A List Magazine ∙ November 7, 2023 ∙ 2 min read

În fiecare an, organizatorii de festivaluri oferă mai mult decât un lineup, ei reușesc să ofere fanilor experiențe inedite. Nimic nu se compară cu senzația pe care o trăiești pe o mare arenă, la malul mării, în mijlocul unui oraș sau într-o cetate medievală, alături de grupul de prieteni. La nivel european, în fiecare an fanii sunt invitați să-și voteze festivalul favorit în cadrul European Festival Awards, iar festivalul UNTOLD este nominalizat la cea mai importantă categorie “Best Major Festival”.

Înca din momentul lansării, în 2009, European Festival Awards s-a poziționat ca un eveniment care își propune să recompenseze inovația în industria de evenimente. În lista nominalizaților au fost incluse festivaluri europene care sunt implicate în acțiuni de sustenabilitate,

caritabile sau sociale, dar și în proiecte care susțin dezvoltarea prin educație.

România se află pe harta marilor evenimente la nivel global datorită festivalului UNTOLD, care anul acesta a urcat pe locul 6 în topul celor mai mari 100 de festivaluri din lume.

Festivalul UNTOLD este despre emoția de a fi prezent la fiecare capitol din această poveste, până la emoția creată de show-urile și producțiile vizuale impresionante, de numeroaselor personaje care dau culoare acestei experiențe. Timp de patru zile trăim împreună în aceast univers care creează un culoar între lumea reală și o lume fantastică, plină de personaje mitice și decoruri unice. Cei care reușesc să transforme zilele de festival în cele mai frumoase zile din an, creează momente memorabile care sunt răsplătite de fani cu un vot în singurul clasament european dedicat industriei de evenimente, European Festival Awards.

Și Neversea, cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, este nominalizat la categoria “Best Major Festival”.

Procedura de vot pentru cea de-a 13-a ediție a European Festival Awards se încheie pe data de 30 noiembrie, ceremonia de decernare a trofeelor va avea loc în luna ianuarie 2024.

Dacă ai experimentat bucuria autentică a universului UNTOLD, e momentul să te implici în procedura de votare în European Festival Awards: https://www.europeanfestivalawards.org/award-categories/

Related Posts

Clătite bucovinene. Rețetă by Chef Adi Hădean

Clătite umplute cu multă brânză, acoperite cu smântână și încă ceva în plus. Iată rețeta recomandată de Chef…

Jennifer Lopez, primele destăinuri după divorțul de Ben Affleck

Jennifer Lopez a ales să-și deschidă sufletul în fața presei și să vorbească fără ocolișuri despre trăirile ei…

Taylor Swift, Blake Lively și Ryan Reynolds au donat 6 milioane de dolari

Unele celebrități nu rămân insensibile la dezastrul creat, în viețile oamenilor obișnuiți, de ultimele manifestări ale vremii extreme…

Georgia May Jagger a născut

Mick Jagger este, din nou, bunic. Fiica lui Mick Jagger, Georgia May Jagger, a născut.  Modelul în vârstă…

10 modele faimoase pentru rolurile de la Hollywood

Frumusețea, dar și talentul, le-au adus de sub reflectoarele prezentărilor de modă, sub cele ale Hollywood-ului. Acestea sunt…

Actrița Kristin Scott Thomas s-a măritat la 64 de ani

Actrița britanică Kristin Scott Thomas s-a recăsătorit la 64 de ani. Alesul vedetei este redactorul șef al publicației…

Inspirație pentru viitor: Celebrarea Zilei Internaționale a Fetelor 2024

Text semnat de: Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec Astăzi sărbătorim forța și potențialul fetelor, datorită unei rezoluții…

Cei mai frumoși 10 bărbați din lume, conform ”Proporției de aur”

Frumusețea e în ochii privitorului sau se calculează științific? Un renumit chirurg plastic din Londra, Dr Julian De…

UNTOLD X: 7-10 AUGUST 2025. Abonamentele, disponibile din 10 octombrie

UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să…

Meghan Markle, apariție spectaculoasă la un eveniment din Los Angeles

 Meghan Markle a atras toate privirile cu rochia ei roșie semnată Carolina Herrera, la gala organizată week-endul trecut…