Alina Aliman ∙ March 9, 2020 ∙ 8 min read

După expoziții la MoMA, Tate Modern, Centre Pompidou, Bienala de la Veneția, Van Gogh Museum, Art Basel și o carieră de patru decenii, grupul anonim de artiste-activiste Guerilla Girls vine în România la Art Safari 2020. Da, cu tot cu cea mai cunoscută lucrare semnată de ele, „Do Women Have to be Naked to Get into the Met. Museum?”. Și da, cu tot cu măștile de gorilă ascunzându-le identitatea, pentru că, spun ele, misiunea lor încă nu s-a terminat, încă mai au multă treabă de făcut și multe acțiuni de sancționat în ceea ce privește discriminarea în lumea artei (și nu numai). (Foto sus – Guerrilla Girls at the Abrons Art Center, 2015. Photo © Andrew Hinderaker – Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

UPDATE – În contextul recomandărilor autorităților privind evenimentele din perioada apropiată Art Safari București, eveniment aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București, organizatorii au decis reprogramarea acestuia în perioada 11-20 septembrie 2020. Cea de-a șaptea ediţie a Pavilionului de Artă București — Art Safari se va desfășura în Palatul Pinacotecii București, iar structura expozițiilor se menține neschimbată.

Am stat de vorbă cu Guerilla Girls (GG) despre cât de mult s-a schimbat peisajul în lumea artei de la începuturile acțiunii lor – spoiler: nu prea mult, tot prea puține femei expun în marile muzee. Am discutat despre cum au apărut primele lor mesaje activiste, despre măștile neobișnuite pe care le poartă, dar și despre peisajul artei din ziua de astăzi și despre proiectele viitoare.  

Do Women Have To Be Naked To Get Into The Met. Museum? – 1989, Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

Cel mai cunoscut dintre posterele voastre, din 1989, înfățișează un nud de femeie, care poartă o mască de gorilă, iar pe el este scris „Do women have to be naked to get into the Met Museum?” (Femeile trebuie să fie dezbrăcate ca să ajungă în Met Museum? – nr. red.). Credeți că această întrebare încă e de actualitate? De ce?

Ei bine, istoria din spatele acestui poster începe cu noi intrând în Metropolitan Museum (New York) într-o acțiune pe care am ajuns s-o numim, cu simpatie, „numărătoarea penisurilor”. Am numărat atunci nudurile masculine și cele feminine apărute în lucrările de artă.

Așa că, atunci când am trecut prin aripa lucrărilor clasice, cele mai multe nuduri erau masculine. Apoi, în epoca creștină, nu era nimeni dezbrăcat. În secțiunea renascentistă și în cea barocă, singurul corp expus total era cel al copilului Iisus. Abia când am ajuns la arta secolelor 19 și 20 (epoca modernă, în care sexul a înlocuit religia în preocupările artiștilor europeni), am găsit această statistică. „Mai puțin de 6% dintre artiști sunt femei, însă 85% dintre nuduri sunt feminine”. Ne place să credem că ceea ce facem noi contează în lumea artei, însă obiceiurile vechi mor greu și multe muzee încă sunt în urmă la acest capitol. Am mers din nou la Met în 2012 să vedem dacă lucrurile stau mai bine… eram atât de sigure că ceva s-a schimbat, însă iată ce am găsit: mai puține femei artiste decât nuduri bărbătești – vezi posterul Get Naked Update, 2012 (jos).

Guerrilla Girls, Do Women Have to Be Naked to Get Into the Met. Museum – Update, 2012, Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

În 1985, la Met erau 13 femei artist din totalul de 165. Și situația era similară și în alte muzee. Cum arată peisajul artistic acum, din punctul vostru de vedere? 

Recent, mai multe muzee din lume au făcut eforturi considerabile să achiziționeze mai multe lucrări semnate de artiști care se identifică drept femei. Chiar dacă credem că e un pas important în direcția bună,  cred că trebuie să nu slăbim presiunea! Chiar dacă muzeele prezintă artă din diverse culturi, nu prezintă și o istorie a artei, păstrează în arhive doar istoria bogăției și puterii. 

De ce activați încă incognito, după 35 de ani de activism? De ce nu folosiți numele reale? Povestiți cititorilor din România puțin despre cum v-ați luat numele „de scenă” (numele unor artiste femei deja dispărute – Frida Kahlo sau Käthe Kollwitz – n.red.).

Există încă multe prejudecăți și o mare doză de corupție în lumea artei și, pentru că cei mai mulți artiști sunt prinși în acest tăvălug, e foarte dificil pentru ei să admită deschis asta. De aceea măștile sunt încă necesare. Vrem ca oamenii să fie atenți la mesajul nostru, nu la pesronalitățile noastre individuale. În 1985 existau atât de mulți artiști care nu erau cunoscuți publicului – Frida Kahlo e doar un exemplu. Așa că am ales să adoptăm aceste nume ale unor artiste dispărute dintre noi pentru a onora drumul pe care ele l-au bătătorit pentru noi, pentru a le păstra vie moștenirea artistică și pentru a le aduce și mai mult în atenția publicului.

Wealth & Power, 2016, Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

De ce folosiți atât de mult umorul, ironia, în posterele voastre? E acesta un mod mai facil ca mesajul să ajungă la public? 

Am descoperit că poți atrage mai mult atenția atunci când faci pe cineva să râdă, mai ales dacă nu e neapărat de acord cu tine! 

Cum apare ideea unui poster, a unui mesaj? Câte dintre voi lucrați la unul? Cum se desfășoară procesul? 

Procesul apariției unui nou poster este, de obicei, organic. Ajungem în mijlocul unor evenimente sau a unor situații dintr-o zi și ne uităm mai aproape la acele lucruri. Nu lucrăm mereu toate la același proiect, dar la final ceea ce e scris pe el ne reprezintă pe toate. Procesul de creație e haotic – în sensul bun! 

The Advantages Of Being A Woman Artist, 1989, Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

Anul acesta vă aflați la Art Safari, în București, România. Cunoașteți vreo artistă româncă ale cărei lucrări să vă placă (sau nu)? 

Am decis mai demult, ca grup, că nu vom nominaliza în mod public artiști care încă activează sau lucrări care ne plac. Sprijinim toți artiștii și ceea ce fac ei. Dar, să te întrebăm noi pe tine: există artiste românce pe care ar trebui să le urmărim în particular? 

Din multitudinea de „probleme feministe” ale societății de astăzi – milcarea #metoo, dreptul la avort, violența împotriva femeilor, drepturile LGBTQ – care credeți că ar avea cea mai mare nevoie de sprijinul artei voastre? 

Fiecare Guerilla Girls ar avea un răspuns diferit la asta! 

Ce sfat le-ați da tinerelor activiste?

Să pună la îndoială orice. Să se documenteze oricât de mult pot. Să găsească putere în ele însele. Fiecare punct de vedere, unic, este important! 

Care este următorul vostru proiect? Ce veți pune pe agenda împortiva discriminării? 

Pregătim o expoziție intitulată Counting and Recounting With The Guerrilla Girls pentru CajasCanarias în Tenerife, pentru martie 2020. E despre date, numărători și povești care conțin fapte și cifre. De asemenea, finalizăm o instalație pe care o vom prezenta în iunie 2020 la Londra, numită The Male Graze: Bad Male Behavior in Art Through the Centuries. Fiți cu ochii pe noi!

Women Get Resentful, 2018, Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

———-

Expoziția „The Art of Behaving Badly”, semnată de Guerrilla Girls, aduce pentru prima dată în România arta rebelă a grupului anonim feminist, inițiat la New York, în 1985, cu misiunea de a pune pe agenda publică inegalitatea de gen și rasială, cu focus pe comunitatea artistică. Guerrilla Girls a luat naștere ca protest la expoziția „An International Survey of Recent Painting and Sculpture” găzduită de Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), care a cuprins 165 de artiști, dintre care doar 13 femei. Arta lor – postere, billboard-uri, stickere, flashmob-uri și performance – a scos la lumină sexismul ce caracterizează lumea artei. 

Una dintre lucrările lor iconice, primul poster color lansat de artiste, este o lucrare cu mesajul „Do Women Have to be Naked to Get into the Met. Museum?”. Alături de text este înfățișat „La Grande Odalisque” (Jean Auguste Dominique Ingres), unul dintre faimoasele nuduri din istoria occidentală a artei, cu o mască de gorilă plasată peste chipul original. Lucrarea care a făcut înconjurul lumii va fi expusă în cadrul Art Safari 2020 – expoziția are loc între 15-24 mai 2020 – www.artsafari.ro. 

Foto: Copyright © Guerrilla Girls & courtesy of guerrillagirls.com

Related Posts

Liviu Romanescu (Ideo Ideis): „Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și al redefinirii valorilor colective”

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo…

În ce constă magia Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, ajuns la cea de-a 19-a ediție

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc între 8 și 14 august…

Ce se întâmplă mai exact înainte și după ce ești #GataDeBusiness? Cu Andreea Esca și Andrei Trandafir

În cea de-a șaptea edițe a emisiunii #GataDeBusiness, realizată de către Raiffeisen Bank, Andreea Esca merge și mai…

Cosmina Păsărin, Majda și Emily Burghelea (Vorbește Lumea, PRO TV): ”Între noi, există orice, mai puțin competiție”

Vara aceasta, trei noi prezențe feminine ne ocupă prima parte a zilei, de luni până vineri, la PRO…

Andreea Esca te invită să descoperi o poveste despre succes și pasiune alături de Mari Bratu, la #GataDeBusiness

Andreea Esca te invită să descoperi o poveste despre succes și pasiune alături de Mari Bratu, la #GataDeBusiness…

Viitorul este aici, cu Andreea Esca și Dorin Boboc #GataDeBusiness

Emisiunea#GataDeBusiness, realizată de Raiffeisen Bank și moderată de către Andreea Esca, a ajuns deja la episodul cu numărul…

Cristian Leonte o ia la întrebări pe soția lui, Paula Herlo

Cei doi reporteri PRO TV formează o echipă imbatabilă și pe ecranele televizoarelor, nu numai acasă. Cristian Leonte…

Sfaturi de vară, cu Dr Elis Curtmola, specialist Dermatologie și Estetică Medicală

Suntem în plină vară și este foarte important să ne protejăm pielea de razele nocive ale soarelui. Am…

Curaj, un partener de încredere și implicare în societate: Andreea Esca este #GataDeBusiness, cu Mirela Mazurec

Al patrulea episod#GataDeBusiness, realizat de Raiffeisen Bank și moderat de către Andreea Esca, vine cu un twist care…

Dana Popescu: ”Știința a modelat lumea și civilizațiile”

„Din câte știu eu, România are bugetul cel mai mic alocat cercetării, comparativ cu toate celelalte țări membre…