A List Magazine ∙ October 14, 2020 ∙ 1 min read

Emily in Paris, cea mai nouă serie Netflix, a avut premiera în întreaga lume săptămâna trecută, iar cel puțin jumătate dintre femeile care l-au văzut s-au îndrăgostit iremediabil de fermecătorul bucătar Gabriel, vecinul lui Emily.

 

Ei bine, ne-am interesat și am aflat că Lucas Bravo are 32 de ani, s-a născut în sudul Franței, la Nisa, și provine  dintr-o familie de oameni cunoscuți: tatăl său, Daniel Bravo, este un fotbalist profesionist francez, iar mama sa, Eva Bravo, cântăreață.

Ca actor, Lucas a avut roluri mici în seriale de televiziune locale precum Sous le Soleil de Saint-Tropez și Plus Belle la Vie, precum și în unele scurtmetraje precum Relation Libre, Caprice și Beautiful Injuries, concentrându-se în principal pe cariera sa în modelling.

Și cum nimic nu este întâmplător pe lumea asta, Bravo chiar a lucrat ca bucătar, o perioadă din viața sa și spune că gastronomia este marea sa pasiune.

„În urmă cu câțiva ani am fost sous bucătar într-un restaurant. Așadar, atunci  când am citit scenariul prima dată mi-am spus: „Oh, wow, asta este cu siguranță pentru mine, cu siguranță voi folosi aceste abilități. Și apoi m-au pus să gătesc tortilla pe care am făcut-o pentru Emily în serial”, a spus actorul într-un interviu acordat presei internaționale.

Cât privește relația sa pe set cu Lily Collins, Bravo, actorul a spus: „Este vorba despre distracție la sfârșitul zilei. A fost chimie între noi și s-a văzut acest lucru ”.

Acestea fiind spuse, noi așteptăm cu interes sezonul 2 din seria Emily in Paris.

Related Posts

Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean

Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…

Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților

Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…

De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist  

Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…

Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

Cele mai așteptate filme din 2025

O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…

4 trucuri de beauty de la vedete

Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…

Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin

Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…

Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

David Beckham, ambasador de 20 de ani

Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…

Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii

Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…