Evenimentul, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar-Mihail Verlan, a fost înregistrat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României și va fi disponibil din Sâmbăta Paștelui, pe 1 mai, în aplicația online Madrigal App, unde va putea fi vizionat gratuit.
Desfășurat în absența publicului, Concertul Extraordinar de Paște 2021 a fost înregistrat în decorul impresionant al Muzeului Național de Artă al României și cuprinde un repertoriu special ales pentru a marca sărbătoarea fundamentală a creștinătății, cu lucrări românești, de inspirație ortodoxă. Cei doi dirijori ai Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu – dirijorul principal și Cezar-Mihail Verlan – dirijorul secundal ansamblului, au pregătit pentru public o adevărată călătorie sonoră în cronologia sacră a zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, care se încheie, luminos, cu un „început” – „Hristos anesti!/ Hristos a înviat!”, parte a celebrului „Florilegiu bizantin”, aranjat de Marin Constantin.
Related Posts
Istoria secretă a culorilor
„Negru de supărare”, „roșu de furie”, „alb ca varul” – culorile nu sunt doar parte din lumea care…
Johnny Depp revine în Pirații din Caraibe pentru un onorariu record
În sfârșit, soarele răsare și pe strada lui Johnny Depp (59 de ani). După câțiva ani în care…
Proprietarul brandului Ray-Ban, Leonardo Del Vecchio, a murit la vârsta de 87 de ani
Leonardo Del Vecchio, proprietarul brandurilor de acccesorii Ray-Ban și Oakley, a murit la vârsta de 87 de ani,…
8 filme și seriale care se simt ca o vacanță de vară
Zile de vară, soare, sentimentul că toate problemele au rămas în urmă, relaxare la plajă sau într-un loc…
Cel de-al doilea episod #GataDeBusiness, cu Andreea Esca, este aici!
Andreea Esca este din nou pregătită să îți spună o poveste. De data aceasta, o poveste reală despre…
Cum arată cea mai recentă achiziție imobiliară făcută de Nicole Kidman în Sydney
Australianca Nicole Kidman (55 de ani) își extinde de la an la an portofoliul imobiliar din Sydney. Actrița…
Casa noastră/ Utama câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție TIFF
Câștigătorii celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 25…
Sharon Stone povestește că pierdut nouă sarcini de-a lungul vieții
Sharon Stone (64 de ani) face consfesiuni dureroase despre cele nouă sarcini pe care le-a pierdut de-a lungul…