A List Magazine ∙ October 4, 2020 ∙ 10 min read

 

Află tot ce îți rezervă astrele în săptămâna care urmează! Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie în perioada 5-11 octombrie 2020.

Berbec

Primele zile ale săptămânii evidențiază relațiile cu persoanele din anturajul apropiat. Sunt momente importante, care îți vor deschide oportunități deosebite, mai ales în ceea ce privește îmbunătățirea veniturilor obținute de la și prin intermediul altora. Surprizele financiare pot fi total neașteptate. Informațiile aflate în aceste zile ar fi bine să le notezi, deoarece îți vor fi de mare folos în viitorul apropiat. Chestiunile materiale se pot rezolva ușor, inclusiv acelea care presupun acte legale. Călătoriile pe distanțe scurte reprezintă o altă temă de luat în calcul. Însă, predomină cele care vizează rezolvarea unor chestiuni profesionale sau pentru a ajuta pe cineva drag. La sfârșitul săptămânii vei avea nevoie de liniștea și confortul casei. Membrii familiei îți vor fi alături, atât pentru desfășurarea treburilor gospodărești, cât și pentru agape amuzante.

Taur

Începi săptămâna în forță, hotărât să rezolvi toate treburile restante din ultimele patru săptămâni. Pentru că energia vitală este fluctuantă, ar fi înțelept să alegi prioritățile și chiar să ceri sprijinul colegilor de serviciu sau celor dragi și apropiați, pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Segmentul financiar este foarte evident, atât din perspectiva câștigurilor obținute la locul de muncă, cât și din perspectiva cheltuielilor cotidiene. Sunt probabile informații importante pentru tot ce ține de regimul muncii și de condițiile de salarizare. Notează într-un jurnal personal, deoarece aflându-te într-un iureș cotidian, în care ai multe și mărunte de făcut, există riscul să pierzi din vedere amănunte utile pentru îmbunătățirea situației tale profesionale. Sunt posibile cheltuieli pentru partenerul de viață, pentru colaboratori sau pentru bunuri patrimoniale.

Gemeni

La începutul săptămânii ai nevoie de momente de singurătate, de liniște și de a fi tu cu tine. Sănătatea este foarte vulnerabilă, astfel că îți poate fi greu să te descurci în activități ce presupun eforturi de tot felul. Selectează prioritățile și a răbdare cu tine însuți. Te vei simți mai bine spre mijlocul intervalului analizat, așa încât îți poți planifica întâlniri și dialoguri importante în zilele de Marți, Miercuri și Vineri. Predomină în această săptămână, subiectele referitoare la sănătate și la domeniul profesional. Ești foarte solicitat la serviciu, însă trebuie să-ți îngrijești și sănătatea. Cu puțin efort și bunăvoință vei reuși să rezolvi și îndatoririle profesionale, și nevoile personale sau pe cele ale membrilor familiei. La sfârșitul săptămânii apar cheltuieli, însă și câștiguri importante dinspre locul de muncă. Informații prețioase legate de salarizarea locului de muncă.

Rac

Ai dori să te afli mai mult în compania prietenilor și a oamenilor importanți de la locul de muncă. Vorbești frumos, ai idei bune, mărețe, scopuri nobile, însă pare că nimeni nu te observă în peisajul cotidian. Surprizele din partea persoanelor cărora le dorești compania și aprecierea pot fi cu totul altele decât cele preconizate de tine. Prin comportamentul tău și prin felul în care îți exprimi opiniile și planurile, persoanele sus-puse te vor aprecia sau nu. Sunt zile bune pentru detașare de cotidian, pentru a fi mai mult tu cu tine și pentru a te ocupa, în taină, de planurile tale personale. Dialogurile cu persoane interesante din sfera profesională te vor ajuta să înțelegi ițele complicate din conducerea sau legislația domeniului în care activezi. Evită să formulezi concluzii și mai ales să povestești altora cele aflate pe căi neobișnuite. În weekend te vei simți excelent.

Leu

Este mare zarvă în preajma ta, mai ales la locul de muncă, în conducerea domeniului profesional în care activezi. Sunt probabile discuții aprinse cu șefii, cu autoritățile, plus schimbări de anvergură la locul de muncă. Aspectele financiare sunt în plină dezbatere profesională, atât printre colegi, cât și printre șefi. Foarte evidente sunt în aceste zile și relațiile de prietenie, dar și acelea cu persoane alături de care ești implicat în proiecte socio-profesionale sau în acțiuni de voluntariat. Dialogurile cu prietenii sunt importante, astfel că ar fi bine să notezi cele aflate sau petrecute între tine și aceste persoane. Deocamdată, cei mai buni prieteni și totodată cei care te pot sfătui de bine și sincer, sunt numai membrii familiei. Sfârșitul săptămânii este favorabil odihnei, treburilor ușoare și regândirii planurilor personale.

Fecioară

La începutul săptămânii ești animat de gânduri nobile, dornic de a călători și de a te implica în activități care să-ți lărgească orizontul cunoașterii. Pe de altă parte, sunt posibile vești din și despre străinătate care să-ți dea de gândit. Selectează doar ce îți este ție de folos și evită implicarea în problemele altora. Zilele de Marți și Miercuri sunt foarte importante la locul de muncă, însă și pentru tot domeniul profesional în care activezi. Posibil ca forurile superioare să ia decizii majore privind un nou parcurs profesional, să modifice legislația și, în consecință, condițiile de muncă să fie cu totul altele după această săptămână. De asemenea, este posibil să fii invitat în colaborări deosebite sau să rediscuți termenii unei colaborări vechi. În orice situație, tema de fundal a săptămânii este schimbarea în domeniul socio-profesional.

Balanță

Săptămâna debutează cu aspecte financiare legate de datorii, bani și bunuri comune cu alții, moșteniri și partaje. Din umbră, încep să se formeze conflicte cu oamenii alături de care ești implicat în chestiuni financiare sau cu instituțiile de care ești legat prin bani sau bunuri. Sunt zile bune pentru a călători, a învăța, a te implica în cursuri profesionale pe termen lung. Dorința de rafinare sufletească este mare și ușor de îndeplinit cu puțin efort și bunăvoință. Pe de altă parte, toate acestea sunt legate de bani, probabil fiind nevoit să achiți plata unei călătorii sau a unui curs profesional. Selectează cheltuielile prioritare, deoarece în umbră există obstacole care, la un moment dat, îți vor zădărnici planurile de călătorie, relațiile cu străinătatea și formele de școlarizare/ instruire. În weekend se conturează reuniuni cu lume multă și de bună calitate.

Scorpion

Relațiile parteneriale îți deschid săptămâna în mod spectaculos. Fie că este vorba de aspecte plăcute, fie de unele mai puțin plăcute, surprizele se vor ține lanț, iar până să te dumirești despre ce este vorba se vor fi epuizat aceste aspecte și vei fi nevoit, de împrejurări, să treci la alte subiecte și treburi cotidiene. Înțelegerea a ceea ce se petrece în planul partenerial depinde în exclusivitate de tine, cu condiția să vrei să vezi cu adevărat realitatea, atât din relația de cuplu, cât și din relațiile de colaborare profesională. Se conturează aspecte financiare comune cu alții, în speță cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Sunt probabile decizii majore, cu efecte pe termen lung, fie pentru a achita datorii vechi, fie pentru a investi în situații de anvergură. La finalul săptămânii îți sunt favorizate călătoriile, procesele de învățare și activitățile culturale.

Săgetător

Este multă forfotă la serviciu, însă și acasă în plan familial. Vei fi nevoit să te adaptezi din mers, să-ți reorganizezi programul cotidian și să rezolvi rapid, sarcini urgente. Răsturnările de situație vor fi la ordinea zilei, demarate din umbră de către colegi sau subalterni, care intenționează să-ți zădărnicească bunul mers al programului cotidian. Ești bine susținut de către șefi și autorități, astfel că poți apela cu succes la sprijinul lor. Relațiile parteneriale sunt active prin discuții importante sau prin acțiuni de anvergură. Atât relația cu partenerul de viață, cât și o relație de colaborare profesională își pot schimba termenii și condițiile de desfășurare, în sens benefic. Totuși, cele discutate și decise în aceste zile nu pot fi definitive, datorită unor factori ce depășesc, deocamdată, sfera ta de înțelegere. În weekend apar cheltuieli.

Capricorn

Ești preocupat de segmentul amoros în primele zile ale săptămânii. Surprizele din partea copiilor sau a persoanei iubite sunt la ordinea zilei, bine fiind să fii pregătit pentru orice. Însă, indiferent de situație, totul are iz de progres și te ajută să ieși din zona ta de confort. La serviciu sunt zile importante. Este posibil să primești sarcini de lucru noi, deosebite, pe termen lung, alături de colegi de bună calitate. Dialogurile și activitățile intelectuale sunt de bun augur și de luat în seamă în mod serios și asumat. Ești sprijinit în demersurile profesionale și de către prieteni sau de persoane influente din mediul profesional în care activezi sau dorești să activezi. Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă, evidențiindu-se afecțiuni mai vechi sau mai noi. Relațiile parteneriale te vor solicita în weekend, însă cu discuții și acțiuni benefice.

Vărsător

Acasă în familie este multă zarvă, fie că vorbim despre desfășurarea treburilor gospodărești, fie că vorbim despre problemele unor membri ai familiei care îți răscolesc mult sufletul. Ineditul și surpriza sunt la ordinea zilei, astfel că ar fi bine să te obișnuiești cu ele în atmosfera domestică și familială. Neplăcerile din casă și din familie au de-a face cu moștenirile, cu banii și cu bunurile patrimoniale. Relațiile sentimentale sunt frumoase, dinamice, fiind zile bune pentru dialog echilibrat și acțiuni constructive atât pentru tine, cât și pentru persoana iubită sau pentru copii. Totul este să fii înțelegător cu cei dragi și să le accepți planurile propuse. Cele discutate și petrecute în aceste zile în segmentul amoros vor avea efecte importante pe termen lung. La sfârșitul săptămânii se conturează treburi de rutină, însă și oboseala își va spune cuvântul.

Pești

Ideile pe care le ai la începutul săptămânii le prezinți și altora într-un mod uimitor pentru toată lumea. Limbajul abordat, atât cel verbal, cât și cel nonverbal îți va aduce fie aplauzele unora, fie oprobiul altora. Călătoriile pe distanțe scurte pot fi frecvente și surprinzătoare. Acasă în familie se prefigurează treburi importante alături de membri familiei. Dialogurile cu cei dragi vor avea efecte benefice pe termen lung, de aceea implică-te serios în tot ce ține de casă, bunuri patrimoniale și nevoile sau problemele membrilor familiei. Poate intra în discuție o călătorie îndepărtată, peste mări și țări, abordarea unor forme de școlarizare sau activități culturale împreună cu neamurile. Tot ce ține de locurile natale și de neamuri intră în sfera ta de interes acum. În weekend se conturează distracții, aventuri și ceva neplăceri în relațiile amoroase.

 

Text de astrolog Anca Stoica

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…