A List Magazine ∙ December 31, 2020 ∙ 1 min read

Simona Pătruleasa, Teo Trandafir și Ilinca Vandici (Kanal D) ne-au mărturisit cu ce gânduri pornesc la drum în noul an.

Simona Pătruleasa: “Pășesc în anul 2021 cu recunoștință și speranța că totul va fi bine și o să revenim la normalitate! Îmi doresc să putem să ne îmbrățișăm părinții”.

 

Ilinca Vandici: “Tare mi-aș dori să reușim să încheiem cu bine toată această situație dificilă care s-a instaurat odată cu pandemia; îmi doresc multă sănătate pentru toată lumea și în rest am câteva planuri, în mediul online, pe care îmi doresc să le concretizez. Îmi doresc ca noul an să-mi aducă multe provocări, de toate genurile, și să reușesc să iau tot ce-i mai bun din ele.

Teo Trandafir: Un an nou este marcat de o dată, 31 decembrie spre 1 ianuarie; asta nu înseamnă că situația noastră se va schimba doar pentru că a venit Anul Nou. Universul nu știe așa. În schimb, sper ca oamenii să înțeleagă că medicina face în fiecare zi progrese deci vom scăpa, mai devreme sau mai târziu, iar odată cu această evadare din necunoscut sper ca oamenii să-și reia activitățile lor intelectuale și sentimentale obișnuite, pentru că aici suntem cel mai loviți. Odată cu această evadare despre care spuneam sper să treacă toate astea. Așa că, din nefericire, nu cu artificii întâmpin noul an, ci cu speranță.

Related Posts

Eva Mendes enumeră procedurile cosmetice pe care le regretă

La 50 de ani, Eva Mendes declară că regretă anumite proceduri estetice pe care și le-a făcut de-a…

Sarah Jessica Parker, despre dieta pe care o ține, la aproape 60 de ani

Ce face Sarah Jessica Parker pentru a se menține în formă, la aproape 60 de ani? Starul din…

Jennifer Lawrence așteaptă cel de-al doilea copil

Actrița laureată cu Oscar Jennifer Lawrence (34 de ani) este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Vedeta este…

Cher, inclusă în Rock & Roll Hall of Fame

După 60 de ani de carieră, Cher a fost, în sfârșit, inclusă în Rock & Roll Hall of…

Cine este presupusul nou iubit al Angelinei Jolie?

După divorțul de Brad Pitt, Angelina Jolie (49 de ani) n-a mai fost văzută alături de niciun bărbat…

Goldcher – moment surpriză alături de Tiësto pe scena Amsterdam Music Festival cu piesa “Dudada”, remix după Irina Rimes

Pe scena impresionantului Amsterdam Music Festival (AMF), producătorul francez Goldcher s-a alăturat legendarului DJ Tiësto (#23 în lume)…

Horoscopul săptămânii 21-27 octombrie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

Clătite bucovinene – rețete recomandate de Chef Adi Hădean

Clătite umplute cu multă brânză, acoperite cu smântână și încă câteva ingrediente. Iar dacă reușești să iei ingrediente…

Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia

Se pare că Meghan Markle și Prințul Harry și-au cumpărat o casă de vacanță în Portugalia, în apropiere…

Meryl Streep, idilă cu Martin Short?

La un an de la divorțul de soțul ei, Don Gummer, cu care era căsătorită de 45 de…