Monica Cismaru ∙ April 27, 2022 ∙ 2 min read
Jessica Biel a vorbit recent despre mariajul ei de zece ani cu Justin Timberlake, cu ocazia lansării celei mai recente producții în care joacă, miniseria ”Candy” (Hulu).

La zece ani de la căsătorie, Jessica Biel spune că ea și soțul ei, Justin Timberlake, se iubesc mai mult ca oricând. Cei doi s-au căsătorit în octombrie 2012 în Puglia, Italia, într-o ceremonie fastuoasă, după ce se logodiseră cu șase luni mai devreme.

jessica biel justin timberlake

Relația lor a cunoscut și câteva obstacole, cel mai important fiind în urmă cu câțiva ani, când Justin Timberlake a călcat strâmb alături de o colegă de pe platourile de filmare. Artistul și-a recunoscut greșeala și și-a cerut scuze în mod public față de soția lui, care n-a stat prea mult pe gânduri și l-a iertat. Pe atunci, Jessica Biel era însărcinată cu cel de-al doilea copil, Phineas, care are în prezent doi ani. Cuplul de vedete mai are un fiu, Silas, în vârstă de 7 ani.

”Câteodată, am impresia că zece ani au zburat pur și simplu și alte ori îmi dau seama cât de mult înseamnă. Mă simt foarte mândră că am ajuns până aici. Am avut și noi suișuri și coborâșuri, ca toată lumea”, spune Jessica Biel într-un interviu pentru Access Hollywood, ”Sunt foarte fericită, îmi ador viața”, adaugă actrița și producătoarea de film.

jessica biel candy
Jessica Biel în ”Candy”

Producția în care joacă Jessica Biel, Candy, este inspirată din fapte reale, – și anume povestea unei casnice adulterine care se tranformă într-un criminal cu sânge rece.

Personajul lui Biel, Candy Montgomery, începe o aventură cu soțul prietenei ei, interpretată de Melanie Lynskey, pe care o ucide apoi.

Foto: Hepta

Related Posts

Gustul original al muzicii bune & al experiențelor pe măsură alături de Beck’s

UNLOCK Y0UR EXPERIENCES alături de Beck’s: de 20 de ani în România, de 150 de ani în toată…

Cum arată ultimul sezon din Sex Education: interviu cu Ncuti Gatwa (Eric)

Știi că urmează un weekend reușit de toamnă atunci când Netflix lansează cel de-al patrulea (și ultimul, din…

Heidi Klum răspunde criticilor legate de fotografiile în lenjerie intimă alături de fiica ei

Modelul Heidi Klum (49 de ani) a luat parte la o campanie pentru un brand de lenjerie intimă…

”Diavolul se îmbracă de la Prada” devine musical, la Londra, cu muzică semnată de Elton John

Celebrul film Diavolul se îmbracă de la Prada, inspirat de cartea omonimă scrisă de Lauren Weisberger, va avea…

Filosofia de viață și de frumusețe a lui Anne Hathaway

Anne Hathaway este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood. La 40 de ani, vedeta a…

Colecția de artă a lui Gérard Depardieu, scoasă la licitație

În septembrie, aproape 250 de lucrări (sculpturi, picturi și desene) din colecția de artă a lui Gérard Depardieu…

Cindy Crawford povestește cum a schimbat-o mariajul cu Richard Gere

Cindy Crawford (57 de ani) s-a căsătorit cu Richard Gere (74 de ani) la vârsta de doar 22…

Power Couples – Regele Charles și Camilla, alături de Emmanuel și Brigitte Macron

Regele Charles III, alături de Regina Camilla, se află zilele acestea într-o vizită oficială în Franța, unde îl…

„Obiectivul ar trebui să fie găsirea unui echilibru în care designerii și AI-ul conclucrează”, spune Isabel Regino, Senior Brand Strategist & Marketing Manager

„AI nu este un substitut pentru creativitatea umană, imaginație și gândire critică” crede Isabel Regino, Senior Brand Strategist…

10 lucruri pe care nu le știai despre Sophia Loren (în afară de faptul că azi împlinește 89 de ani)

Câștigătoarea premiului Oscar, celebra actriță Sophia Loren a împlinit 89 de ani, astăzi, pe 20 septembrie. După lansarea,…