Monica Cismaru ∙ May 13, 2021 ∙ 2 min read

paris hilton nunta

Paris Hilton (40 de ani) revine în lumina reflectoarelor cu un nou reality-how, intitulat Paris in Love, în care își va documenta drumul spre altar cu logodnicul ei, antreprenorul multimilionar Carter Reum (40 de ani). Serialul care prezintă nunta lui Paris Hilton de la A la Z va avea 13 episoade și va fi difuzat de canalul Peacock.

Mă mărit, iar voi toți sunteți invitați”, a anunțat vedeta pe canalele de social media, unde e urmărită de peste 46,2 milioane de admiratori.

Haideți în culisele nunții mele în noul show realizat de Peacock”, adaugă moștenitoarea imperiului Hilton.

Paris in Love” va acoperi întregul proces nupțial, de la alegerea rochiei de mireasă și până la petrecerea burlăcițelor, iar telespectatorii vor fi martori la felul în care o nouă Paris începe o nouă viață, pe care nu o cunosc decât prietenii apropiați și membrii familiei. 

paris hilton nunta

Pe 29 aprilie, Paris Hilton și Carter Reum au aniversat cele un an și jumătate de relație, iar în luna februarie a acestui an, chiar de Ziua Îndrăgostiților, Paris și Carter s-au logodit pe o insulă exotică privată, iar la petrecere au luat parte membrii familiilor lor. Cuplul își dorește copii, astfel că Paris a început procedura de fertilizare in vitro, la recomandarea prietenei ei, Kim Kardashian.

Sunt foarte fericită că ne-am unit sufletele în această viață. Mă inspiri și mă ajuți să cresc și îți sunt pe veci recunoscătoare. Când mă uit în urmă la amintirile pe care ni le-am creat împreună, mă emoționez foarte tare și sunt nerăbdătoare să văd ce aventuri ne așteaptă și experiențele pe care le vom trăi în această viață. Mă faci să visez, ești jumătatea mea. Iubesc dragostea noastră”, i-a transmis Paris logodnicului ei.

 

 

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…