A List Magazine ∙ January 30, 2023 ∙ 5 min read

Agenția de marketing și PR MPR Agency a câștigat trofeul Gold la categoria Health & Pharma, în cadrul The European Excellence Awards, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale care jurizează și premiază cele mai bune campanii de PR ale anului. 

Marele trofeu la categoria Health & Pharma a fost decernat campaniei „De departe, cea mai frumoasă!”, care promovează importanța prevenției în lupta cu cancerul de sân. Campania semnată de MPR Agency, partener exclusiv în Europa de Sud-Est al Global Health Marketing & Communications – cea mai mare rețea globală de agenții independente care activează în industria Sănătății, a fost declarată câștigătoare în cadrul European Excellence Awards în urma unui proces de votare care a evaluat inovația, implementarea, strategia și impactul celor mai bune campanii de comunicare și PR ale anului.

„Conceptul creativ din spatele campaniei „De departe, cea mai frumoasă”, a fost, fără doar și poate, unul puternic. Mai departe, implementarea întregului proiect, discuțiile cu pacientele protagoniste în campanie, testimonialele acestora, au generat o încărcătură emoțională uriașă și mă bucur că am reușit să o transpunem atât în scris cât și în materialele video ale campaniei. Mai departe însă, adevărata victorie a fost că emoția pe care am generat-o nu s-a risipit ci s-a transformat în acțiune. Iar în sănătate, acțiunea se traduce simplu, prin vieți salvate. În urma campaniei, în cadrul Medisprof Cancer Center din Cluj programările pentru efectuarea controalelor de rutină au crescut cu 148% în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani. O victorie imensă, având în vedere că acest interval de vârstă are cea mai scăzută rată de interes în ceea ce înseamnă prevenția în sănătate”, a declarat Andreea Cristea, CEO MPR Agency.

”Într-o țară în care principala cauză de deces a femeilor este cancerul de sân, creșterea interesului pentru prevenție înseamnă familii care rămân întregi, înseamnă copii care au șansa să fie crescuți în continuare de mamele lor și înseamnă părinți care nu trebuie să își îngroape copiii. Ne-am dorit ca cei care vor lua contact cu campania „De departe, cea mai frumoasă”, să fie impulsionați să acționeze. Să se intereseze care sunt analizele necesare pentru categoria lor de vârstă, pentru categoria copiilor, părinților, fraților și prietenilor. Să dea acel telefon doctorului, să facă acea programare pentru ei sau cei dragi lor. Pentru că, în final, este una dintre cele mai puternice dovezi de iubire pe care le pot arăta,” a adăugat Andreea Cristea, CEO MPR Agency.

Pacienții noștri sunt cu toții foarte frumoși. Am avut ocazia să vedem, gratie campaniei, femei frumoase, luptătoare, învingătoare, curajoase. Sunt doar unele din sutele de pacienți pe care îi întâlnim zilnic. În momentele bolii frumusețea lor interioara se dezvăluie celor din jur, strălucitoare și plina de speranță. Sunt cu toții oameni speciali, încărcați cu povești de viață, cu bunătate, cu căldură. Oameni pentru care trebuie să luptăm, în locul cărora trebuie să ne transpunem, pe care trebuie să-i îndrăgim și să-i ajutăm. Aceasta campanie trebuie să fie doar începutul luptei pentru viața lor. Deschidem ochii pentru fratele, vecinul, prietenul nostru bolnav cu cancer”, a declarat Carolina Udrea, director general si co-fondator Medisprof Cancer Center. 

Lipsa informației, accesul îngreunat la servicii medicale sau teama determină femeile din România să amâne lipsa vizitei la medic și ajung de multe ori într-un stadiu avansat al bolii, în ciuda faptului că de multe ori cancerul poate fi tratat, dacă este descoperit în stadiu incipient. Mai mult, tratamentul oncologic le modifică fizionomia – își pierd părul, rămân cu cicatrici, își pierd sânii – iar acest lucru le face să se simtă mai puțin feminine, mai puțin frumoase, să sufere din cauza stigmatizării celor din jur și, în final, să se izoleze. 

Campania de prevenție a cancerului ”De departe, cea mai frumoasă!”, lansată pe 8 martie 2022, de Ziua Internațională a Femeii, aduce în prim plan șase paciente oncologice ale Medisprof Cancer Center care vorbesc despre momentele dificile prin care au trecut și își arată cu mândrie cicatricile într-un pictorial impresionant semnat de Mihaela Noroc, autoarea „Atlasului frumuseții”, ca un semn a ceea ce sunt cu adevărat: dovada că au învins cancerul! 

Toate cele șase paciente au acceptat să-și spună poveștile într-o serie de interviuri emoționante ca un sprijin emoțional pentru toate persoanele care luptă împotriva cancerului. Ca o reamintire pentru toate femeile să-și facă timp pentru examenul anual de depistare a cancerului de sân și ovarian. Ca un semnal de alarmă pentru mass-media că împreună putem învinge cancerul prin creșterea gradului de conștientizare și sprijinirea supraviețuitorilor de cancer. 

Mesajul lor a atins peste 1.000.000 de persoane într-o lună prin intermediul afișărilor media, a fost preluat în zeci de articole din presă și a deschis discuția și pe rețelele de socializare, astfel că și alte paciente s-au simțit încurajate să-și împărtășească propriile povești și fotografii. 

Mesajul campaniei a fost susținut de Farmec și dus mai departe voluntar de Media Pro, cel mai mare trust media din România, și revista Biz.

Echipa MPR Agency:

Andreea Cristea – CEO
Ionela Mândruță – Account Manager
Cristina Ersen – Head of PR
Marius Vlad – Creative Director
Alexandru Popa – Graphic Designer
Liliana Maier – Head of SEO
Mihai Dorobanțu – Head of Digital
Diana Constanta – Copywriter
Vlad Tîrcomnicu – Developer

Related Posts

Mese speciale pentru un Crăciun altfel! (și ceva pentru colindători)

Se spune că în bucătărie se țes cele mai frumoase povești, iar în seara de Crăciun, această magie…

Cine sunt concurenții noului sezon Survivor România?

A sosit momentul mult așteptat! Survivor România revine la PRO TV cu un nou sezon care promite să…

Cine este noul American Psycho?

Celebra producție din anii 2000, American Psycho, în care rolul principal a fost interpretat de Christian Bale, va…

5 producții premiate, de urmărit în vacanța de Crăciun, disponibile pe  DISNEY+

Pe lângă filmele de acțiune, documentarele, animațiile, serialele și poveștile fantastice, Disney+ găzduiește producții de prestigiu, care au…

INNA cucerește Polonia: două concerte sold-out și un vibe de neuitat

INNA a făcut senzație în Polonia, cu două concerte incendiare, ambele sold-out. Primul spectacol s-a vândut în doar…

Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri 

Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de…

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…