A List Magazine ∙ May 23, 2020 ∙ 4 min read

Un nou obicei de consum a apărut în viața noastră odată cu apariția platformelor care oferă filme și seriale cât și când vrem. Specialiștii l-au denumit ”binge-watching”, adică obiceiul de a sta ore în șir și a urmări episod după episod unul sau mai multe seriale. Cum ne afectează acest comportament, dar și de ce este considerat a fi un obicei ”depedent”, la fel ca cel pe care-l au cei care apelează la jocurile de noroc, aflăm de la Anca Maftei, psiholog și psihoterapeut.

Perioada de autoizolare petrecută mai cu seamă făcând binge-watching printre o sumedenie de seriale ar putea să acutizeze efectele negative ale acestui obicei?

Cu siguranță! A planat o stare de frică atât în raport cu virusul propriu zis, cât și cu ce se întâmplă din punct de vedere economic, cu toții am fost afectați într-o mai mică sau mai mare măsură. În loc să stau cu aceste sentimente pentru a gestiona mai bine și a elibera de la nivelul subconștientului meu anumite tensiuni, noi le punem înăuntru, în subconștient, și nu au altfel cum decât să se agraveze pentru că nu poți fugi de tine însuți. N-ai cum să le gestionezi evitându-le și atunci toate comportamentele de evitare ne afectează la nivelul psihicului foarte mult. Poate în timp, poate nu le sesizăm imediat, dar cred că fiecare dintre noi a avut cel puțin o seară de aceasta de seriale prelungite și a văzut pe pielea lui că a doua zi nu este așa cum și-ar fi dorit.

În ultimul timp, obiceiul de consum la TV s-a schimbat din momentul apariției platformelor de video on demand, un obicei din ce în ce mai întâlnit în rândul populației este binge-watching-ul. Adică vizionarea fără oprire, mai multe ore în șir, a unui serial/program TV. Dacă nu demult puteam să vedem un episod dintr-un serial, la o anumită oră, o singură dată pe zi, odată cu apariția acestor platforme putem să vedem 10-20 de episoade oricând, fără oprire. Ce implicații psihice/psihologice aduce acest nou obicei de consum?

Sunt foarte multe aspecte și, din fericire, au început să apară studii foarte solide în ceea ce privește efectul acestor comportamente de consum. Un studiu longitudinal făcut pe o perioadă de 4-5 ani, prin care au urmărit persoane care se uitau în medie 3 ore pe zi, a relevat faptul că în câțiva ani aceste persoane au dezvoltat declin cognitiv major, în sensul că le-au fost afectate fundamental memoria și limbajul. Este destul de înfricoșător când stai să te gândești că doar în câțiva ani, de la un anumit nivel cognitiv, ai scăzut foarte foarte mult. Aceste efete au apărut, din păcate, împreună cu depresie și alte schimbări la nivel social. Pentru că evident, petrecându-ți atât de mult din timpul tău liber într-o astfel de activitate automat te-ai separat de mediul tău social, automat probabil că ai avut comportamente alimentare diferite, poate nu ai mai mâncat ce avea nevoie creierul tău, pentru că în acele ore nu-ți mai dai seama, nu mai ești foarte conștient astfel încât să-ți alegi cu grijă tipul de alimentație și atunci sunt foarte foarte multe implicații și în zona emoțională.

Acesta este un efect pe termen lung, dar cum ne afectează pe termen scurt? Trăim o falsă senzație de relaxare?

Din contră. E posibil ca relaxarea să apară în prima oră de vizionare, poate și în a doua oră. Dar ulterior, când îmi este afectat somnul, automat îmi este afectat tot creierul. Somnul este deosebit de important și sunt deosebit de importante și orele acelea înainte de 12 noaptea. Toți hormonii noștri sunt afectați de lipsa somnului și implicit tu cu totul. Îți afectează sistemul imunitar, îți afectează stările emoționale, sunt foarte multe aspecte ce țin de lipsa somnului și e extrem de important ca dacă vizionăm câteva episoade să avem neaparat o oră anume la care să ne și odihnim. Asta ne afectează cel mai mult!

Apare o falsă senzație de relaxare în prima parte pentru că uiți de greutățile de peste zi, îți iei gândul de la diferite aspecte mai puțin plăcute, dar asta e o iluzie, e o păcăleală. Ele rămân în inconștient și probabil că a doua zi nu ai reușit să-ți faci procesarea, pentru că în timpul somnului se procesează și traumele. Dacă tu ai avut dificultăți pe timpul zilei, somnul este o binefacere. Dacă tu te lipsești și te privezi de această odihnă, automat și emoționalul tău va avea de suferit și duce în timp la atacuri de panică, tot felul de stări nedorite, neplăcute, se adâncește depresia. Nu e de joacă. Citeste mai mult aici!

Related Posts

Clujul, orașul unde IQOS continuă seria evenimentelor aniversare Together X

Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o…

Nicole Kidman și Zac Efron, aventură toridă în ”A Family Affair”

Nicole Kidman (56 de ani) nu-și ia nicio clipă pauză și lansează film după film. Cel mai recent…

Top 10 destinații pentru 2024, potrivit TikTok

Nu mai e niciun secret că rețelele sociale, în special TikTok, dau tonul în modă, beauty, călătorii și…

Începe TIFF.23!

Festivalul Internațional de Film Transilvania, cel mai important eveniment cinematografic din România, debutează vineri, 14 iunie, cu o…

Ce mesaj a transmis Coldplay, după două seri de concerte la București

Trupa Coldplay a susținut, pe Arena Națională din București, două concerte la care au participat aproximativ 100.000 de…

Tentacule de caracatiță cu cartofi copți. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Chef Adi Hădean ne propune o rețetă de vară, specială pentru iubitorii de fructe de mare. Pentru caracatiță: …

Simone Ashley (Bridgerton): „Kate își adoră căsnicia, îl adoră pe Anthony și este încântată de experiența vieții petrecute alături de el.‟

Netflix a lansat astăzi cea de-a doua parte din sezonul III din Bridgerton, iar lucrurile sunt acum mai…

Fiecare membru al formației Beatles va avea propriul său film biografic

The Beatles vor avea parte nu de unul, ci de patru filme biografice, câte unul dedicat fiecărui memebru…

Elton John își expune impresionanta colecție de fotografii la muzeul Victoria & Albert din Londra

Elton John își va expune impresionanta colecție de fotografii la muzeul Victoria & Albert din Londra. Peste 300…

La Campionat ținem cu ele! Avon și Asociația Anais oferă butoane de panică femeilor vulnerabile, în perioada EURO 2024

Avon România, în colaborare cu Asociația Anais, organizație dedicată promovării și apărării drepturilor femeilor, copiilor și tinerilor, lansează…