A List Magazine ∙ November 20, 2020 ∙ 4 min read

Un sfert dintre angajații României lucrează de acasă în pandemie, arată date ale Eurofound – Fundatia Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață, dar câți dintre simt că țin situația sub control, că sunt la fel de productivi ca în vremurile când mergeau la birou și se și relaxează? Munca de acasă pare comodă, însă poate duce și la epuizare. Poți să faci burnout între cei patru pereți ai propriei case fără organizare, disciplină și proceduri pentru tot ce ai de făcut zilnic.

“Avem nevoie de o structură, de rutină și ritualuri, care sunt fixe de la o zi la alta, și care ne dau șansa prin punctele fixe să ne câștigăm reperele de care avem nevoie, pentru ca apoi să putem gestiona multitudinea de situații diverse care apar de la o zi la alta. Mersul la birou și activitatea noastră acolo erau un reper”, explică Dan Luca, coach, trainer, autor de cărți de productivitate și fondatorul clubului 5am.ro ai cărui membri se trezesc zilnic la cinci dimineața.

Nu te poți trezi la cinci dimineața dintr-o dată, un prim pas pentru a fi mai productiv. Ajungi treptat la această performanță, după ce înțelegi foarte bine beneficiile. Oricare ar fi ora de trezire acum, ziua trebuie să înceapă cu tine. “Când ai grijă de tine dimineața, derulând un ritual care presupune că te hidratezi, să faci sport câteva minute, să bei un suc din fructe și legume verzi, să îți fixezi obiectivele profesionale și personale ale zilei pe calupuri orare, te încarci cu resurse și gestionezi cu mult mai bine situațiile care apar într-o zi”, precizează Dan Luca.

Energizat, cu mintea limpede și prioritățile zilei stabilite, ziua începe să curgă organizat și urmând reguli pe care specialiștii le recomandă pentru atingerea nivelului de productivitate dorit.

Biroul de acasă: oricare ar fi locul din casă transformat în birou, trebuie să arate ca un spațiu de lucru. Și dacă singurul spațiu disponibil e bucătăria, schimbă fața de masă când lucrezi, pune o plantă alături de laptop. Creierul tău e important să înțeleagă că ești la lucru

Știi să stai corect la birou? Când te apleci spre laptop riști să îți comprimi plămânii, când masa e prea ridicată pui o presiune la nivelul umerilor și al cefei, situații care îți consumă energia de lucru

Protecția ochilor: 20% din energia capului e consumată de ochi. Ca să nu îți obosești ochii urmează regula 20-20-20, adică la fiecare 20 de minute te uiți la 20 de metri depărtare pentru 20 de secunde

Reguli în alegerea taskurilor: „Eat the frog first”, ca să elimini sarcina cea mai dificilă, după care urmezi un top trei din lista de “to do”

Interacțiunile virtuale cu colegii: Cu interacțiuni prestabilite, un timp de răspuns la mesaje agreat și o sinteză a activității echipei distribuită tuturor la finalul zilei, chiar și de acasă angajații funcționează ca o echipă

Interacțiunea cu familia: În planul zilei, micul dejun, prânzul și cina sunt momentele dedicate conectării familiei. E interacțiunea cu adulții predictibilă pentru copiii, care le asigură acestora cât mai puține întreruperi din partea micuților în timpul lor de lucru

Activități necesare la final de zi: Cu cât muncești mai mult, cu atât nevoia de relaxare și încărcare a bateriilor e mai mare. E recomandată orice activitate te încântă, la care să adaugi tehnici de mindfulness și pentru eliminarea emoțiilor negative acumulate peste zi

“Având presiunea rezultatelor și cu întreruperile constante din partea copiilor sau a membrilor familiei, ajungi să fii epuizat, să te consumi foarte mult. E important să ții cont de timpul tău personal, pe care să ți-l iei pentru acele activități care te reîncarcă pe termen mediu și lung”, precizează Dan Luca. Pentru că urmează o nouă zi, după același tipar, în care trebuie să gestionezi situații legate de muncă și familie, previzibile sau imprevizibile. Iar riscul, fără relaxare și o strictă organizare a zilei, e să nu atingi niciodată nivelul de productivitate dorit.

 

Related Posts

Zen și Arta de a face doar ce iubesc: Universul meu, regulile mele

Pentru că energia curge acolo unde o îndrepți, iar noi nu o îndreptăm spre aspirat… Există femei care…

Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se însoară cu logodnica lui, Lauren Sanchez

Cu siguranță nunta lui Jeff Bezos (61 de ani), unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu…

Horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025. Iată ce ne prezic astrele! Berbec Dialogurile tăinuite…

Academia Lumieres d’Europe, în rezidență la Festivalul Enescu 2025

Festivalul Internațional George Enescu va găzdui și în acest an la București, în perioada 1-10 septembrie 2025, Lumières…

Homeopatie și emoție

Dr. Olivia Breabăn Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie integrativă, Homeopatie și Herbologie spune că homeopatia are un impact…

Ce legătură de rudenie există între Eva Longoria și Meryl Streep

Eva Longoria a dezvăluit recent că există o legătură de rudenie între ea și nimeni alta decât Meryl…

Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună

Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…

Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”

După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…

Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series

Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…

Cum își educă Beyoncé cei trei copii

Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…