Alina Aliman ∙ July 16, 2021 ∙ 7 min read

Știu, știu: am fost invidiată; de o mai bine de o lună de zile am trimis e-mail-uri de pe șezlong și am vorbit la telefon de la barul de pe plajă, cu picioarele adânc afundate în nisip. Cum am reușit să mă descurc cu #remotework în tot acest timp, indiferent că a fost vorba despre Tenerife, Bulgaria sau superbele resorturi din Antalya, Turcia? Vă spun ce-am învățat eu din această experiență. 

Mi-am dorit de mult să fac asta: să lucrez, într-o vară, cât mai mult timp, de undeva de lângă mare. Să mă trezesc cu valurile și pescărușii sub geam și, atunci când ridic ochii din calculator, să văd mare, soare și umbreluțe. Vara aceasta am și reușit. Și, aparent, nu sunt singura, de vreme ce studiile făcute la nivel mondial arată că, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, ponderea muncii la distanță a crescut cu aproape 30% și se preconizează că cifra va rămâne ridicată sau chiar va mai crește pe viitor (n. red – studiu Eurofound 2020). 

„Noi credem cu tărie că balanța între viața socială, familie și carieră trebuie să fie în echilibru. Munca hibrid sau remote ne poate oferi lucrul acesta. Putem vizita destinații minunate alături de cei dragi, dar putem munci în același timp. Și una din destinațiile care ne poate oferi acest lucru este Antalya”, mi-a întărit convingerea Amalia Ștefan și Mara Eliza Barza, fondatoarele startup-ului Remote Stories (care încurajează modelul de muncă remote/hibrid și promovează beneficiile acestui stil de muncă asupra angajaților, companiilor, economiei și mediului înconjurător). 

Zis și făcut. Pentru a treia oară în această vară, mi-am făcut bagajele. Cu laptopul pe post de element central. Înconjurată de diverse tentații (de la baclavale la tobogane cu apă) am reușit să fiu extrem de eficientă și să-mi termin proiectele începute, dar mi-am încărcat și bateriile – am avut însă grijă să respect câteva reguli de bază. 

1. Acordă-ți un timp zilnic limitat în care să lucrezi, indiferent de tentațiile din jur sau de volumul de muncă. 

Da, cheia unui program de #remotework cu adevărat eficient este să îți stabilești un program pentru fiecare zi. Și să încerci să te ții de el. Așa că eu, dimineață, după o plimbare scurtă prin vegetația impresionantă din resorturi și micul dejun delicios, îmi luam o cafea (neapărat turcească) și îmi stabileam „sediul general” la una dintre terasele complexului hotelurilor Nirvana. Avantajul serviciului all-inclusive? Apă și cafea la îndemână, așa că până pe la ora 14 puteam să lucrez fără întreruperi. 

Atenție însă: nu exagera! Nu lucra mai mult decât ai face-o acasă și nici nu lua proiecte suplimentare doar pentru că, la hotel, mai „economisești” câteva ore pe care, acasă, le-ai fi petrecut pregătindu-ți salata, strângând patul sau mergând la supermarket. În plus, părinții care pleacă împreună cu cei mici pot fi chiar și mai tentați să muncească în plus: „Cum ar fi să poți munci și copilul tău să se poată distra la clubul copiilor oferit gratuit de către hotelieri? Îl lași pe cel mic dimineața la clubul copiilor iar tu poți ține liniștit ședințele sau să îți predai proiectele la muncă”, spun fondatoarele startup-ului Remote Stories.

2. Alege-ți biroul #remote în funcție de stilul tău de lucru. 

Pentru mine, conexiunea internet este esențială, la fel și un scaun comod, o priză pentru reîncărcarea laptopului și, dacă terasa și barul se află fix pe mal de mare, o umbrelă care să îmi protejeze ecranul. Nu m-a deranjat muzica de la Sea Club, nici chiotele copiilor care se aruncau în apă. Însă dacă ești genul care caută liniște, poți găsi o terasă mai izolată (ce zici de o seră cu flori, așa cum am văzut la hotelul Nirvana Cosmopolitan?) sau chiar o piscină mică, izolată între bungalow-uri (ca la Nirvana Mediterranean) sau chiar un șezlong pe plajă, cu vedere la munții Taurus?„Antalya este cunoscută pentru resorturile sale care se întind pe suprafețe impresionante. Acest lucru înseamnă că și oaspeții care caută liniște vor găsi locuri speciale în care se pot retrage, fără să le fie perturbată concentrarea de la diverse taskuri/ședințe etc. Prin urmare, fie că e vorba despre o terasă umbrită și mai retrasă sau de o sală de conferință, turiștii care vor să lucreze o pot face relaxați, într-un cadru inedit”, mi-a explicat și Erdinc Adali, CEO agenției Soley Tour (agenția cu ajutorul căreia am explorat Antalya). 

3. Bucură-te de tentațiile culinare, dar nu-ți strica rutina alimentară! 

Ca în orice all inclusive, ești tentat să deguști din toate bunătățile – dimineață, la prânz, seara. Dacă chiar nu reziști, încearcă să faci experimente cu mâncarea la masa de prânz, sau ia-ți porții mici; crede-mă pe cuvânt, o durere de stomac nu te ajută deloc să lucrezi! Recunosc cinstit că am testat toate felurile de baclavale și că nimic nu e mai bun decât o bucată de pide cu brânză și ayran! 

4. Profită de momentele de mișcare din vacanța #remotework!

Atunci când marea este la doi pași și complexul hotelier se întinde pe kilometri pătrați, profită să faci mai multă mișcare decât faci acasă! Fă mai mult sport! Îți pui gândurile în ordine, îți destresezi mușchii obosiți de la statul pe scaun, te energizezi și vei avea un somn mult mai odihnitor. Așadar, aleargă pe plajă la răsărit – nu, eu n-am reușit, dar am făcut de câtva ori ruta de alergare semnalizată în mod special la hotelul Nirvana Dolce Vita – , înoată în mare sau în piscină, închiriază un caiac. „Sky is the limit, ca să apelez la un clișeu. Dar când vine vorba despre Antalya, lucrurile stau întocmai. Nu există solicitare venită din partea turiștilor pe care hotelierii să nu o poată onora. Cei activi pot încerca diverse activități pe apă, pot merge în croaziere, pot face rafting. Pot închiria yachturi cu care să iasă pe mare sau pot face excursii la obiective culturale si istorice„, spune Erdinc Adali, CEO agenției Soley Tour.

5. Fă-ți noi cunoștințe și prieteni.

Un studiu efectuat de EY România și citat de Ziarul Financiar arăta, la începutul acestui an că, la întrebarea „De ce v-ar plăcea să vă întoarceți la birou?”, pe primul loc în ierarhia răspunsurilor oferite de angajați se află „vreau să rămân integrat social”. Și asta în condițiile în care 63% dintre angajații care nu au lucrat de la distanță înainte de COVID-19 își doresc să muncească de acasă cel puțin o zi pe săptămână. Profită de munca în deplasare pentru a-ți face noi cunoștințe și relații – s-ar putea ca în mod normal să nu ai atât de multe oportunități de socializare și cu oameni atât de diferiți. Eu una am cunoscut, împărțind o priză de pe terasă, un consultant în imagine din Franța și, lângă standul de cafea turcească, am schimbat adresele de e-mail cu o avocată din Germania care era fascinată de România și de Dracula. 

6. Nu uita să te distrezi în weekend!

Dacă n-ai nici un proiect urgent de terminat, lasă weekendul să fie weekend! Plimbă-te, stai la soare (nu uita de SPF!), citește, dă-te de câte ori vrei pe toboganele din parcurile de distracție din resorturi, joacă biliard, vizitează animalele de la mini-zoo din complex, fă o excursie în Antalya de o zi, distrează-te la shopping negociind prețul unor ceșcuțe din porțelan. Cine spunea că munca nu poate fi chiar distractivă uneori? 

Foto: arhiva personală. 

Related Posts

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…

Cameron Diaz este din nou mămică

Actrița Cameron Diaz (51 de ani) a anunțat pe rețelele de socializare că familia ei s-a mărit cu…

Horoscopul săptămânii 25- 31 martie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…