A List Magazine ∙ November 28, 2022 ∙ 8 min read

Astrologul Anca Stoica ne spune în cele ce urmează cum arată horoscopul săptâmănii. Iată ce ne rezervă astrele în perioada 28 noiembrie- 4 decembrie 2022.

Berbec

Foarte importante sunt dialogurile cu prietenii și cu susținătorii din segmentul socio-profesional în care activezi. Ideile vehiculate în preajma ta, te vor inspira să creezi adevărate opere de artă fie la nivel de obiecte, fie la nivel mental de tipul un plan extraordinar de afaceri sau de creștere a veniturilor dintr-o activitate dragă sufletului tău. Relațiile sentimentale încep să se armonizeze, astfel că te poți delecta cu activități comune cu cei dragi. Pe de altă parte, ai nevoie de liniște și relaxare departe de zumzetul cotidian. Retrage-te în locuri frumoase, meditează în tihnă, colorează desene sau ascultă muzică. Vei reveni în mijlocul celorlalți cu forțe proaspete.

Taur

O săptămână cu multă forfotă în plan socio-profesional. Discuții cu șefii, schimbarea statutului tău în cadrul unui grup de lucru, participarea la diverse reuniuni profesionale. Însă și acasă, membrii familiei te solicită pentru treburile gospodărești. Este nevoie să găsești un echilibru între îndatoririle profesionale și cele personale față de casă și familie. Prietenii îți sunt alături cu sfaturi și idei bune. Totuși, evită să vorbești prea mult despre tine și intențiile tale. Ai nevoie deocamdată să aduni informații, să le procesezi în tihnă și să-ți trasezi noi direcții personale și profesionale. Se deschide un nou capitol în relațiile cu prietenii și protectorii de la locul de muncă.

Gemeni 

Apar șanse de a călători în străinătate, fie de agrement, fie pentru studii sau pentru a munci. Este bine să planifici orice fel de călătorie pentru următoarele patru săptămâni, deoarece gândindu-le acum la detalii se vor putea materializa foarte bine la momentul potrivit. Discuții și reuniuni profesionale cu șefi și cu reprezentanți oficiali ai unor instituții. Se vor lămuri îmbunătățirile ce trebuie aduse la unele sarcini de lucru, dar și hibele care au dus la întârzieri sau amânări ale unor activități ce trebuiau finalizate demult. Gândirea și comunicarea devin clare, astfel că te vei descurca foarte bine în orice fel de interacțiune cu ceilalți.

Rac 

Este nevoie să acorzi timp și resurse achitării facturilor, taxelor sau altor tipuri de datorii. Relaționare cu specialiști în finanțe-bănci este binevenită, pentru că poți afla informații prețioase referitoare la bunul mers al investițiilor tale. Pe de altă parte, sunt zile bune pentru a lămuri aspecte financiare comune cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Planuri de călătorii îndepărtate și de studii pe termen lung. Dialogurile cu persoane erudite îți vor lumina sufletul și te vor ajuta să-ți schimbi câte ceva din filozofia de viață abordată până acum. Foarte animat este segmentul profesional în a doua parte a săptămânii. Mai ales relațiile cu șefii sunt provocatoare.

Leu  

Relațiile parteneriale sunt foarte provocatoare la începutul săptămânii. În umbră există detalii ascunse privitoare la intențiile partenerului de viață sau la intențiile colaboratorilor. Fii prudent și reținut față de aceste persoane! Apar cheltuieli urgente pe taxe și facturi. Cei dragi pot apela la sprijinul tău material. Mai întâi rezolvă prioritățile tale și apoi ia în calcul și nevoile celorlalți. Dorința de rafinare sufletească se accentuează în a doua parte a săptămânii. Vizionează spectacole de teatru, de film sau mergi la un concert de muzică. Tot ce ține de sfera artelor te liniștește și îți înnobilează sufletul.

Fecioara

Ai mult de lucru la serviciu, dar și acasă te așteaptă treburi restante. Selectează prioritățile și la nevoie cere sprijinul cuiva drag și de încredere să-ți ofere o mână de ajutor. Sănătatea este vulnerabilă, fiind nevoie să mergi la controale medicale de specialitate. Totuși vei găsi ca prin minune remedii binefăcătoare ce te vor ajuta multă vreme de acum încolo. Acceptă și variantele neconvenționale de tratament, pentru că vei avea rezultate uimitoare. Relațiile parteneriale sunt provocatoare, deoarece se animă foarte mult. Fii foarte atent la ceea ce se petrece în acest segment, pentru că sunt posibile reproșuri din partea celorlalți. Cheltuieli, cam mari, comune cu alții.

Balanța

Ocupă-te serios de un hobby! Sunt zile bune pentru a-ți reorganiza programul cotidian, astfel că sunt șanse să aloci zilnic momente necesare sufletului tău pentru a te bucura și relaxa totodată. Cei dragi nu-ți vor ține isonul, deci tu implică-te numai în treburile tale. Dinspre segmentul profesional apar provocări mai ales din partea șefilor. Colegii te ajută destul de puțin în această perioadă, astfel că bazează-te numai pe forțele tale. Dozează-ți eforturile, pentru că pot interveni fluctuații ale energiei vitale și de aici să fii nevoit să te odihnești mai mult. Partenerul de viață te provoacă la discuții serioase. Prudență și răbdare!

Scorpion

În prima parte a săptămânii este nevoie să te ocupi de treburile gospodărești și de relațiile cu cei dragi. Sunt posibile discuții aprinse cu membrii familiei, pe seama faptului că ești foarte ocupat la serviciu, iar pentru acasă nu mai ai timp și resurse vitale.Depune eforturi să echilibrezi atât latura familială, cât și pe cea profesională. Antrenează-i pe cei dragi în activități recreative și rezervă momente și pentru hobby-urile tale. Sunt momente excelente pentru a te delecta cu artele.  Din cauza evenimentelor în care ești implicat, sănătatea devine vulnerabilă, având nevoie de odihnă conștientă și de îngrijiri de specialitate.

Săgetător

O săptămână în care ești înconjurat de multă lume. Ai multe de rezolvat, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Totul este să-ți ordonezi prioritățile și să eviți implicarea în treburile altora. Interesant este faptul că gândurile tale sunt focalizate pe idei mărețe și nobile. Comunicându-le și celorlalți vei reuși să vezi și alte fațete ale realității înconjurătoare. Acasă, membrii familiei au nevoie de sprijinul tău moral, emoțional sau material. Nostalgia și farmecul vremurilor copilăriei te învăluie pe neașteptate, atrăgându-i și pe cei dragi spre a povesti vrute și nevrute, din vremuri de demult. Ocupă-te, din când în când și de un hobby drag sufetului tău!

Capricorn

Aspectele financiare din segmentul locului de muncă își deschid săptămâna. Poate fi vorba despre primirea salariului, a unor cadouri sau favoruri substanțiale. Totuși, ceva te nemulțumește fie că este vorba despre răsplata eforturilor depuse, fie despre ambientul profesional, care din când în când se animă prin conflicte serioase. Este vremea discuțiilor cu șefii referitor la îmbunătățirea salarizării tale sau măcar a condițiilor de muncă. Sunt șanse de a obține ceva în plus la salariu, dar nu miza foarte mult pe asta. Segmentul financiar este încă vulnerabil și turnurile pot fi de proporții. Discuții, întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat și călătorii.

Vărsător

Ești plin de energie în această săptămână și hotărât să schimbi multe și mărunte în viața ta. Segmentul partenerial necesită îmbunătățiri și vei știi foarte bine ce ai de făcut. Se închid cicluri importante de viață în doi sau de lucru în diverse echipe de lucru. Instabilitatea în relații mai durează puțin, însă deja se conturează direcții noi. Fii pregătit pentru schimbări și pentru a primi în viața ta oameni noi! Pe de altă parte, sunt șanse de a-ți crește veniturile, fie din activitatea profesională desfășurată la serviciu, fie cineva drag și de încredere îți oferă cadouri sau favoruri substanțiale. Dialoguri și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat.

Pești

Sunt zile bune pentru a sta de vorbă cu tine însuți. Este nevoie să schimbi câte ceva în filozofia de viață și apoi în planurile personale și profesionale. Sănătatea se îmbunătățește vizibil, dar nu forța nota. Vulnerabilizarea corpului fizic persistă. Ar fi bine să-ți reorganizezi programul cotidian, astfel încât să alternezi regulat orele de odihnă cu orele de relaxare. Planifică ședințe de înfrumusețare, de analize medicale suplimentare, însă orientează-te și spre hobby-uri sau spre activități dragi sufletului tău. Farmecul pe care îl emani în aceste zile va atrage susținători pentru tot ce dorești să întreprinzi. Primești bani, cadouri sau favoruri spre finele săptămânii.

Text de ASTROLOG ANCA STOICA

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….