A List Magazine ∙ February 3, 2020 ∙ 2 min read

Vineri și sâmbătă, pe 7 și 8 februarie 2020, la Circul Metropolitan din București, World Arts Production prezintă publicului producția artistică DISNEY IN CONCERT – MAGICAL MUSIC FROM THE MOVIES, pusă în scenă într-o nouă abordare, în care atât copiii, cât și părinții vor putea evada într-un lume fantastică și plină de surprize.

Spectatorii se vor putea bucura în acest weekend la Circul Metropolitan de coloanele sonore ale unor filme emblematice pentru generații întregi – LION KING, MARY POPPINS, ALADDIN, FROZEN, CARTEA JUNGLEI, FRUMOASA ȘI BESTIA, COCOȘATUL DE LA NOTRE DAMES, PIRAȚII DIN CARAIBE și MICA SIRENĂ, transpuse într-o regie aparte, care include efecte speciale, zboruri, lumini performante și proiecții inedite. Astfel, Disney in Concert – Magical Music From The Movies va aduce în capitală minunata sonoritate a copilăriei interpretată de una dintre cele mai de succes orchestre ale capitalei, Orchestra Simfonică București dirijată de Alexandru Ilie și întregită cu imagini din filmele consacrate. Acestea vor fi prezentate la dimensiuni impresionante, de sute de metri, însoțite de efecte speciale spectaculoase, produse de peste 80 de dispozitive performante și un ecran de proiecție de 360 de grade.

Evenimentul va fi desăvârșit de unele dintre cele mai bune voci ale momentului, precum și de momente coregrafice uluitoare. De asemenea, copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi se vor alătura producției cu una dintre cele mai emoționante piese din universul muzical Disney: „Circle of Life” din clasicul LION KING.

Regia producției Disney in Concert – Magical Music From The Movies 2020 este semnată de Emil Pantelimon, iar coregrafia de către Andreea Soare.

Cel mai important concert al acestui început de an din capitală, Disney in Concert – Magical Music From The Movies se adresează tuturor iubitorilor muzicii, artelor spectacolului și, mai ales, celor care vor să retrăiască atmosfera fermecată a lumii Disney. Vârsta minimă recomandată pentru spectacol este de 3 ani. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua bilete.ro și au prețuri cuprinse între 50 și 200 de lei.

Eveniment susținut de Europa FM

Parteneri media: România liberă, Radio România Cultural, Metropotam, Cațavencii, A List Magazine, Revista Avantaje, Fashion Premium Magazine, e-zeppelin.ro, MovieNews.ro, TVMANIA, Agenția de carte, Bookhub, Iqool, Kids News, Revista Margot, totuldespremame.ro, Qbebe.ro, mamadeprofesie.ro, mamicaautentica.ro, calatoriaperfecta.ro, cristinacalin.ro, gabrielamaalouf.ro, pauldutu.eu, pisicapearma.ro,  suntparinte.ro, unsoideblog.ro, kreatoria.ro, 9vremparinti.ro, SiBlondeleGandesc.ro, garbo.ro,  www.sfatulparintilor.ro.

Mai multe informații despre program găsiți pe www.worldartsproduction.com și pe conturile de social media: FB și Event FB.

 

 

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….