A List Magazine ∙ July 15, 2022 ∙ 2 min read

Emily Burghelea, Majda și Cosmina Păsărin sunt noile prezentatoare ale emisiunii ”Vorbește lumea”, de la PRO TV, difuzată de luni până vineri, de la 10:30. Cele trei vedete le vor lua locul Adelei Popescu, lui Shurubel și lui Bogdan Ciudoiu.

Adela Popescu este angrenată într-un nou proiect, alături de Cabral– cei doi vor prezenta reality show-ul ”Sunt celebru, scoate-mă de-aici!”.

Emoționată și extrem de fericită de noul început, Emily declară: ”Pentru mine, emisiunea Vorbește Lumea înseamnă extrem de mult! Am 23 de ani, sunt la început de drum și mă bucur că mi s-a dat șansa să fac parte dintr-un proiect atât de frumos! Este un pas uriaș pentru mine, doar ce am terminat facultatea de Comunicare și Relații Publice, doar ce am dat-o pe Amedea, fetița mea, la creșă… Toate lucrurile s-au așezat exact așa cum trebuie ca să pot face parte din fabuloasa echipă Vorbește Lumea! Simt că este mâna lui Dumnezeu, iar pentru asta îi sunt extrem de recunoscătoare! Sunt fericită, entuziasmată, emoționată și nerăbdătoare să-mi încep diminețile în platoul Vorbește Lumea! Sper din suflet ca cei de acasă să ne urmărească parcursul într-un număr cât mai mare!”

vorbeste lumea

Majda revine la PRO TV și este pregătită să fie alături de telespectatori în emisiunea matinală: ”Să fac parte din această echipă frumoasă și fresh, pentru mine, este o adevărată plăcere. Avem o energie bună și îmi doresc ca oamenii de acasă să aleagă să-și bea cafeaua alături de noi în fiecare dimineață, să învețe alături de noi lucruri despre viață și să se bucure la fiecare noutate. Sunt convinsă că totul o să iasă bine pentru că eu, tot timpul, pun multă pasiune și iubire în tot ce fac”.

Cosmina Păsărin, cea care a fost aproape de echipa Vorbește Lumea și anul trecut, revine cu mult entuziasm: ”Echipa “Vorbește lumea” este minunată și sunt recunoscătoare pentru șansa care mi-a fost oferită. Colegele de emisiune sunt fermecătoare, sunt optimiste și mă bucur că avem ocazia de a petrece diminețile alături de telespectatorii emisiunii. Veți întâlni cei mai energici invitați, vom dezbate subiecte interesante și ne vom bucura împreună de vară. Fiți cu ochii pe noi!”

Foto: PRO TV

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…