A List Magazine ∙ February 12, 2020 ∙ 4 min read

Caroline Rush, director executiv al British Fashion Council, vorbea în 2019 despre modă ca fiind una dintre cele mai puternice arme ale feminismului, devenind o formă puternică de exprimare a femeii și a feminității.

Identific în cabinet tot mai mult nevoia de descoperire a propriei feminități deoarece, în cele mai multe cazuri, este confundată sau însușită prin anumite tipare: femeia 90-60-90, în niciun caz cu forme sau supraponderală, femeia căsătorită și mamă până la vârsta de 30 de ani, cu indulgență 35, mama perfectă care nu se enervează în fața copilului și care își dedică ființa copilului.

Îmi amintesc de mine în perioada formării în psihoterapie când asociam feminitatea cu rolul actriței Meryl Streep în filmul “The Devil wears Prada”. Credeam că feminitatea înseamnă putere prin neclintirea emoțională, printr-o carieră de succes în care nu îți permiți să fii vulnerabilă sau să faci greșeli, prin inaccesibilitate socială. Pe scurt, femeia rece emoțional și inabordabila.

De-a lungul formării m-am dezvoltat, ca femeie, prin propria mea voce și mi-am dat seama că, dacă ar fi să dau o definiție feminității, ar fi chiar asta: vocea fiecărei femei, exprimată în mod diferit. O femeie poate să își exprime feminitatea atât prin creativitatea sa și prin amprenta pe care și-o lasă asupra creației sale vestimentare ori printr-un simplu mers pe cei mai obișnuiți sneakers sau stiletto, cât și prin atitudine- poate să fie vulnerabilă, iar asta să fie modul ei de exprimare a feminității, nu a victimizării, pentru că a fi vulnerabil înseamnă a avea curaj și a lupta cu propriul întuneric. Suntem învățați de mici să ne dezvoltăm feminitatea prin rochiile de prințesă și pantofiorii de lac pe care îi primim, printr-un set de calități asociate femeii: blândețe, grijă, sacrificiul de sine în raport cu ceilalți (soț, copii) și un anumit model de atractivitate sexuală.

Însă, cum putem să ne găsim propria propria voce a feminității? Vă propun 3 modalități ca puncte de pornire în propria definire :

● Relația cu corpul meu

● Relația cu emoțiile mele

● Modalitatea de transmitere a propriilor emoții.

Relația cu corpul meu. Corpul nostru ne este cel mai fidel companion, avându-l alături pe parcursul vieții noastre. Ne lasă să respirăm, să ne mișcăm, să ne bucurăm de o masă bună sau să ne odihnim. Avem în el un partener de lungă durată, însă care este relația noastră cu acesta? Este sau nu corpul nostru o modalitate de exprimare a feminității? Spuneam la începutul articolului despre tiparele în care ne formăm feminitatea. despre cum “trebuie” să fim și nu despre cum ne dorim sau cum simțim să fim. Adesea ne pedepsim corpul pentru ceea ce nu este în concordanță cu tiparul din mintea noastră, ba printr-o dietă extremă, ba prin mai multe ore la sală sau prin reprimarea plăcerii sexuale, căci nu arătăm bine dezbrăcate. Nu doar feminitatea ne-o reprimăm, ci și propria nevoie de intimitate. Corpul devine o modalitate de exprimare a feminității în momentul în care învățăm ce înseamnă grija față de sine și când acesta devine un scop zilnic nu o destinație finală. Această grijă de sine începe în momentul în care decidem să stăm cu noi înșine și să ne întrebăm dacă locul în care am ajuns în dezvoltarea noastră este cel pe care l-am dorit, să ne identificăm nevoile și dorințele, să ne identificăm drepturile noastre și limitele.

Din acest punct plecăm spre schimbare și putem să identificăm acele puncte din viața noastră care necesită o schimbare. Când începem într-adevăr să avem grijă de noi, începem și o relație autentică cu corpul nostru, acel parteneriat fidel pe care corpul ni-l oferă și locul în care putem să simțim necondiționat senzualitate, intimitate, dorință și pasiune ca în exterior să se reflecte ceea ce numim feminitate.

Poți să te simți feminină indiferent de mediu, chiar dacă porți o năframă sau o pălărie din fetru, o pijama sau o rochie Chanel, la 20 de ani sau la 80 de ani, important este ca mai presus de toate , să fii eroina propriei tale vieți.

Text de Pop Iulia-Diana, Psiholog PsyLife.

Related Posts

Eva Mendes enumeră procedurile cosmetice pe care le regretă

La 50 de ani, Eva Mendes declară că regretă anumite proceduri estetice pe care și le-a făcut de-a…

Sarah Jessica Parker, despre dieta pe care o ține, la aproape 60 de ani

Ce face Sarah Jessica Parker pentru a se menține în formă, la aproape 60 de ani? Starul din…

Jennifer Lawrence așteaptă cel de-al doilea copil

Actrița laureată cu Oscar Jennifer Lawrence (34 de ani) este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Vedeta este…

Cher, inclusă în Rock & Roll Hall of Fame

După 60 de ani de carieră, Cher a fost, în sfârșit, inclusă în Rock & Roll Hall of…

Cine este presupusul nou iubit al Angelinei Jolie?

După divorțul de Brad Pitt, Angelina Jolie (49 de ani) n-a mai fost văzută alături de niciun bărbat…

Goldcher – moment surpriză alături de Tiësto pe scena Amsterdam Music Festival cu piesa “Dudada”, remix după Irina Rimes

Pe scena impresionantului Amsterdam Music Festival (AMF), producătorul francez Goldcher s-a alăturat legendarului DJ Tiësto (#23 în lume)…

Horoscopul săptămânii 21-27 octombrie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

Clătite bucovinene – rețete recomandate de Chef Adi Hădean

Clătite umplute cu multă brânză, acoperite cu smântână și încă câteva ingrediente. Iar dacă reușești să iei ingrediente…

Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia

Se pare că Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia, în apropiere…

Meryl Streep, idilă cu Martin Short?

La un an de la divorțul de soțul ei, Don Gummer, cu care era căsătorită de 45 de…