La drum cu mine însămi – Roxana Mucenic: „Este mai ușor să cunoști oameni când ești singur”

Să pleci singură într-o călătorie departe, uneori… la capătul lumii, poate fi o aventură pe care puține persoane se încumetă să o experimenteze. Ce înveți? Cât de greu este? Căror încercări trebuie să le faci față?
Am auzit în jur c-aș fi curajoasă că plec singură orinde îmi doresc, doar că eu nu am această percepție, face parte din firescul meu. Prima ieșire din țară, deși a avut scopuri comerciale, a fost de una singură, cu autocarul în Istanbul, Turcia. Nu m-a așteptat nimeni, nu aveam internet pe telefon, nici rezervare pe Booking. Am mai călătorit singură ulterior, însă nu m-am confruntat niciodată cu singurătatea, nu așa cum am resimțit-o în Bali (în Amed, mai exact) unde am plecat în decembrie 2020, cu un prieten, pentru 3 săptămâni, și am rămas trei luni singură. Mama este obișnuită cu mine, nu a zis nimic când m-am decis să rămân acolo, am avut câțiva prieteni care au cerut să fie ținuți la curent cu mișcările mele odată rămasă singură, dar știau că deja cunoscusem oameni acolo.
Mă fascinează noul, necunoscutul, nu mă îndoiesc că mă pot descurca în situații dificile, iar faptul că am rămas singură într-un loc de un verde inimaginabil nu a fost nici măcar o secundă un motiv de îngrijorare, ci doar de încântare.
Mi-am găsit cazare și prin Booking, dar și mergând să văd locuri pe care le aflasem printr-o comunitate de Facebook dedicată expaților din Bali. Așa am ajuns să stau o lună într-un homestay în Ubud, cu toată familia reunită acolo din cauza pandemiei.
Este mai ușor să cunoști oameni când ești singur, pentru că nu mai faci parte dintr-un grup pe care să te concentrezi, ci ești deschis celor din jur, curios, la fel și ei. De câte ori am fost singură, am cunoscut pe cineva. Un pilot cu care am ieșit la întâlniri, o tipă din Brazilia cu care am urcat pe Batur, vulcanul mai mic al insulei, Amalya, psihoterapeuta-antropolog care m-a introdus în sfera terapiilor alternative, Andreea, o prietenă a unei prietene, stabilită de 4 ani în Ubud, Caroline, Santi. Unii au rămas în viața mea, alții nu.
Amalya este și motivul pentru care am ajuns în Amed, unde am stat singură-cuc într-un hotel din a cărui cameră puteam ajunge în piscină și apoi în ocean, în trei minute. Nisip negru, leagăn pe plajă, pat pe balcon, junglă în spate. Paradis ai zice. Aici am experimentat sentimentul de «ce mă fac singură» pentru prima dată; nu aveau spital, nici Salvare, nu era nimic locuit pe lângă, nici recepție non-stop. Am avut trei nopți consecutive cu atacuri de panică, întrerupte de momente în care reușeam să mă bucur de zgomotul valurilor și de lumina orbitoare a stelelor (se văd altfel unde nu e iluminat public). Nu au fost primele din viață, dar au fost cele mai rele, după care a urmat o zi de vindecare prin sunet și ceremonia cu boabe de cacao, urmate de vindecare prin energie, la care am plâns în hohote. Din a patra noapte am dormit.
De ce nu am plecat din Amed? Cred că poți trece peste frici doar trăindu-le, nu fugind de ele, zilele compensau și ștergeau trăirile nopții, erau absolut superbe, natura era de o frumusețe răvășitoare. Dar a fost un moment unic, cu un context sper irepetabil, pandemia.
Nu am ales eu Bali, el m-a ales pe mine cumva, și mă bucur că a făcut-o, am învățat să mă las ghidată mai des de întâmplare și de context.
A călători singur face parte din cine ești, un context care se schimbă permanent. Cred că oricine își dorește poate să o facă, la fel cum alege sau nu să meargă la sală. Pentru siguranță, la început aș alege lanțuri internaționale de hoteluri, cu recepție non-stop, care asigură transferuri aeroport-hotel, zona centrală în orașe mari, Europa, opțiune de internet pe telefon – Google Maps știe mai bine decât oricine – mereu niște cash. Grijă, dar nu stres, drobul de sare nu o să cadă.

Roxana Mucenic este buyer Biobeauty Concept, www.biobeauty.ro, @roxana_mucenic

Foto: arhiva personală.