorbi ca un burete.

Câte dintre lucrurile pe care ți le propui să le faci îți și reușesc?


Unele îmi reușesc, altele nu, însă chiar și din greșeli poți învăța lucruri care să te ajute în viitor, așa că nu mă las afectat de proiectele care nu ies așa cum îmi doresc eu. În 2021 am avut multe proiecte de succes și câteva care nu au funcționat, însă din cele care nu au funcționat am avut lucruri de învățat și nu regret că le-am făcut.

Să întrebăm și altfel: ce NU poate face Selly?


Nu pot să fac lucruri care nu mă reprezintă, mi-e foarte greu să fac lucruri care sunt opuse principiilor mele și lucrurilor care mă caracterizează și mă interesează pe mine.

tabara selly
”Tabăra”

Ești un model pentru mulți tineri din țara noastra. Cât de tare apasă această responsabilitate asupra ta și cum reușești, în acelasi timp, să nu te iei prea tare în serios și să te bucuri de lucrurile specifice vârstei tale?


E o responsabilitate destul de mare și într-adevăr în ultimul timp s-a creat un dezechilibru între viața personală și muncă, în sensul în care fără să vreau am neglijat un pic din viața personală și din timpul de relaxare în ultimele câteva luni, ceea ce nu e neapărat bine, pentru că lucrul acesta se răsfrânge și asupra productivității. Întotdeauna e bine să menții o balanță între productivitate și timp pentru tine și pentru prieteni și relaxare și îmi propun ca în 2022 să țin balanța asta cât mai echilibrată.

Cum ai învățat să le răspunzi adulților care te tratează cu mai multă sau mai puțină condescendență?


Cred că munca și rezultatele date de munca mea vorbesc de la sine. Nu mai fac lucruri ca să le demonstrez lor ceva, ci fac lucruri care îmi plac și în care eu cred. Și lucruri care să funcționeze, așa că cei care nu mă plac, cei care nu sunt în target, cei care nu se regăsesc în conținutul meu, pe acesti oameni nu-i obligă nimeni să mă urmărească, deci fiecare e liber să mă ignore, nu e niciun fel de problemă.

În noul tău film, intitulat ”Tabăra”, e vorba, culmea, despre „deztehnologizarea” unor copii… Cât de repede s-a conturat filmul de la idee la produs final? Ce a implicat producerea lui?

Filmul acesta a durat doi ani să fie facut. Inițial, el trebuia lansat în decembrie 2020, am început să ne gândim la ideea filmului în ianuarie 2020, imediat după succesul răsunător al primului, ”5Gang”, însa a venit pandemia și ne-a dat planurile peste cap, fiind o perioadă foarte incertă din punct de vedere al posibilității de a merge la cinema, de a strânge sute de oameni pentru o producție mare, motiv pentru care, deși am amânat producția pentru 2021, Vali Dobrogeanu, regizorul și scenaristul filmului, a făcut doar asta timp de doi ani. Adică el din ianuarie 2020 până în prezent a avut ca unic obiect de activitate realizarea filmului ”Tabăra”, ceea ce îl face, în opinia mea, un produs rafinat și care nu face compromisuri, nu e un film făcut pe grabă, e un film atent creat, cu multă atenție la detalii și sunt foarte mândru de munca pe care Vali a făcut-o.

tabara selly

Producția în sine a fost și ea plină de provocări, am avut multe cazuri de Covid în rândul echipei de producție, două cazuri chiar și în rândul actorilor și al regizorului ,motiv pentru care am avut două pauze, ceea ce a însemnat că filmarile s-au întins din august până în octombrie, din octombrie s-a intrat în post-producție, iar în decembrie am avut varianta completă, finală, cu toate modificările ale acestui film.

Crezi că există o soluție reală pentru a-i face pe tineri să nu-și construiască viața în jurul social-media și a gadget-urilor, în general? E o linie foarte fina între avantajele tehnologiei și pericolele care vin odată cu beneficiile…

Cred că tehnologia vine cu mult mai multe avantaje decât pericole, real vorbind, însă e foarte important ca în rândul celor mici, în rândul copiilor de până în 12 ani, ca părinții să-i lase să folosească tehnologia, dar să nu-i abandoneze în fața telefonului, întotdeauna trebuie să fie cineva acolo care să ajute copilul să diferențieze ceea ce vede pe internet, să fie atent la conținutul pe care îl urmărește. Tehnologia e o unealtă și fiecare o folosește așa cum crede că e mai bine. Unii o folosesc pentru a învăța, a evolua, alții o folosesc pentru a se distra și nu se dezvoltă deloc din uzul tehnologiei. Tehnologia în sine nu este rea sau bună, modul în care oamenii folosesc tehnologia poate să fie rău sau bun, pentru ei sau pentru cei din jur.

Cine va beneficia mai mult de pe urma acestui film? Copiii sau părinții?

Acest film se adresează în principal tinerilor, copii și adolescenți, însă eu cred că Vali a avut grijă să strecoare acolo și anumite momente care să fie savuroase pentru părinți.

Ce îți transmit cel mai des cei care te urmăresc?

Primesc multe mesaje de apreciere, primesc și multe critici constructive, ceea ce e bine venit întotdeauna, îmi place că am o comunitate care se implică activ în conținutul meu, cu sugestii, cu idei, sunt multe cazuri în care am luat idei de videoclipuri sau idei de serii și de mini-show-uri chiar de la abonații mei, ceea ce am apreciat întotdeauna. Am apreciat că am o comunitate implicată efectiv, care nu doar urmăreste pasiv, ci care încearcă să se implice și să îmbunătățească.

Cât timp petreci pe zi pe social media și ce îți place ție să urmărești, în special?

Mai mult decât ar trebui, sincer să fiu. Îmi plac tot felul de videoclipuri și de tik tok-uri, pentru că stau foarte mult timp și pe Tik Tok, îmi place foarte mult și zona de economie și de educație financiară, îmi place să urmăresc jocuri video, review-uri pentru diferite gadget-uri, urmăresc tot felul de lucruri, de la tabloid la știri educaționale, urmăresc absolut tot.

Cum îți măsori tu însuți succesul? Ești mereu în căutarea Next Best Thing sau îți iei timp să savurezi fiecare reușita, mai mare sau mai mică?

Eu cred că succesul în lumea noastră se măsoară în credibilitatea pe care o ai. Cred că mai importantă decât veniturile este credibilitatea celor care te urmăresc, cât de credibil este mesajul tău și care este puterea de influență pe care o ai asupra celor care te urmăresc, asta am pus întotdeauna pe primul plan.

Ne poți spune un lucru pentru care în continuare le ceri întotdeauna sfatul parinților tăi? Indiferent de vârstă, întotdeauna rămânem copiii părinților noștri, tu în ce aspect te vei considera mereu un copil?

Orice aș face le cer sfatul și iau opinia lor în considerare, desigur, mai mult pe lucruri legate de viață și nu neapărat de tehnologie sau alte domenii de care ei sunt străini. Când vine vorba de experiența de viață știu că am întotdeauna două persoane care îmi vor doar binele și care întotdeauna o să-mi ofere cele mai din inimă sfaturi.

Related Posts

Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase vor concerta pentru prima dată la Jubile

Simion Bogdan- Mihai este doctor în Litere, dar pasiunea pentru folclor l-a transformat într-unul dintre cei mai buni…

5 lucruri pe care nu le știai despre Lady Gaga

Lady Gaga împlinește pe 28 martie 38 de ani, ocazie cu care trecem în revistă câteva lucruri mai…

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…