Sorina Gheorghiță: „Am participat la restaurarea unor tablouri împușcate la Revoluția din 1989”

De la picturi împușcate la Revoluția din 1989 la clădiri-monument și fresce vechi de secole, află povești fascinante despre un domeniu care are legătură nu doar cu frumosul, ci și cu păstrarea dovezilor istorice ale trecutului nostru. Text de Adriana Moscu.

Mașina timpului chiar funcționează. De mentenanța ei se ocupă femeile pe care le-am abordat pentru acest articol. În munca lor, ele opresc procesele de deteriorare și încearcă să păstreze cât mai mult posibil din original şi din semnificaţia iniţială a obiectului asupra căruia intervin. Procesul poate dura de la câteva luni la câțiva ani. La final, trecutul prinde viață chiar sub ochii tăi. Restaurarea clădirilor și obiectelor de artă este mai mult decât o simplă intervenție fizică. Într-o lume în continuă schimbare, unde noua tehnologie și tendințele moderne adesea eclipsază trecutul, restaurarea servește ca un pod între generații, oferind o fereastră către originile și tradițiile noastre.

În prezent, Sorina Gheorghiță conduce Laboratorul de restaurare pictură de şevalet la Muzeul Naţional de Artă al României. În munca sa, se ghidează după principiul esențial primum non nocere – „în primul rând nu face rău”.

Începuturi. „Am descoperit domeniul restaurării în primul an de studii la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» (astăzi Universitatea de Arte). Am fost studentă la secția de Artă monumentală, unde erau incluse în programă și cursuri de restaurare. La începutul și la sfârșitul fiecărui an aveau loc două perioade de practică, pe care le-am efectuat timp de patru ani pe șantierul școală pentru restaurarea picturii murale de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Am fost impresionată de frumuseţea picturilor din secolul al XIV-lea care acopereau pereții acestei biserici, mult mai puțin cunoscută decât mănăstirea din același oraș. După terminarea studiilor de artă m-am specializat în restaurarea picturii de șevalet la Muzeul Naţional de Artă al României. Restaurarea unei opere de artă aduce posibilitatea unei apropieri de structura intimă a acesteia şi de a descoperi aspecte pe care rareori le poţi înţelege doar ca privitor.”

O muncă susținută. „Am început pregătirea ca restaurator în iunie 1987 în laboratorul unde lucrez și astăzi, la MNAR. De atunci am restaurat probabil în jur de 250 lucrări de pictură de șevalet, artă românească și europeană. De-a lungul timpului am avut șansa să lucrez pe diverse tipuri de picturi de șevalet. Închiderea muzeului pentru 10 ani, în urma evenimentelor din 1989, ne-a dat șansa de a efectua intervenții complexe de restaurare, pe lucrări importante din patrimoniul MNAR.”

Interdisciplinaritate. „Este foarte important în restaurare, ca şi în alte meserii, să ai o minte deschisă, logică şi, în acelaşi timp, să fii prudent în luarea deciziilor cu privire la fiecare «pacient». Nicio intervenţie de restaurare nu seamănă cu alta şi sunt mereu variabile de care trebuie să ţii cont în efectuarea operaţiunilor specifice. Astfel, cu fiecare lucrare dificilă pe care am restaurat-o am evoluat în această meserie, care este un domeniu interdiciplinar. În consecinţă, a trebuit să îmi îmbunătățesc cunoștințele în domeniul chimiei, fizicii și să dezvolt anumite abilități tehnice.”

Pașii de urmat. „O etapă foarte importantă a procesului de restaurare este cea de cercetare, efectuată înaintea începerii operațiunilor propriu-zise. Este necesară o cunoaștere aprofundată a tabloului, care include informații despre autor și perioada realizării picturii, detalii despre materialele și tehnica specifice lucrării în cauză, alături de identificarea degradărilor, a cauzelor producerii lor precum şi a altor intervenţii care au avut loc asupra picturii. Toate aceste cunoștințe prealabile constituie argumente pentru tratamentul ce urmează să fie aplicat operei de artă.”

Un set de principii indispensabile. „Aceste principii stabilite spre sfârşitul sec. XX au fost adoptate şi în legislaţia privind patrimoniul de la noi din ţară şi reglementează orice restaurare, fie ea simplă sau complexă. Astfel, ele se referă la păstrarea în totalitate a părţilor originale din opera de artă, la utilizarea unor materiale compatibile cu cele originale și complet reversibile, pentru a permite alte intervenții în viitor. Iar în ceea ce privește completarea pierderilor suferite de opera de artă se adaugă alte două principii: lizibilitatea (a face posibilă detectarea intervenției) și «restaurarea se opreşte unde începe ipoteza» – deci nu se vor face completări acolo unde nu se cunosc elementele care s-au pierdut.”

Proiecte de suflet. „Aș include minunatul «Buchet de flori» al pictoriței flamande Rachel Ruysch, de a cărui restaurare am fost pasionantă prin apropierea și descoperirea permanentă a unor detalii și semnificații inedite, pe parcusul operațiunilor de curățare și integrare cromatică. Din alt punct de vedere, m-am bucurat de intervenția pentru reconstituirea ansamblului degradat în 1989 al Bisericii din Moret, de pictorul impresionist Alfred Sisley, care a necesitat consolidarea rupturii pânzei suport și completarea lacunelor produse în pictură. Relativ recent am restaurat o pictură de mari dimensiuni, pe suport de lemn, ce aparține de școala spaniolă din secolul XVI, în prezent fiind atribuită pictorului Pedro da Campana – «Triumful Fecioarei înconjurată de îngeri». A fost un efort ce s-a întins pe o perioadă de câțiva ani, punând probleme de îndepărtare a intervențiilor mai vechi aflate peste pictură. Recuperarea originalului prin curățare și apoi reconstituirea imaginii prin reintegrarea cromatică a lacunelor au constituit provocări profesionale pe care sper că le-am finalizat cu bine.”

Opere de artă vs. Revoluția din 1989. „Patrimoniul MNAR aflat în expunere în decembrie 1989 a suferit degradări ireversibile. De asemenea, Laboratorul de restaurare pictură de șevalet a fost aproape în întregime distrus, împreună cu o parte dintre lucrările aflate în curs de restaurare. În consecință, chiar din 1990 am început restaurarea acestor picturi, posibilă datorită unui ajutor primit din Olanda pentru reutilarea laboratorului. O mare parte dintre tablouri suferiseră aceleași tipuri de degradări, respectiv la nivelul suporturilor picturilor – prin rupturi ale pânzelor, distrugeri locale ale lemnului sau cartonului, care au dus la pierderi din suprafața picturii. Intervențiile de restaurare au urmărit conservarea stratului pictural rămas prin consolidare locală, curățarea depunerilor de praf sau fum de pe suprafața picturii, precum și a peliculei de verni, afectată de condițiile extreme la care a fost supusă în acele zile. La nivelul suportului picturii s-au efectuat îndreptarea deformărilor – produse nu numai de împușcături, ci și de lovituri cu cărămizi sau tencuieli desprinse –,  precum și consolidări sau completări ale pierderilor. Apoi, au urmat operațiuni de completare a lacunelor stratului pictural și de recuperare a integrității imaginii prin reintegrarea cromatică a pierderilor menționate. Multe dintre aceste tablouri se află astăzi expuse în galeriile MNAR și aparțin unor pictori români ca Grigorescu, Luchian, Andreescu, precum și unor maeștri ai artei europene ca Luca Giordano, Giorgio Vasari sau Jacopo Bassano. De altfel, în 2020 am prezentat restaurarea tablourilor degradate în 1989 într-o mică expoziţie în cadrul MNAR, care a fost mai puţin cunoscută din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid.”

Foto: arhiva personala