A List Magazine ∙ July 11, 2022 ∙ 4 min read

Al patrulea episod#GataDeBusiness, realizat de Raiffeisen Bank și moderat de către Andreea Esca, vine cu un twist care aduce o energie aparte în lumea business-ului autohton, prin intermediul unui manager extrem de prezent în tot ceea ce reprezintă propriul business, și mai mult societatea în ansamblul ei.

Știți paharele noastre personalizate care vă fac ziua mai luminoasă? Ele sunt liantul care a dus-o pe Andreea Esca, dintr-o căutare pe Google, la Mirela Mazurec, fondatoarea Spot Cups, un business pionier în România pe nișa paharelor de carton.

În contextul globalizării și al tendinței generale de a ne uita către piețele internaționale, Mirela Mazurec rămâne foarte conectată cu piața locală, locul unde se vede și peste ani, și la dezvoltarea căruia își dorește să contribuie prin inovație, dar și stabilitate.

Fondatoarea Spot Cups consideră că, până la urmă, cea mai bună carte de management rămâne experiența, iar ea a acumulat deja 25 de ani de experiență în domeniul afacerilor, „Imediat după Revoluție am intrat în vâltoarea activităților private”, i-a mărturisit Mirela Mazurec Andreei Esca, cu fermitate și încredere în povestea ei de succes care nu a fost neapărat una ușoară. Inițial nu dispunea de resurse pentru un nou business, dar a găsit un partener care a avut încredere în ea, Raiffeisen Bank.

De fapt, încrederea este principalul motor care susține întreaga activitate a Mirelei: încrederea reciprocă în relația cu banca care vine mereu cu soluțiile cele mai potrivite pentru afacerea sa, încrederea în cel mai important partener pe care destinul i l-a dăruit  ̶  soțul ei  ̶  permanent prezent atât în viața privată, cât și în viața profesională, încrederea în angajații ei.

De fapt, așa cum o să remarcați ascultând interviul de mai sus, în ceea ce o privește pe Mirela Mazurec, linia dintre cele două lumi, cea personală și cea profesională se diluează fin până la a nu exista, pentru că afacerea ei este și viața ei. Iar succesul pe care îl are este garantat de faptul că rămâne tot timpul conectată la fiecare acțiune ce îi definește business-ul, de la vânzări la aprovizionare, furnizori ș.a.m.d. „Sunt foarte aproape de clienți, le cunosc toate mulțumirile și nemulțumirile”, adaugă Mirela.

Dar fondatoarea Spot Cups nu este atentă numai la clienții ei, ci și la lumea din jur, la realitățile sociale, la cei care au nevoie de ajutorul ei, redirecționând mare parte din proftul companiei către organizații ce susțin activități de responsabilitate socială.

Dificultăți mai are și acum, după atât de mulți ani de experiență  ̶  lipsa de fonduri, creșterea prețurilor la energie, lipsa subvenționărilor  ̶  dar se hrănește din vibe-ul acestui stil de afaceri, prin conectare cu ceilalți, prin pasiune și curaj, un model pentru toți cei care sunt la început de drum și nu numai.

„Mi se pare foarte importantă lumea din jur”, a conchis Mirela, așa cum numai un om care participă activ la tot ceea ce implică îmbunătățirea societății în care trăiește o poate spune. Mai mult, dacă ar avea 5 milioane de euro i-ar investi în următoarele 5 minute într-o școală de părinți, iar în viitor și-ar dori să ofere mai departe din lecțiile pe care le-a învățat la rândul ei, în ceea ce privește curajul de a fi antreprenor.

Azi, Andreea Esca vă invită să o cunoșteți mai bine pe Mirela Mazurec.

#GataDeBusiness cu Andreea Esca, emisiune realizată de Raiffeisen Bank

Fii și tu #GataDeBusiness cu pachetul de cont curent IMM potrivit pentru afacerea ta.

Related Posts

Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună

Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…

Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”

După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…

Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series

Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…

Cum își educă Beyoncé cei trei copii

Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…

La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume

Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…

Bruce Willis a împlinit 70 de ani

Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…

Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian

Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…

Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani

Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…

Filmele nominalizate la Premiile Gopo 2025

Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian…

A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document

Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…