Michelle Pfeiffer și Viola Davis sunt două dintre actrițele care vor interpreta roluri de prime doamne de la Casa Albă, într-un nou serial intitulat The First Ladies, regizat de Susanne Bier (The Undoing, HBO).
Fiecare episod al serialului va prezenta povestea unei prime doamne din istoria Americii și va dezvălui amănunte despre unele dintre cele mai complexe, charismatice și dinamice soții de președinți. Producția ne va lăsa să fim martorii vieții personale și profesionale a acestori figuri marcante. Sezonul unu al serialului The First Ladies va conține poveștile lui Eleanor Roosevelt, Betty Ford și Michelle Obama. Michelle Pfeiffer va intra în rolul lui Betty Ford, iar Viola Davis va fi Michelle Obama.
Betty și Gerald Ford
Betty Ford (1918-2011) a fost soția lui Gerald Ford, președintele SUA între anii 1974-1977.
Betty Ford s-a implicat în viața socială și politică și a setat un precedent pentru portretul unei prime doamne active și interesate. Betty Ford a impresionat prin naturalețea și prin franchețea ei și era personajul care nu se sfia să pună punctul pe I. Betty Ford a derulat activități de prevenire a dependențelor de alcool și de substanțe toxice, ea însăși fiind o victimă a unui astfel de abuz.
BettyBetty Ford și Elizabeth Taylor
În 1978, familia sa a forțat-o să-și înfrunte problemele cu alcoolismul și cu dependența de substanțe opioide, de care nu putea să mai scpae după ce a urmat un tratament în anii ’60, din cauza unui nerv atins. ”Îmi plăcea să beau”, scria Betty Ford în cartea sa de memorii publicată în 1987. ”Alcoolul mă încălzea. Și iubeam pastilele. Îmi alungau tensiunea și durerea”. În 1982, după recuperarea sa, fosta prima doamnă a înființat Betty Ford Center, o clinică de reabilitare și de recuperare situată în Rancho Mirage, California – în care se trata dependența de medicamente și de alcool.
”Michelle Pfeiffer aduce autenticitate, vulnerabilitate și complexitate tuturor rolurilor ei, iar Susanne Bier este un regizor vizionar care aduce unicitate operelor sale. Cu aceste două artiste formidabile în fața și în spatele camerei, nu puteam fi mai mulțumiți, mai ales în aceste momente unice pentru națiunea noastră, care aduc în prim plan și puterea indusă de Prima Doamnă” a spus producatorul serialului, Amy Israel.
Susanne Bier, regizoarea seriei The First Ladies, este cunoscută și datorită producțiilor Bird Box, In A Better World și, cel mai recent, pentru apreciata serie The Undoing, de pe HBO, cu Nicole Kidman și Hugh Grant.
Foto: Hepta
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…
Kate Middleton, înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde de Crăciun de la Westminster Abbey
Prințesa de Wales, Kate Middleton (42 de ani), a fost înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Ora de lectură: 10 cărți pe care să le iei acasă luna aceasta
Finalul de an vine cu provocări, cu rezoluții, cu liste de to-do și planuri, dar și cu câteva…
Manufaktur – Un eveniment marca Mercedes-Benz
În seara zilei de 7 noiembrie, ne-am dat întâlnire în inima Bucureștiului cu Mercedes-Benz la Manufaktur, un eveniment…
Amber Heard, fosta soție a lui Johnny Depp, va deveni din nou mamă
Actrița Amber Heard, în vârstă de 38 de ani, a anunțat că va deveni din nou mamă. Vedeta,…
Institutul Pantone a anunțat care este culoarea anului 2025
Institutul Pantone a anunțat care este culoarea anului 2025, perpetuând astfel tradiția impusă de 26 de ani. Culoarea…
OPPO Find X8 Pro redefinește momentele speciale de sărbători – perfecțiune cu fiecare cadru
Unul dintre lucrurile care ne unește iarna, indiferent de stare, este dorința de a imortaliza momentele speciale, persoanele…