Față în față cu realitatea educației  

În cadrul unei competiții numită „Ce școală mi-aș dori?”, susținută de către ziarul britanic The Guardian, 1000 de copii britanici și-au făcut auzită vocea. Desigur că o parte dintre copilași au profitat de această ocazie rară pentru a-și dori ca școala să fie complet abolită, însă majoritatea dintre respondenți și-au accesat izvoarele de creativitate și au propus: o școală situată într-un submarin care să fie decorat cu hărțile lumii acvatice, creioane care să fie activate vocal, elicoptere personale, dar și cărți și laptop-uri pentru fiecare elev, ore mai puține, câte o piscină și, dacă se poate, camere de relaxare. Ideile creative au fost, însă, susținute și de idei mai aproape de realitatea noastră, cum ar fi: toalete curate și săpun, precum și încuietoare care să funcționeze, respect din partea profesorilor, respect din partea comunității, care s-ar fi tradus prin clădiri curate, amenajate potrivit pentru mediul de învățare și nu în cele din urmă, să fie ascultați și auziți.

„Copiii sunt viitorul!”

Este ceea ce spunem și credem cu tărie, însă uităm deseori să ne adresăm întrebările necesare: Ce viitor ne dorim, mai exact? De ce are nevoie acest viitor pentru a se îndeplini, și, respectiv, de ce au nevoie copiii comunității noastre? Ce abilități sunt necesare de acum încolo? Și cine a avut succes în a le crea în mințile tinere?

Conform lui Yuval Noah Harari, istoric, filosof și autor, viitorul este tot mai incert. Dacă în generațiile trecute, informația era, în cea mai mare parte, primită de la profesori, iar abilitățile cerute pe piața muncii erau foarte clare și puțin probabil să se schimbe în 100 de ani, în prezent, toate acestea s-au schimbat. Datorită internetului, informația și video-uri care explică și exemplifică diverse abilități sunt la îndemâna oricărui elev, la un click distanță. Așadar, rețeta trecutului, în care programele școlare erau concentrate pe „înghesuirea informației” în mințile tinere și pe repetiția acestora, s-ar putea să nu ne garanteze viitorul pe care ni-l dorim.

De ce au nevoie copiii comunității noastre?

Într-o lume în care informația este la îndemână, dar nu este mereu corectă, verificată, sau bazată pe știință, copiii comunității noastre au mai multă nevoie de abilitatea de a discerne adevărul într-o mare de opinii.

Într-o lume în care tehnologia progresează rapid, societatea este tot mai conectată și job-urile se reinventează, copiii comunității noastre au nevoie de abilități care să-i ajute să navigheze toate aceste schimbări. Din acest motiv, experții în educație susțin că este momentul să facem trecerea de la a preda abilități tehnice, care nu mai sunt de ajuns pentru a face față noilor cerințe, la predarea celor 4C: Comunicare, Creativitate, Colaborare și gândirea Critică. Experții agreează că aceste 4 abilități, atunci când sunt folosite în sincron, vor fi baza necesară cu care elevii vor putea să progreseze în acest viitor incert.

• Comunicarea îi va ajuta să își exprime ideile și nevoile într-o modalitate eficientă și non-agresivă.
• Creativitatea îi va ajuta să își urmeze propriul stil de gândire și să se adapteze la noile tipuri de job-uri.
• Colaborarea îi va ajuta să lucreze în grupuri și să rezolve probleme mici, dar și mari (cum ar fi problemele societății din care fac parte).
• Gândirea Critică îi va ajuta în a discerne adevărul și a nu rămâne blocați în informații false.

În prezent, educația este concentrată pe primirea pasivă de informație și repetiția acesteia, unde se folosește prea puțin gândirea critică, elevii rareori colaborează, iar pentru creativitate…ei bine, este posibil să fie pedepsiți. Însă adevăratul sens al educației este, și întotdeauna a fost, pregătirea elevilor pentru un viitor de succes, nu doar al lor, ci al comunității, al țării, al întregii omeniri.

Dacă evaluăm succesul până în prezent, putem privi înspre sistemul finlandez de învățământ. Acest sistem pare să fie acea utopie care se aproprie cel mai mult de dorințele elevilor britanici (exceptând ideile…foarte creative). Finlandezii au programele cele mai scurte, pauzele cele mai lungi, foarte puține teme și…nu au teste până la liceu. Accentul este pus pe învățare prin joacă (colaborare), dezvoltarea tipului de motivație intrinsecă și dezvoltarea gândirii critice, cel mai important, urmărirea visurilor proprii ca urmare a dezvoltării unei identități proprii!

Nu este oare acesta viitorul pe care ni-l dorim? Copii și tineri care învață cu plăcere, cărora procesul le aduce satisfacții interne, care pot gândi critic și care își cunosc scopurile?

Text de Psiholog Ana-Maria Dobre, PsyLife