A List Magazine ∙ January 13, 2021 ∙ 8 min read

dana mladin

S-a ales praful de toate vacanțele mele programate în 2020! Vacanțe cu care m-am tot lăudat, fiind luate la prețuri mici. Dar, cum “călătoritul” e ca un drog pentru mine, am făcut ce am făcut și am găsit soluții să o-ntind și în plină pandemie. 

La prima ieșire din București, chiar dacă aveam hârtie, m-am simțit ca un infractor…Se întâmpla la început de mai, când România era goală!

Am găsit un Brașov pe care am avut impresia că mi l-am cumpărat, la cât era de gol!

La fel si Peleșul:

Ce sa zic, Sighișoara mi s-a părut dintr-un film în care dispăruse toată populația și eu eram extraterestru…

Bran, Râșnov și tot ce-am mai văzut erau și ele încremenite în timp!

Șocant! Ăsta e cuvântul cu care pot caracteriza acele zile. Nici nu știam dacă să mă bucur de “privilegiul” de a fi turist în niște orașe golite de turiști sau să mă sperii de lucrul ăsta.

Cu cazarea nu am avut o problemă. Dar ce fac când mă ia foamea? – m-am îngrijorat eu, știind că toate restaurantele sunt închise. Trăiască livrarea! Poate cea mai bună soluție în timp de pandemie, pentru a salva multe afaceri! Și stomacul meu…

Am comandat fără probleme, am consumat închisă în hoteluri. Nu știu cât de suspectă am părut eu în zilele alea prin țară, făcând poze pe la obiective turistice abandonate, dar nicio poliție nu m-a oprit. Au urmat luni de vară și toamnă în care, datorită filmărilor pentru “Șef sub acoperire”, am colindat țara, ceea ce a suplinit lipsa vacantelor mele. Am profitat să văd, în puținul timp liber, locuri celebre, mănăstiri, muzee.

A fost prima oara cand am simtit din plin masurile de siguranta: acces limitat si controlat, dezinfectant la intrari, masti de vanzare, obligativitati si interdictii, politie la fiecare pas. Dar si… foarte putini turisti!

Putinii oameni cu care m-am intersectat, erau la extreme: unii conformati noilor reguli, altii parca rupti de realitate. Pentru acestia din urma, lumea aia vazuta la tv, cu masti si multi bolnavi, era departe de ei, nu ii afecta. Noi, astia veniti din focul breaking news-urilor, le paream niste ciudati cand ne puneam mastile la gura. Nu mai zic eu, care le aveam pe toate cu desene animate haha.

Spre toamna, nu numai ca n-a fost mai “liber la calatorii”, dar tarile au inceput, incet-incet, sa isi inchida granitele. Doamne, oribil sentiment! Aveam impresia ca suntem intr-o puscarie, ale carei ziduri se micsoreaza din ce in ce mai tare.

Ma credeti ca aproape in fiecare seara stateam pe internet sa descopar destinatii fara restrictii? Devenise rutina mea, ambitia mea, obiectivul meu nr. 1!

Cautarile mele nu au mai fost conduse de dorintã, ca pana acum, ci de “putintã”. Mergi, Mladin, nu unde vrei, ci unde poti! Ca planeta nu mai e la cheremul tau…

Cum orice iesire era binevenita, am ales in septembrie Paris! Ce conta ca am mai fost de 13 ori… Important era ca mergeam fara restrictii, fara carantina – nici la dus nici la revenirea in tara.

Dupa un aeroport gol, am dat de un avion plin… Ceea ce m-a mirat, stiind ca s-au luat niste masuri prin care noi, pasagerii, nu mai suntem pusi ciorchine, ca in vremurile normale.

In plus, masca obligatorie a fost data jos de toata lumea in momentul in care ni s-au servit apa si gustari. Pai ce facusi, neica???

Stiu ca repet, dar tot SOCANT este cuvantul cu care pot caracteriza iesirea asta.

Un Paris cum am visat intotdeauna, dar care acum ma speria: pustiu, fara cozi la obiectivele turistice, fara gramezi de straini veniti in vacanta.

Pe de o parte, simteai o mare satisfactie ca te poti bucura din plin de un Paris lejer, fara puhoiul de turisti care exista in mod normal, pe de alta parte, aveai un sentiment de panica, realizand cum a putut schimba un virus toata planeta. Si cat de vulnerabili suntem!

Nici picior de asiatic, nici picior de american.

Si, pentru prima oara, ma aflam intr-un loc in care masca era obligatorie si pe strada. (Eu o dadeam din cand in cand jos, pentru selfie…)

O strada plina de dezinfectant la fiecare pas, de la cel pus in statiile de transport in comun, pana la intrarile din magazine, unde niste angajati amabili iti dadeau cu el pe maini ca sa te lase sa intri.

Eu venisem mega pregatita: in rucsacul meu aveam masti de nu stiu cate feluri, dezinfectant, dar si manusi din alea de luat painea in supermaket… Imi facusem eu planul sa le pun in metrou, sa evit atingerea barelor. Dupa prima zi, am renuntat la ele, pentru ca ma specializasem in sustinerea cu ajutorul picioarelor.

Ce mi s-a parut bizar, insa, a fost ca, pe cat de “regulamentari” erau parizienii in timpul zilei, pe atat de… “je m’en fiche” erau seara, cand restaurantele se umpleau. Si nu, nu era ca la noi cu mese distantate, cu numar limitat de clienti. Era cu lume multa, veselie, ingramadeala pe terase sau inauntru. Si fara masca, normal.

Cea mai tare senzatie a mea a fost sa intru ca-n branza la obiectivele turistice! Fara coada?!?! Da, fara coada!

Tour Eiffel a fost top of the top, cand am vazut ca, o data ajunsa la ultimul nivel, eram singura cuc in unul dintre cele mai aglomerate locuri de pe planeta!

Acolo unde in mod normal stateai ciorchine si dadeai din coate sa iti poti face poza fara sa iti intre cineva in cadru, acum alergam de nebuna, bucurandu-ma de tot spatiul!

A urmat Istanbul, in noiembrie. Tot dintr-o disperare de a calatori si tot ales dupa criteriul “unde mai poti calatori fara restrictii si fara carantina”.

Am gasit un Istanbul mai animat si mai relaxat decat Paris. Cu forfota pe strazi, cu magazine deschise si chiar cu restaurante deschise, ceea ce deja mi se parea o mare smecherie.

Cu masca pe strada, cu multa politie si cu mult… rahat. Turcesc, normal. Bun rau!

Am fost pasare rara acolo, dupa cum remarca un vanzator de suveniruri: “sunt multi rusi acum, multi ucrainieni si arabi, dar foarte putini europeni.”

Am observat si eu lipsa turistilor. Si la Topkapî si la Dolmabahçe si in Grand Bazaar. Incomparabil mai liber fata de vremuri normale si la Moscheea Albastra sau Hagia Sophia.

Si a venit iarna. Si… m-a lovit Covidul. Nu ca as fi avut planuri mari de plecare de Craciun sau Revelion, dar sigur as fi gasit eu ceva.

Dupa carantina si un test negativ, mi s-a parut ca incepe o viata libera pentru calatorul din mine. Yuhuuu!!! O perioada de acum incolo pot merge oriunde, ca nu ma mai infectez si nici nu mai reprezint un pericol pentru altii!

Teapa! Nici gand de asa ceva: desi nu inteleg de ce, ma supun fix acelorasi reguli la care e supusa toata populatia care nu a facut covid.

Nedumerita, incep sa intreb, sa caut raspunsuri, ma enervez, ma uit de zeci de ori pe site-urile cu regulile fiecarei tari. Deci nu, nu pot calatori unde vrea muschiul meu!

Si iar incep sa scot din lista locuri pe care abia asteptam sa le revad, dupa toate lunile astea de interdictii. Si uite-ma cum tai si Italia si Grecia si Olanda si Belgia si… tot asa, pana raman la singura destinatie inca libera: Paris. Hahaha.

Pai ce sa fac??? Nici zborurile nu ma ajuta (sunt din ce in ce mai putine si unele sunt prea scumpe pentru o fuga de 3-4 zile), nici pandemia nu ma ajuta. Iar de Maldive, Zanzibar sau mai stiu eu ce destinatie calda unde a fugit tot romanul care se respecta, nici nu poate fi vorba.

Asadar, iata-ma cum plec eu la inceput de 2021 din nou la Paris, Franta fiind, practic, singura destinatie europeana fara impuneri, fara restrictii si fara carantina la intoarcere (in momentul alegerii mele).

Nu conteaza! Eu ma bucur din plin de iesirea asta, chiar daca tusea post-covid ii sperie pe vecinii mei din avion…

Ce mi se pare straniu e ca acum, cand in Franta sunt mai multe restrictii decat in septembrie, orasul e mai plin! Strazile si magazinele sunt populate – in magazine se intra in numar limitat, in functie marimea lui; bisericile – cate mi-au iesit in drum – sunt deschise. In schimb, muzeele, restaurantele, barurile au lacatul pe usa. Livreaza cateva dintre ele. La restaurante ma refer, ca Luvru nu prea cred ca ar vrea sa mi-o livreze pe Monalisa.

Fata de septembrie, acum imi e greu cu mancatul…

Ma amuza sa vad cum, in ciuda frigului (sunt cam 2-4 grade la pranz), lumea isi ia mancare la pachet si o infuleca prin parcuri, pe treptele bisericilor, pe bancile de pe strada.

Credeti ca m-am lasat mai prejos? Desi mi-au degerat mainile, mi-am incalzit stomacul cu o vita excelenta intr-un sos delicios si cartofi de se topeau in gura! Cred ca a fost unul dintre cele mai bune pranzuri pe care le-am luat in 15 vacante la Paris!

Muzeele si obiectivele turistice fiind inchise, mi-am rupt picioarele prin oras, pe drumuri stiute, dar si pe stradute noi, bucurandu-ma de libertate! Libertatea cu masca si dezinfectant, libertatea de pana in 8 seara, ca dupa ora asta se lasa cu amenzi daca esti prins pe strada – prima e de 135 euro, de la a doua se mareste suma si apoi… ramai pe acolo, dupa gratii.

Eu m-am intors cu bine… Doamne, cata bucurie mi-a adus iesirea asta, mai ales ca a venit dupa carantina cauzata de covid.

Acum astept vaccinul. Sau, daca nu ajunge vaccin si pentru noi, calatorii, mie puteti sa imi dati si o fiola de “om invizibil”, sa stiu ca pot calatori liber.

(mai multe detalii despre calatoriile mele gasiti pe danamladin.com)

 

Related Posts

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…