Actrița Kirsten Dunst și-a anunțat cea de-a doua sarcină printr-o ședință foto specială, concepută de Sofia Coppola.
Ședința foto a cărei protagonistă este Kirsten Dunst este inspirată din filmul ”Marie Antoinette” (2006), regizat de Sofia Coppola, în care Dunst a interpretat-o pe regina executată de poporul francez. Fotografiile au apărut în publicația W Magazine, iar Kirsten Dunst poarta creații ale brandului Rodarte, al cărei ambasador este. Și la anunțul primei ei sarcini, Kirsten Dunst a făcut fotografii în care poartă creatii ale aceluiași brand. Actrița e căsătorită cu Jessie Plemons, protagonistul din producției de succes “I’m Thinking of Ending Things”. Cei doi mai au un fiu în vârstă de doi ani, Ennis.
Kirsten și Jessie s-au cunoscut în 2016, pe platourile de filmare ale producției Fargo, dar relația lor a început un an și jumătate mai târziu. ”Am știut că va face parte din viața mea pentru mult timp”, a spus Jessie Plemons despre soția lui.
Pe Kirsten Dunst și pe Sofia Coppola le leagă o prietenie veche și o colaborare profesională care a început odată cu producția The Virgin Suicides, din 1999. Colaborarea lor a continuat cu Marie Antoinette (2006) și apoi cu Beguiled, în 2017. ”Sunt puține colaborările de acest fel, în care legătura durează, în care, chiar dacă nu suntem din aceeași familie, ne cunoaștem la fel de bine”, a spus Dunst despre prietenia ei cu Sofia Coppola.
Foto: W Magazine
Lindsay Lohan, primele poze însărcinată
Actrița Lindsay Lohan s-a lăsat surprinsă de camera foto într-una dintre cele mai emoționante ipostaze din viața unei…
De ce să alegi o vacanță într-o croazieră? Iată avantajele!
Dacă ești adeptul unei vacanțe în care totul este organizat și aranjat, iar nu nu trebuie decât sa…
Cel mai nou și surprinzător cuplu din showbiz: Bill Murray și Kelis
Un nou cuplu de vedete apare pe firmament: cel format din actorul Bill Murray (72 de ani) și…
Ultimul mesaj transmis de Stephan Pelger, înainte de a se sinucide
Stephan Pelger a fost găsit decedat astăzi, în propria locuință. Un vecin a fost cel care a anunțat…
Evoluție, inovație, momente împreună – IQOS promite o experiență revoluționară la TIFF
Mâine începe Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ocazie cu care IQOS își invită publicul la un eveniment…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, am făcut o selecție a lucrurilor care ne-au atras atenția. Iată noutățile acestei perioade….
Idei de cadouri pentru cei care adoră croazierele
Fie că vrei să surprinzi persoana care merge în croazieră, fie că vrei să revii din vacanță cu…
Cum arată Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon
La 23 de ani de la ultima lor colaborare pe marile ecrane, pentru producția ”Gladiator”, Joaquin Phoenix și…
Mădălina Ghenea își susține iubitul din tribune, la Roland Garros
Mădălina Ghenea (35 de ani) și-a susținut (presupusul) nou iubit din tribune, la turneul de tenis Roland Garros,…
„Romeo şi Julieta” revine după o pauză de trei ani pe scena Operei Naţionale Bucureşti
Veștile bune circulă repede. Pe 9 şi 10 iunie, de la ora 18.30, Opera Națională București anunță reluarea…