Află tot ce îți rezervă astrele în săptămâna care urmează! Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie în perioada următoare 27.09-03.10.2021.
Berbec
O săptămână în care socializarea este activitatea de bază. Multe dialoguri cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanțe scurte, chiar și planuri de studii sau de perfecționare necesare în domeniul profesional în care activezi. Pe de altă parte, și acasă în plan personal ai multe de făcut, iar membrii familiei au nevoie de sprijinul tău. Amintiri din copilărie, reuniuni cu persoanele dragi din trecut, vizite în locurile natale. Ar fi bine să te lași purtat de imaginație și să visezi cu ochii deschiși la tot ce ți-ai dorit vreodată. Astfel, te liniștești și găsești soluții și explicații pentru toate situațiile în care ești implicat. Final de etapă sentimentală. Ies la iveală amănunte despre persoanele dragi, amănunte pe care vei fi nevoit să le iei în seamă și să acționezi în consecință.
Taur
Ești preocupat de aspectele materiale ale vieții cotidiene în aceste zile. Primirea salariului, dezbateri pe acest subiect, aflarea unor informații privitoare la schimbarea condițiilor de muncă – toate acestea te vor pune serios pe gânduri. Este nevoie să-ți remodelezi mentalitatea vizavi de raportul muncă – plată aferentă, pentru că este o mare diferență între așteptările tale și ceea ce îți oferă lumea înconjurătoare. Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult, provocându-te totodată la discuții personale destul de răscolitoare. Ferește-te de a povesti despre vulnerabilitățile tale sau despre planurile de viitor. Ocupa-te și de relațiile cu membrii familiei. Se conturează un final de etapă familială și domestică. Există varianta să-ți schimbi reședința sau un membru al familiei să aibă nevoie de sprijinul tău necondiționat.
Gemeni
Ești în formă de-a lungul acestei săptămâni, astfel că îți poți trasa drumuri mărețe, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Ești susținut de către persoana iubită și de către copii, ceea ce este mare lucru. Bine ar fi să urmezi sfaturile primite și chiar să acționezi la unison cu persoanele dragi. Se conturează noutăți financiare, putând fi vorba despre primirea drepturilor salariale, despre un favor ce îți este oferit de către colegii de muncă sau se îmbunătățesc condițiile de muncă destul de mult. Însă, deocamdată ferește-te de a te hazarda în investiții materiale sau a te lăsa dus de valul unor informații și gesturi, aparent, binevoitoare. La nivelul relațiilor cu anturajul apropiat se încheie un capitol. Te vei desprinde de unele persoane și te vei orienta spre altele pentru a-ți îmbogăți palmaresul prietenilor.
Rac
În prima parte a săptămânii ești retras și dornic de a sta mai mult tu cu tine, în locurile dragi sufletului tău. Îți sunt favorizate dialogurile tăinuite cu oameni de încredere și rezolvarea unor chestiuni personale pe care trebuie să le știi doar tu și cei foarte apropiați. Sunt momente bune pentru a te gândi pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Revelațiile din această săptămână sunt de mare anvergură și ar trebui notate într-un jurnal personal. Undeva, cândva îți vor fi de mare folos. Vei reveni în prim-planul vieții cotidiene cu forțe proaspete și cu planuri noi. Însă deocamdată, evită să povestești amănunte despre tine și intențiile tale. A doua parte a săptămânii evidențiază rezolvări financiare la secțiunea venituri din munca desfășurată la un loc de muncă.
Leu
Dialogurile și acțiunile comune cu prietenii sunt foarte importante în această săptămână, de aceea fii prudent și implicat serios în aceste relații. Cu toate că sunt posibile controverse și diferențe majore între vorbe și fapte, ai încredere că totul se desfășoară spre binele tău suprem. Pe de altă parte, ai nevoie de momente de odihnă și detașare de cotidian. Se pot accentua unele probleme de sănătate, privitoare la sistemul digestiv și la extremitățile picioarelor. Îngrijește-te corespunzător, dozează-ți eforturile și urmează sfaturile specialiștilor în sănătate. În a doua parte a săptămânii te vei simți mult mai bine, revenind strălucitor și puternic în mijlocul celorlalți. Se deschide o nouă etapă de viață, de aceea revizuiește-ți toate planurile de viață și activitate.
Fecioara
O săptămână solicitantă în plan profesional! Reuniuni oficiale cu șefi, cu reprezentanți ai unor instituții oficiale, dezbateri pe teme socio-profesionale, un carusel de stări, trăiri, senzații și emoții dificil de înțeles și gestionat pe alocuri. Totuși, selectează-ți prioritățile și nu lua de bun chiar tot ce se petrece în preajma ta. Cumva este vorba despre o furtună într-un pahar cu apă. Prietenii îți sunt alături și te poți bizui serios pe sfaturile și acțiunile lor. Onorează orice invitație de a ieși în lume și de a te distra. Ai nevoie de relaxare, de odihnă și de mult contact cu natura. Sănătatea este vulnerabilă în a doua parte a săptămânii, deci îngrijește-te corespunzător. Este posibilă reactivarea unor afecțiuni vechi.
Balanța
Demersurile intelectuale și relațiile cu străinătatea predomină în aceste zile. Este posibil să călătorești, să te implici în diverse studii sau să relaționezi cu persoanele aflate departe de granițele țării. Ai spor și succes în comunicare și în tot ce ține de realizarea documentelor, actelor personale și profesionale. La serviciu ești solicitat de către șefi și autorități în general. Se conturează discuții importante, sarcini de lucru noi și chiar o funcție de conducere. Fii prudent și evaluează-ți bine posibilitățile de a rezolva corect și la timp sarcinile care îți revin. Prietenii te sprijină mult și bine, așa încât ascultă-le sfaturile și fi-le alături. Se încheie un capitol vizavi de prieteni și susținători ai planurilor și proiectelor tale profesionale.
Scorpion
Săptămâna debutează cu aspecte privitoare la bani și bunuri materiale. Este nevoie să achiți facturi, taxe restante sau să relaționezi cu instituții financiare. Se recomandă prudență, deoarece în umbră există detalii financiare ascunse. Ar fi bine să rezervi momente liniștite și să analizezi pe îndelete situațiile și relațiile în care ești implicat. Astfel vei obține informații prețioase și soluții viabile pentru toate. Relațiile cu străinătatea se evidențiează mult, fie prin discuții cu persoanele plecate, fie prin realizarea unei călătorii sau planuri în acest sens. La serviciu ești solicitat de către șefi pentru dezbateri profesionale importante. În plan profesional se finalizează o etapă importantă și se pregătește un nou capitol mult mai interesant.
Săgetător
Partenerul de viață și colaboratorii te solicită din plin. Discuții importante pe teme socio-profesionale, dar și desfășurarea unor activități comune. Datorită unor situații profesionale, relațiile parteneriale au de suferit. Posibil să primești oferte de colaborare de la și prin prieteni. Acceptă-le cu drag! Vor interveni și cheltuieli comune cu alții, de tipul facturi, taxe, impozite sau dezbateri pe seama unor investiții. Fii prudent, deoarece veniturile tale sunt instabile. Se conturează la orizont călătorii îndepărtate, relații cu străinătatea, dar și implicare în diverse forme de instruire/ școlarizare. Se finalizează ceva legat de străinătate sau de studii. De asemenea, poate intra în discuție și rezolvarea demersurilor pentru o călătorie.
Capricorn
Multă forfotă în zona profesională! Pe lângă sarcinile curente pe care le ai de îndeplinit la serviciu, vor interveni și altele urgente, propuse de către șefi. Ar fi bine să-ți selectezi prioritățile și să-ți dozezi eforturile. Ești susținut și apreciat bine de către toată lumea, dar sănătatea este vulnerabilă și îți poate crea niscai neplăceri. Este posibil să intre în discuție și un plan de consultații, analize medicale și chiar intervenții chirurgicale. Partenerul de viață te provoacă la discuții aprinse pe teme comune. Acordă-i atenție și timp! Colaborările profesionale în care ești implicat se pot modifica, dar ai încredere că este în beneficiul tău. În plan financiar se rezolvă anumite datorii, vin câștiguri suplimentare dintr-o colaborare, însă nu forța nota.
Vărsător
Săptămâna debutează cu aspecte sentimentale. Persoana iubită și copiii au nevoie de prezența și eforturile tale, bine fiind să le oferi din plin. Cu toate că sunt posibile controverse, discuții aprinse, una dorești tu, alte doresc ei – există șanse mari de a ajunge la un numitor comun. De asemenea, la serviciu ai multe și mărunte de făcut, iar sprijinul colegilor lasă de dorit. Concentrează-te serios pe sarcinile tale și evită implicarea în discuții aprinse sau în treburile altora! Sănătatea este foarte vulnerabilă, astfel că ar fi nevoie de îngrijiri de specialitate. Relațiile parteneriale au nevoie de revigorări din toate punctele de vedere. Se prefigurează finaluri neașteptate.
Pești
Este nevoie să te ocupi de casă și de relațiile cu membrii familiei. Sunt posibile discuții aprinse datorită neamurilor, pe seama moștenirilor, partajelor sau investițiilor patrimoniale. Se recomandă prudență și răbdare, pentru că unii îți pot înțelege greșit intențiile. Pe de altă parte, te poți ocupa cu succes de un hobby sau te poți întâlni cu prietenii la o șuetă. Sunt momente bune pentru amuzament și pentru schimb de informații prețioase. Totuși, relațiile sentimentale sunt umbrite și chiar pot ieși la iveală adevăruri dureroase. A doua parte a săptămânii îți aduce multă muncă la serviciu, discuții colegiale, fiind posibile schimbarea condițiior de muncă și a legislației aferente. Acordă atenție și sănătății! Se finalizează o etapă profesională.
Text de Astrolog Anca Stoica
Jennifer Lopez, primele destăinuri după divorțul de Ben Affleck
Jennifer Lopez a ales să-și deschidă sufletul în fața presei și să vorbească fără ocolișuri despre trăirile ei…
Taylor Swift, Blake Lively și Ryan Reynolds au donat 6 milioane de dolari
Unele celebrități nu rămân insensibile la dezastrul creat, în viețile oamenilor obișnuiți, de ultimele manifestări ale vremii extreme…
Georgia May Jagger a născut
Mick Jagger este, din nou, bunic. Fiica lui Mick Jagger, Georgia May Jagger, a născut. Modelul în vârstă…
10 modele faimoase pentru rolurile de la Hollywood
Frumusețea, dar și talentul, le-au adus de sub reflectoarele prezentărilor de modă, sub cele ale Hollywood-ului. Acestea sunt…
Actrița Kristin Scott Thomas s-a măritat la 64 de ani
Actrița britanică Kristin Scott Thomas s-a recăsătorit la 64 de ani. Alesul vedetei este redactorul șef al publicației…
Inspirație pentru viitor: Celebrarea Zilei Internaționale a Fetelor 2024
Text semnat de: Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec Astăzi sărbătorim forța și potențialul fetelor, datorită unei rezoluții…
Cei mai frumoși 10 bărbați din lume, conform ”Proporției de aur”
Frumusețea e în ochii privitorului sau se calculează științific? Un renumit chirurg plastic din Londra, Dr Julian De…
UNTOLD X: 7-10 AUGUST 2025. Abonamentele, disponibile din 10 octombrie
UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să…
Meghan Markle, apariție spectaculoasă la un eveniment din Los Angeles
Meghan Markle a atras toate privirile cu rochia ei roșie semnată Carolina Herrera, la gala organizată week-endul trecut…
Eva Longoria, de la actorie la business-uri de miliarde de dolari
Eva Longoria (49 de ani) a lăsat actoria pentru afaceri și bine a făcut, deoarece inițiativele ei în…