Afacerea Tort de Bezea a luat ființă din întâmplare, când fondatoarea ei, Simona Crăciun, absolventă a Academiei de Studii Economice , a renunțat la jobul din corporație pentru a da curs pasiunii ei pentru gătit dulciuri. Preparatele lăudate de membrii familiei și mai ales un tort gătit pentru ziua tatălui ei au fost începutul de drum în aceasta afacere delicioasă, care s-a dovedit a fi și profitabilă.
Până în data de 10 martie, găsiți la Tort de Bezea paharele roz inscripționate cu ”Te iubesc!”, parte a campaniei derulate de A List Magazine în luna iubirii.
”Tort de Bezea a luat naștere în aprilie 2016, într-un mic spațiu de pe strada George Călinescu, Dorobanți, și pe o pagină de Facebook.” Simona Crăciun povestește că a fost un test la bun început și nu știa dacă va reuși să construiască un business din pasiunea ei.

”În 2016, am observat o nișare a businessurilor. Din ce în ce mai mulți antreprenori din această industrie a cofetăriei și a patiseriei promovau un produs pe care știau să îl facă foarte bine. Pe atunci, nu mă gândeam că voi reuși să îmi dezvolt o afacere doar din pasiune.”

Antreprenoarea își amintește că a investit inițial circa trei-patru mii de euro, iar principalii clienți erau prieteni de-ai prietenilor. Însă businessul s-a conturat rapid în piață, iar Simona s-a trezit cu mai multe comenzi decât își putea imagina.
“Suntem disponibili mereu și încercăm să le oferim torturi pe ultima sută de metri. Clienții sunt alături de noi de opt ani de zile și revin mereu și mereu. Poate pentru că suntem prietenoși, poate pentru că scriem note personale fiecărui client.”

De asemenea, Simona Crăciun a ajustat puțin și meniul, introducând torturi la 500 de grame și rulada de bezea (Pavlova Roll), care au fost mult mai la îndemână pentru oameni. În plus, s-a bazat foarte mult pe mini bezele, fiind cel mai căutat produs. In prezent, cele mai populare sortimente sunt ciocolata, vanilia, caramelul și fisticul.
Tort de Bezea oferă o experiență personalizată, modernă și vibrantă: “Încercăm să ne concentrăm pe ingrediente de înaltă calitate, oferind prăjituri și produse cu un gust autentic și bogat.”
Dulciurile de calitate și cafeaua sunt o combinație clasică și populară în industria ospitalității. Când te implici într-o afacere care oferă această combinație, există câteva aspecte cheie la care ar trebui să fii atent, spune antreprenoarea:
1. Calitatea ingredientelor: Asigură-te că folosești ingrediente de cea mai înaltă calitate atât pentru dulciuri cât și pentru cafea. Acest lucru va contribui la gustul și experiența generală oferită clienților tăi.
2. Consistența și standardizarea: Este important să menții o consistență ridicată în ceea ce privește calitatea produselor tale. Clienții se așteaptă să primească aceeași experiență excelentă de fiecare dată când vizitează afacerea ta.
3. Curățenie și igienă: Igiena este esențială în orice afacere care servește alimente și băuturi.
4. Competența personalului: Personalul tău ar trebui să fie bine instruit în prepararea și servirea atât a dulciurilor, cât și a cafelei. Asigură-te că sunt familiarizați cu produsele oferite și că pot oferi recomandări și răspunde la întrebările clienților.
5. Feedback-ul clienților: Ascultă feedback-ul clienților și fii deschis să faci îmbunătățiri în funcție de acesta. Acest lucru te va ajuta să îți îmbunătățești constant produsele și serviciile oferite.

“Prin atenția la aceste aspecte, poți construi o afacere de succes, care oferă dulciuri de calitate și cafea, atrăgând și fidelizând clienții. A fost o perioadă foarte interesantă la început. Stăteam în laborator de la 5:00 la 00.00 și pregăteam prăjituri sau torturi și le livram. După ce a apărut Dana, am avut și primii colegi care ne ajutau cu livrările. Acum îmi petrec timpul tot în laborator, însă nu mai sunt printre cei care gătesc, sunt șapte fete care fac asta”, mai spune Simona Crăciun.
”Să fii antreprenor și să vrei să faci totul singur e un vis care nu poate deveni realitate. Acum suntem o echipă de 18 oameni și împărțim activitățile”, a dezvăluit antreprenoarea.
Tort de Bezea a început de la o pasiune, mai cu seamă de la bucuria de a găti a Simonei Crăciun. Însă aceasta precizează că pandemia a fost cea care a declanșat o maturitate în gândirea antreprenorială.
”A fost un șoc pentru mine și m-am temut că îmi voi pierde businessul. După anunțul din martie 2020, privind închiderea totală, timp de trei zile, nu am avut nicio comandă”, a povestit antreprenoarea.

Dacă a fi antreprenor și a încerca să rezolvi toate situațiile care pot apărea într-o afacere e o utopie, Simona mărturisește că pandemia i-a adus și cealaltă latură a problemei, mai exact teama de a le transmite colegilor că nu le mai poate plăti salariile sau că trebuie să înceteze colaborarea.
”Pandemia mi-a adus mai multă conștientizare și responsabilitate față de businessul meu. Nu a mai fost doar acel vis frumos, încărcat de pasiune. A fost o perioadă de creștere ca persoană și ca lider”, a adăugat aceasta.
“Tort de bezea este, pentru mine cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Eu, când am început în 2016, eram într-o perioadă foarte grea, într-o depresie… Și am renăscut cu Tort de Bezea. Și sunt recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut prin acest business și pentru oamenii din echipă pe care acest business i-a adus lângă mine.”
“Lumea bezelei contine o atmosferă si un stil de viață până la urmă, pentru că noi suntem alături de oameni în momentele lor de bucurie, și asta ne încarcă extraordinar: îți cumperi un tort pentru o zi de naștere, ca să mulțumești unui partener, unui client, să-i mulțumești unui om iubit. Plăcere, un moment cu tine, răsfăț. Infinite momente. Tort de Bezea este o stare de spirit. În prezent, spațiul în care funcționez este proiectat să fie primitor, inspirat de o combinație între modernitate și confort. Alegerea atmosferei a fost influențată de dorința de a oferi un mediu plăcut și relaxant pentru interacțiunea cu clienții și de a stimula creativitatea și concentrarea.

Aspectele cheie ale spațiului includ:
1. Designul interior: Am optat pentru un design simplu, elegant și luminos, folosind culori deschise și accente calde pentru a crea o atmosferă primitoare. Mobilierul este confortabil și funcțional, iar iluminatul este bine plasat pentru a accentua aspectele cheie ale spațiului.
2. Amenajarea spațiului: Am ales să organizăm spațiul în mod eficient, pentru a permite fluxul liber al clienților și pentru a crea zone distincte pentru servirea cafelei și a dulciurilor.

3. Muzica ambientală: Am selectat cu grijă o coloană sonoră care completează atmosfera relaxantă a spațiului nostru, fără a fi copleșitoare sau distrăgătoare.
În ansamblu, spațiul în care funcționez a fost conceput pentru a oferi o experiență plăcută și memorabilă clienților, punând accent pe confort, estetică și funcționalitate.

Specializați în dulciuri și cafea, putem transforma aceste ingrediente obișnuite în adevărate opere de artă prin creativitate și abilități tehnice- decorarea artistică a prajiturilor, latte art-ul, crearea de deserturi inovative etc.
În final, arta în dulciuri și cafea este despre exprimarea creativității și pasiunii pentru gastronomie, oferind clienților o experiență culinară remarcabilă și memorabilă.”
10 destinații ”apetisante” pentru iubitorii de mâncare în 2025
Ghidul Michelin a publicat un clasament al celor mai atractive destinații pentru iubitorii de mâncare bună, în 2025….
Meghan Markle renunță la brandul American Riviera Orchard
Meghan Markle se ”rebranduiește” cu doar câteva săptămâni înainte de premiera cooking- show-ului ei de pe Netflix- With…
”Bridgerton”, povestea continuă – Primele imagini din sezonul 4
Serialul de succes ”Bridgerton” continuă cu sezonul al patrulea, iar primele imagini au fost lansate printr-un eveniment exclusiv…
Câștigătorii premiilor BAFTA 2025- Sebastian Stan, întrecut de Adrien Brody
Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Academiei Britanice de Film (BAFTA) a avut loc duminică seara, la Royal…
Fabulosul cadou secret al lui David Beckham pentru Victoria
Unul dintre cadourile fabuloase făcute de David Beckham pentru soția sa, Victoria Beckham, a fost dezvăluit recent într-o…
Horoscopul săptămânii 17 – 23 februarie 2025
Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 17-23 februarie 2025. Iată ce prezic astrele pentru fiecare zodie! Berbec…
Irina Rimes lansează piesa: „Să nu uiți cât te-am iubit”
Am să țin minte cât nu m-ai iubit… „Să nu uiți cât te-am iubit” este piesa care a…
Prăjitură cu dovleac și nucă crocantă. Rețetă recomandată de Adi Hădean
Rețeta de astăzi, această plăcintă cu dovleac și nuci caramelizate, este ușor atipică, dar ușor de făcut. Chef…
2024 – 10 ani de IQOS sărbătoriți în România. O călătorie aniversară
IQOS TOGETHER X. Sub acest concept, IQOS a marcat 10 ani de la lansarea globală și a redefinit…
Deva Cassel, fiica Monicăi Bellucci, va juca în ”Fantoma de la Operă”
Deva Cassel (20 de ani) își construiește încet și sigur o carieră solidă în modă, dar mai ales…