Alina Burlacu ∙ February 16, 2024 ∙ 4 min read

Dacă vrei să descoperi un colț interesant de București, pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 3, vei găsi un local boutique, numit Italian Vintage Caffè e Prosecco. Numele lui îți spune din prima că poți avea așteptări mari și chiar și oamenii care l-au creat mărturisesc: „Noi nu suntem doar o cafenea…

În acest loc inedit, am descoperit-o pe Anamaria Haidar. „Sunt un colecționar de bine și frumos, de lucru bine făcut în tot ceea ce aleg și fac. Totul a început cu pasiunea mea pentru antichități. Am locuit în Florența, am studiat la Accademia di Belle Arte, unde m-am specializat ca vitrinist. Odată întoarsă, am realizat rapid că firea creativă și disciplina absolută mă îndeamnă să lucrez pe cont propriu.”

„Am descoperit târgul V for Vintage, organizat de Laura Călin. La primul târg la care am participat am venit cu bijuterii, poșete și haine vintage, pe care le cumpărasem inițial pentru mine.”

Pentru că la târguri, Anamaria a descoperit o întreagă comunitate de oameni cu care împărtășea aceeași pasiune, cea pentru vintage – ca Emilia, una dintre colaboratoarele viitoare pasionate de anii trecuți – următorul pas a fost deschiderea unui showroom.

„Am deschis, prima dată, Italian Vintage și am colaborat cu sora și tatăl meu deoarece am vrut ca totul să fie îngrijit corespunzător, prin urmare am păstrat o afacere de familie. Cu timpul, am migrat spre zona porțelanurilor fine, a tacâmurilor argintate și a pieselor unice. A fost o mișcare organică, am dorit să le ofer oamenilor experiența mesei de altădată. Am început ca un colecționar, apoi am început comercializarea acestora. Mă fascinează să descopăr povestea lor și să le descifrez inscripțiile.”

Și pentru că obiectele rare, din alte vremuri, au început să atragă nu doar clienți, ci și admiratori, a încolțit și ideea de a crea un spațiu de stat la povești.

„În incinta showroomului, lumea petrecea minute ce se transformau rapid în ore, astfel am simțit nevoia să le ofer ceva, să îi fac să se simtă ca acasă. În urma discuțiilor cu soțul meu, Italian Vintage Caffè e Prosecco a prins contur. Cafeneaua are 14 locuri în interior, și șapte afară, pe terasă.”

La Italian Vintage Caffè e Prosecco, se admiră (și cumpără) obiecte vintage, dar și artă contemporană, se bea o cafea bună, se savurează un pahar de vin organic, se ascultă muzică. Iar, în curând, mesele vor fi încărcate și cu aperitive.

„Pe partea de bar, suntem încântați să îl avem pe colegul nostru, Theodor, un tânăr talentat ce cântă la violă încă de la frageda vârstă de 11 ani. Am dorit să le ofer oamenilor ceva deosebit, să simtă energia pozitivă emanată de obiectele prezente și să îmbin trecutul cu prezentul. Rezultatul este un loc relaxant și <instagramabil>, așa cum îl numesc cei ce ne vizitează. În prezent, pe partea artistică, colaborăm cu tânărul artist Victor Teslaru, ce a avut deja trei vernisaje în locația noastră.”

Cum arată viitorul în care trecutul și prezent sunt în aceeași cameră? La fel de armonios și de inedit. „În ceea ce privește viitorul, vom avea parte de evenimente culturale și sociale. Am avut parte de un concert de cameră, ca pe vremuri, o serată italienească veritabilă, alături de Iulian Văcărean de la Femei pe Mătăsari, dar și de vernisaje. În primăvară, vom inaugura și bucătăria și vom servi platouri interesante. Suntem entuziasmați și recunoscători pentru toate amintirile pe care le creăm împreună cu dragii noștri oameni.”

Foto: Italian Vintage Caffè e Prosecco

Related Posts

2024 – 10 ani de IQOS sărbătoriți în România. O călătorie aniversară

IQOS TOGETHER X. Sub acest concept, IQOS a marcat 10 ani de la lansarea globală și a redefinit…

”Bridgerton”, povestea continuă – Primele imagini din sezonul 4

Serialul de succes ”Bridgerton” continuă cu sezonul al patrulea, iar primele imagini au fost lansate printr-un eveniment exclusiv…

Câștigătorii premiilor BAFTA 2025- Sebastian Stan, întrecut de Adrien Brody

Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Academiei Britanice de Film (BAFTA) a avut loc duminică seara, la Royal…

Fabulosul cadou secret al lui David Beckham pentru Victoria

Unul dintre cadourile fabuloase făcute de David Beckham pentru soția sa, Victoria Beckham, a fost dezvăluit recent într-o…

Horoscopul săptămânii 17 – 23 februarie 2025

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 17-23 februarie 2025. Iată ce prezic astrele pentru fiecare zodie! Berbec…

Irina Rimes lansează piesa: „Să nu uiți cât te-am iubit”

Am să țin minte cât nu m-ai iubit… „Să nu uiți cât te-am iubit” este piesa care a…

Prăjitură cu dovleac și nucă crocantă. Rețetă recomandată de Adi Hădean

Rețeta de astăzi, această plăcintă cu dovleac și nuci caramelizate, este ușor atipică, dar ușor de făcut. Chef…

Deva Cassel, fiica Monicăi Bellucci, va juca în ”Fantoma de la Operă”

Deva Cassel (20 de ani) își construiește încet și sigur o carieră solidă în modă, dar mai ales…

5 filme ”fierbinți”, de urmărit în cuplu, de Valentine’s Day

Dacă vreți să vă petreceți o seară romantică în cuplu acasă, de Valentine’s Day, pentru a mai încinge…

Jaden Smith nu este „fostul toxic” al lui ROSÉ

Într-un interviu luat sub presiunea detectorului de minciuni, cântăreața BLACKPINK a infirmat zvonurile despre relația ei de iubire…