A List Magazine ∙ July 3, 2022 ∙ 8 min read

Luna lui cuptor aduce multe schimbări în viața unora dintre noi. Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele pentru luna iulie a acestui an.

Berbec

Foarte dinamic este sectorul domestic și relațiile cu membrii familiei. Discuții importante, purtate pe tonuri ridicate, posibil declanșarea sau reluarea unor conflicte vechi de familie. Fii prudent și ține cont de nevoile și sfaturile membrilor familiei, altfel există riscul să se permanentizeze unele fisuri în relații. În plan amoros se conturează noutăți, schimbări importante atât într-o relație de iubire, cât și relațiile cu copiii. Activitățile de genul hobby și cele distractive vor fi frecvente. Relațiile cu străinătatea, călătoriile și studiile revin în atenție, probabil fiind nevoie să reiei unele demersuri sau unele secvențe. La serviciu apar schimbări în conducere, dar și locul tău în cadrul unui colectiv de lucru poate suferi niscai modificări definitive.

Taur

Ești foarte preocupat cu demersuri ce implică discuții cu persoanele din anturajul apropiat, dar și călătorii pe distanțe scurte. Forfota mentală este la cote ridicate, așa că e bine să fii prudent și să-ți selectezi prioritățile. Evită să vorbești despre planurile tale sau despre vulnerabilitățile tale. Unii vor înțelege greșit ceea ce spui, acționând în consecință. Probabil că în urma dialogurilor sau evenimentelor în care ești implicat alături de alții, mai ales alături de persoane străine îți vei remodela sistemul valorilor morale și spirituale, abordând totodată și o altă filozofie de viață și activitate. Rezervă momente de odihnă și detașare de cotidian. Casa și familia te vor acapara mult în a doua parte a lunii, fiind nevoit să te ocupi de treburi domestice.

Gemeni

Cheltuieli, discuții referitoare la bani, informații dinspre locul de muncă referitoare la salarizare sau la modificarea condițiilor de muncă. Este bine să reții cele aflate pe parcursul acestei luni, întrucât îți vor fi de mare folos undeva, cândva. Relațiile cu anturajul apropiat sunt foarte animate, fiind posibile multe discuții și întâlniri importante. Unii prieteni sau unele rude îți pot oferi soluții inedite pentru situațiile problematice în care te afli. Totuși, ferește-te de lamentări și resentimente! Însă, legat de banii și bunurile comune cu alții se conturează un final de capitol. Poate fi vorba despre plata unor datorii, dar pot intra în discuție și partajele sau moștenirile. Călătorii pe distanțe scurte, planuri de studii, dar și de vacanță.

Rac

Este o perioadă de mare forță pentru tine, deoarece primești o energie astrală deosebită. De aceea, rezervă momente de răsfăț și stai de vorbă cu tine însuți. Îți sunt favorizate trasarea planurilor pe termen lung, fie că este vorba despre planul personal, fie despre cel socio-profesional. Totuși, ai grijă să eviți comportamentele agresive și implicarea în acțiuni care nu te privesc. Relațiile parteneriale sunt răscolite, existând posibilitatea destrămării unui mariaj sau a unei colaborări. Termenii și condițiile de desfășurare a oricăror relații parteneriale se vor schimba radical și definitiv. Bine este să te retragi din situațiile, relațiile care nu te mai satisfac. Schimbări financiare de anvergură.

Leu

Prima parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de aspectele materiale ale vieții cotidiene. Odihnește-te, plimbă-te cât mai mult prin aer liber și gândește-te pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Revelațiile de acum te vor ajuta foarte mult în lunile următoare. Sănătatea este vulnerabilă. Sunt posibile intervenții chirurgicale sau răniri pe corpul fizic aparent din lucruri mărunte. La serviciu se conturează finalul unei etape, fie prin terminarea unei secvențe profesionale, fie prin schimbarea locului de muncă la propriu. Sunt șanse de a pune la punct anumite aspecte profesionale, dar nu forța nota. În a doua parte a lunii vei străluci. 

Fecioară

Foarte evidente sunt relațiile cu prietenii și susținătorii, protectorii din segmentul profesional. Întâlniri, discuții importante, planuri de anvergură pe termen lung, alături de oameni de nădejde. Sunt posibile și controverse, dar rolul lor este constructiv în sensul că te vor ajuta să auzi și să testezi și alte perspective ale aceleiași situații sau ale aceluiași subiect. În plan amoros se încheie o etapă, se lămuresc animozitățile, se rediscută termenii și condițiile unei relații afective. Relațiile cu copiii se modifică, pentru că îți vei schimba tu percepția față de iubire și implicațiile ei. A doua parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de cotidian. Discuții și întâlniri tăinuite. 

Balanță

Ești foarte solicitat în plan socio-profesional. Sunt posibile discuții și întâlniri cu persoane oficiale, cu șefi, participare la evenimente cu multă lume, atât acasă alturi de membrii familiei și de rude, cât și într-un cadru oficial la serviciu. Se recomandă prudență, întrucât există riscul să contești orice fel de autoritate. Imaginea ta publică și poziția în cadrul unui colectiv important pot avea de suferit. În segmentul domestic se conturează un final de etapă, în sensul că este posibil să apară schimbări locative definitive, dar și lămuriri patrimoniale împreună cu cei dragi. Relațiile cu prietenii se animă mult în a doua parte a lunii. Întâlniri, discuții, activități distractive comune, dar și controverse în unele relații, care astfel se vor destrăma.

Scorpion

Relațiile cu străinătatea sunt evidente de-a lungul acestei luni. Sunt posibile călătorii pe distanțe lungi, planuri pe termen lung fie pentru a călători de agrement, fie pentru studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate sau legi prietenii noi cu persoane din străinătate. Totul este să nu forțezi nota și să nu te avânți pe terenuri necunoscute, doar așa de dragul aventurii și noutății. Relațiile cu anturajul apropiat se vor reconfigura. Te vei îndepărta de unele persoane, dar te vei apropia de altele. Pe de altă parte, dorința de elevare sufletească este mare și ai toate șansele să o îndeplinești. Implică-te în activități culturale și studii pe termen lung. A doua parte a lunii îți aduce în atenție segmentul socio-profesional. Discuții și activități importante cu șefii.

Săgetător

Preocupările din această lună sunt legate de segmentul financiar. Pe de o parte, veniturile tale vor cunoaște un final, o schimbare majoră. Însă, pe de altă parte primești ajutor substanțial de la și prin alții, cum ar fi de la partenerul de viață, de la rude sau de la colaboratori. Se recomandă prudență la cheltuieli și evitarea datoriilor. Totuși vor apărea cheltuieli comune cu alții, fie pe bunuri folosite și administrate în comun, fie pe servicii comune. Relațiile parteneriale au nevoie de reconfigurări, iar pe acestea le vei determina tu într-un fel sau altul. Stabilește clar ce anume dorești vizavi de ceilalți, dar și vizavi de nevoile tale sufletești. De mare ajutor îți sunt activitățile culturale, dialogurile cu oameni erudiți și participarea la seminarii și cursuri spirituale.  

Capricorn

Foarte importantă este perioada pentru tine, deoarece sunt șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea, felul de a fi, de a-ți trasa planuri noi de viitor și de a începe să relaționezi altfel cu alții. Rezervă momente de gândire profundă vizavi de situațiile și relațiile în care ești implicat. Renunță fără echivoc la cele care nu te mai satisfac sau care te solicită nepermis de mult. Relațiile parteneriale sunt răscolite, dar cumva se lămuresc animozități, se schimbă termenii și condițiile de desfășurare, apar noutăți. Însă, unele relații și colaborări se pot finaliza definitiv din cauza viziunilor total diferite ale celor implicați. Cheltuieli comune cu alții, discuții referitoare la bani și bunuri comune cu alții.

Vărsător

Persistă senzația că în culisele vieții tale există forțe care îți dirijează deciziile și activitățile. Pe undeva așa este, dar privind atent la ceea se petrece în jurul tău vei constata că totul se desfășoară spre binele tău suprem. Totul este să accesezi partea plină a paharului vieții tale și să recunoști acele realizări și acele aspecte benefice. Sănătatea este deficitară, așa încât fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Sunt posibile consultații, analize medicale și intervenții chirurgicale. Oboseala este accentuată și ar fi bine să te odihnești. Multe lumini și umbre la locul de muncă. Activitate profesională intensă și relații colegiale tensionate. Răbdare, toleranță și muncește corect, la timp, însă dozându-ți eforturile.

Pești

Relațiile amoroase și distracțiile reprezintă subiectele principale ale primei jumătăți din această lună. Se vor evidenția controversele între tine și cei dragi, plus relații deficitare și cu copiii, și cu persoana iubită. Fii prudent și nu forța nota! Unele relații de acest fel se pot destrăma. Ocupă-te și de un hobby drag sufletului tău, pentru că îți va aduce relaxare, informații și prieteni noi și, nu în ultimul rând, amuzament. În a doua parte a lunii, se pot evidenția probleme de sănătate mai vechi. Ține cont de semnalele organismului, odihnește-te și mergi la controale de specialitate. Chiar ai nevoie de un stil de viață sănătos și potrivit constituției tale.

TEXT DE ASTROLOG ANCA STOICA

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…