A List Magazine ∙ February 1, 2023 ∙ 5 min read

Mi-am pus un gând la început de an de care tot încerc să mă țin: îmi doresc să aduc cât mai multă simplitate și claritate, atunci când vine vorba despre informațiile din domeniul psihologiei. Un fel de less is more. Avem atât de mult conținut în această zonă în ultimii ani încât asta poate fi, în același timp, o binecuvântare, cât și un blestem. Cu cât avem mai multe informații, cu atât pare a fi mai dificil să facem ordine în tot ce știm pentru a vedea, cu adevărat, ce ne și poate ajuta.

Câți dintre noi nu am citit cărți din domeniul dezvoltării personale în ultimii ani? Câți dintre noi nu am avut perioade în care am cumpărat astfel de cărți, chiar dacă nu le-am citit? Dar podcasturi? Câte am ascultat? Sunt sigură că multe dintre informațiile citite sau ascultate au avut mult sens pentru fiecare și din orice lucru am luat ce am avut nevoie. Ba, mai mult, aceste informații poate au prins atât de mult contur în mintea unora dintre noi încât ne-am simțit suficient de confortabil să împărtășim acele învățăminte și cu cei din jurul nostru, devenind pseudo-psihologi ai grupurilor din care facem parte. Cu câtă validare vine acest lucru, nu-i așa? Însă, dacă facem acum tranziția înspre procentul din calitatea vieții care s-a modificat, oare care ar fi răspunsul? Cât din ceea ce am citit am aplicat, cu adevărat? Adică nu doar pe termen scurt, ci pentru o perioadă mai lungă de timp? 

Ce funcționează și ce nu? 

Cred că pentru unii dintre noi modificările au fost majore, așa cum mă gândesc că există și persoane pentru care tot acest demers a venit cu dezamăgire (poate față de sine, sau față de proces). 

Bunăoară, cred că cea mai mare păcăleală a expunerii noastre la astfel de informații este să credem că ce funcționează pentru alții ar funcționa și pentru noi. Or, dacă ar fi să facem o paralelă, asta este ca și cum am construi o casă cu o structură diferită față de fundația pe care deja o avem. Casa poate avea o arhitectură deosebită, însă dacă nu are și fundația potrivită ei, atunci ea fie este șubredă din start, fie în scurt timp va da semne că ceva nu e în regulă. Așa este și cu aceste strategii pe care le citim online sau în cărți. Ele, fiecare în parte, pot fi extrem de folositoare, însă rămâne întrebarea dacă… ne sunt și potrivite. 

Iar de aici vine planul meu cu simplitatea în complexitate. Pentru a putea găsi tehnicile potrivite pentru tine încearcă să… 

Studiază puțin scheletele pe care le ții ascunse în dulap: pierderi, relații care au produs suferință, experiențe dureroase de pe parcursul vieții, poate acele momente în relație în care ai zis: „Eh! asta este viața. Toate trec!” – practic, orice ai minimizat de-a lungul timpului crezând că dacă nu acorzi importanță, efectul va dispărea (și dispare intensitatea, nu mai doare la fel de tare odată cu trecerea timpului, dar pe fundal, în mintea noastră, mereu se aude o muzică a trecutului – uneori mai tare, alteori mai încet).

Analizează puțin care sunt mesajele pe care le auzi în mintea ta atunci când îți e greu, atunci când ceva nu iese așa cum ți-ai imaginat, atunci când cineva te critică. Ce îți spui în astfel de momente? Care este povestea din mintea ta, dar mai ales care sunt acele câteva cuvinte care se aranjează în mintea ta sub forma unor propoziții scurte, și care pot fi atât suport, dar care te pot și împiedica din a crește, în anumite momente? 

Ai comportamente pe care le faci în mod repetitiv și care știi că nu îți sunt de folos pe termen lung, dar nu te poți opri din a le face? Înainte să îți spui să NU mai faci acel lucru, încearcă să vezi care este funcția lui. De ce continui să faci ceva ce știi că nu îți e de folos pe termen lung? Sigur are un rost, dar poate nu l-ai descoperit încă.

Acestea sunt trei dintre analizele care pot aduce puțină claritate și simplitate în demersul tău de creștere personală și care pot deveni, elementele necesare pentru a avea o fundație sănătoasă, astfel încât să știi ce din ce găsești în lumea mare a internetului îți este, cu adevărat potrivit, nevoilor tale emoționale și nu doar ce este în trend. În mod contrar, vei tinde să fii dezamăgit de tine, de ceilalți, de noi specialiștii în domeniu (nu spun că nu avem și noi o parte din responsabilitate fiind printre cei care livrează astfel de conținut în online) și e păcat să consumi resurse pentru asta când îți poți așeza gândurile mai cu sens pentru a aduce puțină lumină în tenebrele minții. 

P.S.: Pentru a-ți ușura aceasta călătorie, eu m-am gândit să-ți propun „Cum ai devenit cine ești” – un curs online pe care l-am creat cu mare drag și care îți oferă acces la informații validate de știință, dar și peste 50 de pagini de exerciții care te pot ajuta să aduci mai multă claritate poveștii tale: https://ralucaanton.ro/masterclass/

Text scris de psiholog dr. Raluca Anton. Articol publicat în revista print A List Magazine (24).

Foto: Hepta.

Related Posts

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…

Cameron Diaz este din nou mămică

Actrița Cameron Diaz (51 de ani) a anunțat pe rețelele de socializare că familia ei s-a mărit cu…