Nicoleta Nicolae ∙ September 30, 2021 ∙ 4 min read

Ela Crăciun, una dintre cele mai cunoscute bloggerite de la noi, ne oferă un crâmpei din viața sa, din perspectiva relației sale cu tehnologia.

Ce imagine se află pe ecranul telefonului tău?

De mai bine de 1 an de zile pe ecranul telefonului meu se află o poză cu “I AM ENOUGH” şi de fiecare dată când deschid telefonul îmi aduc aminte că eu singură îmi pot acorda totul şi că la mine sunt toate resursele de care am nevoie pentru a fi fericită.

Care este primul lucru pe care îl faci dimineața?

Cafeaua şi un pahar mare cu apă, pe care îl beau de fiecare dată pe stomacul gol. Nu aş putea să îmi încep dimineaţa fără cafea mea cea de toate zilele şi fără apă, aşa că abia după acest ritual şi un mic dejun delicios, îmi încep activităţile mele zilnice.

Obișnuiești să faci cumpărături online?

Da, fac foarte multe cumpărături online. Chiar şi hypermarketurile le ocolesc, pentru că am posibilitatea de a face acest lucru online. Cumpăr de la apă, săpun, detergent, lucruri care adunate mi-ar lua destul de mult timp dacă ar fi să le achiziţionez de la hypermarket. Ȋn schimb, nu renunţ la experienţa de a-mi cumpăra direct din magazin fructele, legumele şi carnea. Altfel, încerc să fac tot ce pot online pentru că mi-am dat seama că pierd foarte mult timp la faţa locului.

De pe ce site-uri?

Trebuie să recunosc că în principal sunt mare fană a site-urilor de fashion cum ar fi: asos, answer, fashiondays, iar extraordinar de mult cumpăr de pe emag. Altfel sunt foarte receptivă la reclamele care mă targetează, aşa că mă las condusă de curiozitate şi mă surprind des în noi sesiuni de shopping.

De unde îți iei informația?

Ȋntotdeauna îmi iau informaţia de pe site-urile de ştiri. Le urmăresc zilnic, îmi place să fiu la curent cu tot ce se întâmplă. Este un obicei pe care mi l-am păstrăm din perioada în care prezentam ştiri şi atunci era parte din job description-ul meu să ştiu absolut tot ce se întâmplă, atât pe plan local cât şi internaţional.

 Pe cine urmărești pe Instagram?

Sunt 3000 de conturi pe care le urmăresc pe Instagram: fashion, cooking, celebrităţi, prieteni, aşa că cel mai fair play ar fi să mă abţin de la nominalizări la acest capitol, cât să nu omit pe cineva. Pentru mine Instagramul este o sursă de inspiraţie şi atunci devine ceva constructiv, aşa că sub nicio formă nu pot spune că este timp pierdut.

Ce seriale urmaresti?

Deşi îmi plac serialele, evit să le urmăresc, pentru că ar însemna pentru mine foarte multe nopţi nedormite. M-ar prinde cu siguranţă acţiunea şi odată stârnit interesul, aş avea de ales doar între somn şi serial, aşa că nu mă avantajează nicicum situaţia.

Care este ultimul film văzut?

Ultimul serial la care m-am uitat a fost ,,The Crown”. Mi-a plăcut extraordinar de mult, m-a fascinat pur şi simplu, aşa că sub impulsul momentului şi deja familiarizată cu subiectul mi-a fost firesc să mă uit şi la ,,Diana”.

Ce muzică asculți în mașină?

Ȋn maşină de obicei ascult radio, dacă ascult, pentru că atunci când sunt în trafic îmi place să fiu eficientă şi să rezolv cât mai multe lucruri, aşa ca de obicei sunt prinsă în conversaţii telefonice. Ȋnsă atunci când în locul posturilor de radio nu se conectează automat telefonul, ascult cu plăcere Romantic Fm sau Magic FM.

Ce planuri ai pentru toamna asta?

Am început de curând un nou sezon al emisiunii mele ,,Numai de bine”, aşa că îi aştept pe telespectatorii mei în fiecare duminică, de la ora 11.30. De această dată, ne-am propus să vorbim despre un subiect din ce în ce mai important pentru noi toţi în ultima perioadă: sănătatea mentală şi alegerile corecte care conduc la un lifestyle echilibrat şi mereu orientat spre binele nostru.

Pregătesc o nouă carte, care sunt sigură ca va fi un nou succes editorial. Mai păstrez puţin suspansul, însă sunt convinsă că va fi o surpriză delicioasă pentru comunitatea mea şi nu numai. Am lansat de curând o colecţie de bijuterii pentru mămici şi bebeluşi, iar în prezent lucrez şi la un audiobook pentru adolescenţi. Sunt foarte activă şi mai pregătită ca oricând să materializez toate proiectele în care cred.

 

Related Posts

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…

Flavia Andrei a renunțat la shoppingul compulsiv

Fiecare călătorie pe care o facem, fiecare conversație purtată și fiecare decizie luată aduce cu sine momente de…

Simona Vilău, curator Art Safari: „Arta e un sport al minții. Ne lasă libere emoțiile”

Artist și curator, Simona Vilău este responsabilă primăvara aceasta cu o fascinantă punere în scenă a unei expoziții…