A List Magazine ∙ October 8, 2020 ∙ 2 min read

De ce ne plac anumite alimente mai mult decât altele? Ce au burgerii, cartofii prăjiți și prăjiturile de ne fac să salivăm doar la gândul lor? Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când alegem ceea ce mâncăm?

Explicația nutriționistului

„Dacă am intra într-un RMN atunci când ni se oferă un delicios shake de ciocolată, am vedea cum sistemul de recompensare al creierului se aprinde instant. Chiar deasupra ochilor, se află cortexul frontal orbital, o parte a creierului dezvoltată la oameni și primate. Aici, numeroși neuroni răspund la diferite senzații preucm gustul sau mirosul, iar, cu cât mai mulți neuroni se aprind, cu atât mai delicioasă ne pare mâncarea.

Grăsimile și zahărul și, mai ales, combinația acestora, ating în mod deosebit acești neuroni de recompensă: ciocolata, prăjiturile sau gogoșile. Neuronii se activează și atunci când te gândești la ce vei mânca. Apoi, pe măsură ce mănânci și te saturi, încep să se dezactiveze”, explică nutriționistul Gianluca Mech.

Mâncăruri sănătoase, prezentate drept delicioase

„Felul în care privim lucrurile contează foarte mult. Să ne imaginăm, spre exemplu, că avem în fața noastră două boluri cu supă. Aceeași supă în ambele boluri. Pe unul scrie <<aromă bogată, delicioasă>>, iar pe celălalt <<apă de legume fierte>>. Neuronii se aprind la vederea primului bol, dar nu și la vederea celui de-al doilea. Concluzia este că putem face creierul să reacționeze în mod pozitiv și la mâncărurile sănătoase. Trebuie doar să știm cum să i le prezentăm”, adaugă acesta.

Cum alegem ceea ce mâncăm?

„Alegem mâncarea pe care o consumăm dintr-o mulțime de motive diferite:

– Ce este disponibil la magazin atunci când ne facem cumpărăturile,

– Ce este convenabil,

– Ce ne permitem,

– Ce ne stârnește amintiri plăcute,

– Ce ni se pare că are un gust mai bun,

– Ce credem că este sănătos,

– Care este starea noastră actuală se sănătate,

– Ce credem că ne definește”, este de părere Gianluca Mech.

Mâncarea în era digitală

„Unul dintre lucrurile care a schimbat felul în care oamenii mănâncă și felurile de mâncare pe care le caută sunt platformele de social media. Instagramul a sporit dorința oamenilor de a face fotografii cât mai frumoase. Chiar și felurilor de mâncare pe care le consumă. Era digitală a transformat ideea de <<ești ceea ce mănânci>> în <<ești ceea ce postezi>>”, dezvăluie nutriționistul.

 

Related Posts

Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean

Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…

Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților

Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…

De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist  

Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…

Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

Cele mai așteptate filme din 2025

O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…

4 trucuri de beauty de la vedete

Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…

Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin

Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…

Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

David Beckham, ambasador de 20 de ani

Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…

Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii

Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…