A List Magazine ∙ June 17, 2024 ∙ 5 min read

Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi rămân „goale” în Vama Veche. Mai precis, în sufletele goale, după aventurile din filmul „Retreat Vama Veche”, o comedie ca o terapie, distribuită de Vertical Entertainment în cinematografele din toată țara, începând cu 18 octombrie, dar și la propriu, pe afișul lungmetrajului, care se dezvăluie astăzi publicului pentru a spori temperaturile fierbinți de vară și suspansul pentru mult așteptata premieră din toamnă. 

Eva, personajul principal al filmului, interpretat de actrița Ada Condeescu, are parte de o experiență amuzantă, dar și revelatoare, în timpul petrecerii burlacelor, pe care i-o organizează prietenele ei bune, Corina și Dana, jucate de Adela Popescu și Laura Cosoi, în Vama Veche, în urma unei promisiuni din adolescență. Evadarea celor 3 femei de carieră, cu vieți aparent în control, într-un retreat de yoga din Vama Veche le aduce multe întâlniri și situații haioase, dar le pune în față și o oglindă simbolică în care ajung să-și vadă problemele, defectele, neputințele și secretele și să-și regleze cu sinceritate, dar și cu simț al umorului și al realității viitorul. 

”Pentru noi, acest proiect a fost mai ceva ca un retreat. A fost o bucurie de reîntâlnire cu noi de azi în care am descoperit cât de importante ne-am fost una alteia în trecut. A avut multă însemnătate totul, fiecare zi de filmare, fiecare noapte de repetiții, fiecare dimineață rece, cu miros de mare, de prietenie și de bine. A fost un mix de personal și profesional, o compatibilitate generală, cu energie bună și întâlniri valoroase cu oameni incredibil de buni și dragi. O terapie pentru fiecare dintre noi. Și chiar dacă filmările s-au terminat de anul trecut, noi le continuăm în viețile noastre, în prietenia noastră, în întâlnirile firești și cu mult râs pe care le avem. Nu ne iese mereu să ne vedem, că totuși, avem împreună 8 spre 9 copii de lăsat în grija cuiva, dar trebuie:) Ne ținem de terapie, că așa spun specialiștii că trebuie, ca să ne meargă bine. Și să avem și încălzirea făcută pentru vizionările și turneul național de lansare a filmului, din toamnă. O să tot fim în Retreat, unde vă așteptăm și pe voi toți, ca să simțiți binele pe care l-am simțit și noi.”, au declarat cu entuziasm Ada, Adela si Laura cu ocazia lansării trailerului și a afișului filmului “Retreat Vama Veche”, o comedie ca o terapie, distribuită de Vertical Entertainment, cu premiera în exclusivitate pe marile ecrane din țară începând din 18 octombrie.

Odată cu rolurile în care le-a distribuit regizorul Petre Năstase, actrițele Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi își continuă prietenia din viața reală și în viața personajelor principale din filmul „Retreat Vama Veche” al cărui scenariu este scris de Ovidiu Niculescu. Filmările au avut loc chiar în Vama Veche în vara lui 2023 și au fost pentru întreaga echipă de filmare și la nivel personal ca un „retreat” în care și-au retrăit, rescris și continuat poveștile de viață, de prietenie și de profesie. 

Cu o distribuție ce adună actori mari și comunități online de milioane de oameni, „Retreat Vama Veche” îi are în distrubuție, alături de Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi, pe: Mihai Mărgineanu, Daniel Nuță, Toto Dumitrescu, Emilia Popescu, Lia Sinchevici, Smaranda Caragea, Răzvan Fodor, Radu Vâlcan, Ștefan Lupu, Marius Stănescu, Ovidiu Niculescu, Jorge, Mihai Popescu, Vasile Calofir, Cosmina Păsărin, Adelina Pestrițu, Emi Alupei, alături de guest star-ul Florin Călinescu. Cu toții reușesc să spună, așa cum anunță haios echipa filmului, o poveste fără efecte speciale, în care „nimeni nu e albastru ca-n Avatar, nimeni nu danseaza ca Joker și nimeni nu-l salvează pe Nemo, dar în care totuși mulți se vor regăsi”.

„De astăzi putem vedea trailerul oficial, însă ne mai desparte o vară de momentul mult așteptat al lansării filmului „Retreat Vama Veche”, o producție actuală și pozitivă, care vorbește amuzant despre revelațiile pe care le poți avea când te oprești din fuga zilnică și accepți să te privești cu adevărat în oglindă, să-ți separi orgoliile de sentimentele reale, aparențele de adevăr, zâmbetele de fațadă de lacrimile adevărate, dramele depășite de lecțiile învățate, toate ca să poți trage linie și să vezi ce rămâne cu adevărat al tău și cine ai devenit. Zâmbind. Uneori avem nevoie de o evadare departe pentru a ne întoarce la noi, de distracții nebune ca-n vremurile bune ca să ne regăsim, de prieteni vechi și întâlniri haotice pentru a ne face ordine în suflete. Nu online, ci în realitate.”, declară Petre Năstase, regizorul filmului ”Retreat Vama Veche”, distribuit de Vertical Entertainment, ce va avea premiera în exclusivitate pe marile ecrane din țară începând din 18 octombrie.    

Related Posts

Eva Mendes enumeră procedurile cosmetice pe care le regretă

La 50 de ani, Eva Mendes declară că regretă anumite proceduri estetice pe care și le-a făcut de-a…

Sarah Jessica Parker, despre dieta pe care o ține, la aproape 60 de ani

Ce face Sarah Jessica Parker pentru a se menține în formă, la aproape 60 de ani? Starul din…

Jennifer Lawrence așteaptă cel de-al doilea copil

Actrița laureată cu Oscar Jennifer Lawrence (34 de ani) este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Vedeta este…

Cher, inclusă în Rock & Roll Hall of Fame

După 60 de ani de carieră, Cher a fost, în sfârșit, inclusă în Rock & Roll Hall of…

Cine este presupusul nou iubit al Angelinei Jolie?

După divorțul de Brad Pitt, Angelina Jolie (49 de ani) n-a mai fost văzută alături de niciun bărbat…

Goldcher – moment surpriză alături de Tiësto pe scena Amsterdam Music Festival cu piesa “Dudada”, remix după Irina Rimes

Pe scena impresionantului Amsterdam Music Festival (AMF), producătorul francez Goldcher s-a alăturat legendarului DJ Tiësto (#23 în lume)…

Horoscopul săptămânii 21-27 octombrie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

Clătite bucovinene – rețete recomandate de Chef Adi Hădean

Clătite umplute cu multă brânză, acoperite cu smântână și încă câteva ingrediente. Iar dacă reușești să iei ingrediente…

Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia

Se pare că Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia, în apropiere…

Meryl Streep, idilă cu Martin Short?

La un an de la divorțul de soțul ei, Don Gummer, cu care era căsătorită de 45 de…