Marama – vinuri despre tradiţie şi reinventare 

Cine a atins vreodată o maramă ştie cât de fină este pânza de borangic, însă puţini sunt cei care înţeleg câtă muncă şi măiestrie se ascund în spatele ei, de la deşiratul şi ţesutul firului din gogoaşa de mătase, până la semnele cusute. Fiecare împunsătură de ac şi fiecare fir tras reprezintă tot atâtea ocazii de a strica pânza… Similar, în fiecare pas care duce spre naşterea unui vin, de la tăierea frunzelor din jurul strugurilor la cules, de la presare până la pregătirea butoaielor de stejar, o singură eroare, chiar şi una aparent minoră, poate distruge munca unui an întreg. 

Gama de vinuri Marama, de la Domeniul Coroanei Segarcea, este o reverenţă către meşteşugurile tradiţionale, dar şi către istorie. Înfiinţată în 1884, ca parte a Domeniilor adminstrate de Casa Regală a României, podgoria din Segarcea a trecut prin aceleaşi momente de glorie şi decădere ca întreaga viticultură românească, de la atacul filoxerei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, la recunoaşterea internaţională din perioada interbelică, la transformarea într-un IAS concentrat pe producţia de cantitate, nu de calitate şi, în sfârşit, la prăbuşirea şi paragina de după 1990. Renăscută la începuturile noului mileniu, crama a trecut printr-un lung proces de reconstrucţie, tehnologizare şi dezvoltare, podgoria a fost integral replantată, eforturile de relansare fiind răsplătite simbolic în 2010, când Domeniul Coroanei Segarcea a redevenit furnizor oficial al Casei Regale. De atunci, mai multe dintre vinurile de aici au fost, într-un fel sau altul, legate de destinele monarhiei din România. Marama este o gamă inspirată de Regina Maria, cea care a făcut din acest articol vestimentar un simbol recunoscut internaţional al măiestriei artizanilor locali. 

Soiuri româneşti în expresie pură
În lumea vinului există discuţii nesfârşite despre ce este şi ce nu este un soi „naţional”, „autohton” sau „local”, dat fiind că multe dintre soiurile de struguri de vin preced cu mult timp formarea statelor sau a naţiunilor. Tămâioasa românească, de exemplu, membră a familiei Muscat-urilor, are, destul de clar, o origine grecească, ajungând la Nord de Dunăre în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. Totuşi, expresia sa consacrată pe meleagurile noastre, vechimea şi calitatea vinurilor pe care le produce, îndreptăţesc clasarea sa în rândul soiurilor autohtone. Pe de altă parte, Feteasca albă este un soi care s-a format pe teritoriul actualei Românii, cu multe secole în urmă, dar care se bucură de o răspândire mai mult decât regională, putând fi descoperită sub alte nume până în Ungaria, Austria, Slovenia sau Bulgaria. La polul opus, Tămâioasa roză, descendentă a soiului francez Muscat au Petit Grains, s-a adaptat şi a căpătat o expresie proprie în Segarcea, fiind „adoptată” de Academie sub numele de Tămâioasă la nici 50 de ani de la primele plantări. Astăzi, în podgorie mai există câteva mii de butuci vechi de peste 100 de ani, ai căror lăstari au contribuit la renaşterea acestui soi aflat în pericol să dispară definitiv la începutul anilor 2000.
Marama a fost concepută ca o gamă dedicată exclusiv soiurilor autohtone şi descoperirii unor expresii pure şi elegante ale acestora deoarece, din păcate, multe dintre aceste soiuri au căzut şi au rămas victime ale economiei centralizate de dinainte de 1990. Feteasca albă şi Feteasca regală, de exemplu, ajunseseră să fie considerate exclusiv vinuri „de spriţ”, vinuri de calitate inferioară, fără personalitate şi fără altă destinaţie decât „băutul cu burta”. Tămâioasa românească era de neconceput altfel decât vin demisec sau demidulce, deşi deseori restul de zahăr nu era nimic altceva decât o mască pentru murdăria din crame, care afecta şi gustul vinurilor.
Astăzi, ne putem bucura de o Fetească albă fină, dantelată şi expresivă, de o Fetească regală rotundă şi complexă sau de o Tămâioasă cu arome explozive, deşi este vinificată în sec. Feteasca neagră, atât de diferită de la o podgorie la alta, îşi dezvăluie în gama Marama o expresie pură, neatinsă de aromele lemnului de stejar, pentru a-i ajuta pe iubitorii vinului să înţeleagă mai multe despre personalitatea acestui soi, considerat azi ca port-drapel al vinurilor româneşti. Chiar şi Tămâioasa roză, soi consacrat în expresia sa demidulce, revine în Marama ca vin sec, dezvăluind un univers de arome care predispune la nesfârşite jocuri cu asortări culinare – cel mai bun loc al vinului a fost dintotdeauna alături de mâncare, nu? 

Pe scurt, Marama este o explorare a propriei istorii viticole, o interpretare modernă a unor gusturi vechi de secole, dar mai ales o încercare de a readuce în atenţia iubitorilor de vin aceşti struguri, născuţi din secole şi secole de selecţii populare şi de încrucişări intenţionate sau accidentale. Beţi româneşte! 

(promo)