A List Magazine ∙ August 7, 2022 ∙ 8 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna 8-14 august 2022.

Berbec

O perioadă interesantă pentru segmentul socio-profesional! Întâlniri și discuții cu oameni importanți, cu șefi, cu figuri autoritare din diverse zone ale vieții cotidiene, invitații la evenimente sociale, cu multă și diversă lume. Caruselul de situații în care, vrei, nu vrei, ești antrenat te poate obosi la un moment dat, de aceea fii prudent și implică-te cu măsură. Numai tu poți gestiona corect și util tot ce trăiești. A te lăsa dus de val, nu se recomandă acum. Discuții cu prietenii pe teme financiare, fiind posibilă demararea unor colaborări fructuoase pe termen lung. Răbdare, toleranță și dozarea eforturilor!

Taur 

Sunt zile favorabile activităților culturale, rafinării mentalului și sufletului, dar mai ales pentru a dialoga cu oameni erudiți și școliți în ale vieții. Învață, informează-te, schimbă idei cu cei dragi și trasează-ți un plan de îmbogățire a bagajului educațional. Poți fi ajutat în acest sens de către prietenii care au călătorit în afara granițelor țării sau de alții care lucrează deja în alte țări și îți pot oferi amănunte deosebite despre filozofia și cultura altor popoare. Întâlniri și dialoguri cu multă lume, cu șefi, autorități, dar și cu persoanele importante din mediul familial. Foarte bine ar fi dacă ai rezerva momente regulate pentru meditații interioare și plimbări în aer liber.

Gemeni

Cheltuieli profesionale și discuții importante referitoare la plăți comune cu alții, dar și legate de veniturile obținute din colaborări. Este posibil ca datorită relaționării favorabile cu șefii de la locul de muncă, aceștia să-ți răsplătească eforturile fie prin bani, fie prin bunuri sau favoruri. Sunt susținute călătoriile pe distanțe lungi, dialogurile cu persoanele străine sau implicarea în studii și cursuri pe termen lung. De mare folos ți-ar fi planificarea unor secvențe de învățare care să te ajute în ascensiunea socio-profesională. Sfaturile unei persoane erudite din anturajul apropiat, urmează-le cu încredere. Dispute profesionale și controverse în relațiile cu prietenii.   

Rac

Este nevoie să te ocupi de partenerul de viață, dar și de colaborările socio-profesionale. Sunt posibile discuții aprinse de la faptul că sistemul tău de valori morale și spirituale diferă mult față de al celorlalți. De asemenea, pot apărea situații parteneriale legate de o călătorie îndepărtată, în străinătate sau privitor la relaționarea cu unii prieteni. Prudență și răbdare! Ascultă și ceea ce au de zis ceilalți. Cheltuieli pe facturi, plata unor servicii de care te folosești împreună cu alții, dar și sporirea veniturilor colaterale locului de muncă. Sunt șanse să călătorești, să iei legătura cu persoanele dragi aflate în străinătate sau să te implici în studii și cercetări diverse.

Leu

Activități de rutină, forfotă la serviciu, dar și accentuarea unor afecțiuni vechi cumulate cu oboseală. Planifică încă de la începutul săptămânii ceea ce ai de făcut în perioada actuală și urmează atent fiecare pas. Pe de altă parte, odihnește-te conștient și roagă-i pe cei dragi să te ajute atât cât pot sau cât este nevoie. Discuții parteneriale, mai ales cu partenerii din segmentul profesional. Aparent sunt banalități, dar fii prudent și privește dincolo de amabilitățile și măștile afișate. Vor reveni în prim-plan acțiuni comune cu aceste persoane și discuții desfășurate undeva, cândva, fiind nevoie de îmbunătățiri. Cheltuieli comune cu alții, facturi, datorii și investiții. 

Fecioara  

Segmentul amoros îți atrage atenția, fie prin cheful de aventuri și frivolități, fie prin discuțiile și acțiunile cu cei dragi. Persoana iubită te provoacă la a stabili o relația profundă, cu efecte pe termen lung sau la a rediscuta posibilitatea unui act matrimonial sau a unui copil. Gândește-te bine ce alegi, dar totuși nu întârzia prea mult cu răspunsul! La serviciu este forfotă, relații colegiale anoste, însă cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu bine. Intră în discuție și colaborările din sfera socio-profesională, dar se conturează aspecte benefice. Cheltuieli majore cu alții sau datorită altora.

Balanță

Casa și familia reprezintă subiectele principale de la începutul perioadei analizate. Discuții aprinse fie pe teme profesionale, fie legate de sănătatea ta sau a unei rude. Fii prudent, întrucât diferențele de opinii spuse în grabă, pe negândite pot declanșa neplăceri gratuite, pe termen lung. Ocupă-te și de gospodărie! Relațiile sentimentale îți dau de furcă, atât copiii, cât și persoana iubită. Ies la iveală animozități vechi, ce acum trebuie discutate și lămurite. Banii și bunurile sunt mărul discordiei în plan amoros. Pune limite clare între sentimente, respect și nevoile altora care vor de fapt și de drept, să profite de pe urma ta. Forfotă profesională.

Scorpion

Discuții și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanțe scurte, dar și posibilitatea de a te instrui prin lecturarea unor cărți bune sau prin participarea la cursuri scurte. Selectează-ți anturajul și informațiile cărora le dai crezare. Nu tot ce este în preajma ta îți este și util. Treburi gospodărești și discuții aprinse cu membrii familiei pe teme parteneriale și profesionale. Ascultă sfaturile celorlalți, pentru că sunt obiective și dezinteresate. A doua parte a săptămânii evidențiază relațiile sentimentale și hobby-urile. Recreează-te alături de cei dragi prin activități amuzante. Ești apreciat și iubit de ceilalți și de aici apare o serie de situații benefice.

Săgetător  

O perioadă în care relațiile cu cei apropiați îți dau mult de furcă. Este vorba despre reluarea unor discuții și acțiuni privitoare la chestiuni profesionale. Vei constata că intențiile tale sunt foarte diferite de ale celorlalți, aspect care duce fie la îndepărtarea de unii, fie la renunțarea unor colaborări sau proiecte comune. Cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian, pentru casă, dar și pentru cineva drag aflat la nevoie. Sunt zile bune pentru înfrumusețarea spațiului de locuit, pentru întâlniri și discuții agreabile cu membrii familiei și cu neamurile. Se conturează schimbări importante în plan amoros și în relația cu copiii. Prudență, răbdare, discernământ!

Capricorn

Ești plin energie încă de la începutul săptămânii, aspect care te ajută să trasezi planuri de viitor. Dar, pe de altă parte, ai șanse bune de finaliza treburi personale restante. Sprijin important primești de la persoanele din anturajul apropiat, numai dacă le permiți acest lucru. Se întrezăesc cheltuieli cotidiene, informații noi privitoare la salarizarea de la locul de muncă, dar există și posibilitatea să primești bani, cadouri sau favoruri. Prudență la capitolul financiar, întrucât sunt posibile erori și cheltuieli nefondate. Discuții și întâlniri agreabile cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii plăcute pe distanțe scurte, informații deosebite.  

Vărsător  

Sunt zile favorabile pentru a te gândi pe îndelete la planurile tale de viitor și la ce îți dorești cu adevărat. Interiorizarea, dialogul cu propria-ți ființă, accesul la informații deosebite, revelatoare te ajută acum să înțelegi mai bine situațiile în care ești implicat. Sănătatea este vulnerabilă, bine fiind să-ți dozezi eforturile, să eviți spațiile aglomerate și oamenii care te solicită prea mult. Îți vei reveni foarte bine și repede din stările neliniștitoare, orientându-ți atenția și eforturile spre acțiuni personale constructive și spre oameni progresiști. Cheltuieli pentru cele necesare traiului cotidian, dar și pentru casă, pentru membrii familiei sau pentru rude. 

Pești

Debutul săptămânii îți aduce în preajmă prietenii și persoanele importante din mediul profesional. Discuții foarte interesante, informații utile pentru dezvoltarea ta personală, dar și pentru sănătate. Totuși ar fi bine să eviți a povesti prea multe și prea mărunte despre tine și despre planurile tale de viitor. Sunt zile bune pentru a te gândi pe îndelete la oamenii din preajma ta și la situațiile în care ești implicat. Este vremea potrivită pentru a renunța la tot ce te nemulțumește și mai ales la persoanele care s-au dovedit neserioase. În a doua parte a perioadei analizate te vei simți mult mai bine. Se conturează noutăți financiare de mare anvergură.

Text de astrolog ANCA STOICA

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…